Demiterea lui Chirtoacă este aproape?

chirtoacă

Socialiștii din R. Moldova au ajuns să viseze multe, dar nu vor putea trăi chiar tot ce visează, cu siguranță. Astfel, consilierii din partea PPEM, PSRM, PPPN, preconizează ca să demită primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă. S-au făcut declarații gârlă și fiecare și-au înșirat speranțele. Consilierul municipal din partea PPEM, Ruslan Codreanu, a precizat că vor fi colectate semnăturile privind iniţierea unui referendum pentru demiterea lui Chirtoacă. „Sunt unele bariere legislative pentru a iniţia referendumul. Vom încerca să-l demitem pe Chirtoacă în cadrul şedinţei CMC, dar vom colecta şi semnături în cazul dacă nu vom reuşi să întrunim numărul necesar de voturi pentru demiterea primarului”, a comentat Codreanu. Consilierul independent, Ion Ştefăniţă, i-a dat un sfat lui Chirtoacă, să-şi dea demisia de onoare. Acesta a zis că primarul Chirtoacă a obosit de această funcţie și că ar fi un pas curajos din partea lui ca să nu se ajungă la referendum. Consilierul PSRM, Ion Ceban, a declarat că fracţiunea pe care o reprezintă va vota în unanimitate demiterea edilului. Şi consilierul PPPN, Ilan Caşu, a declarat că va susţine demiterea lui Chirtoacă. Este nevoie de semnăturile a 34 de consilier pentru ca referendum să poată fi declanșat, iar potrivit liderului fracțiunii PSRM, Ion Ceban, documentul a fost votat de către toți consilierii socialiști, urmând ca nota de argumentare să fie trimisă și celorlalți consiliere, pentru a o semna. „Această procedură poate fi inițiată pe 2 căi: Unu – votul în CMC și acest vot ar fi prielnic să fie în perioada 15-30 septembrie curent, astfel ca referendumul pentru demitarea primarului general să aibă loc odată cu alegerile prezidențiale de la 30 octombrie. Așa se întâmplă că referendumul nu poate fi organizat cu 120 de zile până la și 120 după oricare alegeri care au loc în aceeași circumscripție. Doi – referendumul poate fi inițiat și pe calea colectării semnăturilor și creării grupului de inițiativă. Noi suntem pregătiți și pentru acest scenariu. Și odată ce el poate fi pus în aplicare nu mai devreme de un an de zile de la alegerea în funcție a primarului general, suntem gata să purcedem și la această procedură”, a declarat Ion Ceban astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Dacă proiectul nu va fi votat, socialiștii anunță că sunt gata să recurgă la strângerea semnăturilor de la chișinăueni, necesare pentru inițierea referendumului.

Drept argumente pentru demiterea primarului, socialiștii prezintă așa zisele 288 de contestări din partea Oficiului Cancelariei de Stat din mun. Chișinău ale deciziilor lui Chirtoacă, așa zisele construcții ilegale din capitală.

În conformitate cu Codul Electoral, referendumul local privind revocarea primarului prin vot secret se inițiază cu voturile a 2/3 din numărul consilierilor aleşi. În CMC sunt 51 de consilieri, 19 socialişti, 17 liberali, cinci consilieri de la PPEM, trei consilieri comunişti, trei de la Partidul Nostru, doi de la PLDM, unul de la PDM şi unul independent. La fel, referendumul se inițiază cu 10% din numărul cetăţenilor cu drept de vot care domiciliază pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.

La mijlocul lunii aprilie curent, și consilierii Partidului Popular European din CMC au propus inițierea unui referendum pentru demiterea lui Chirtoacă. Să nu uităm ce a  răspuns Dorin Chirtoacă:  „N-o să aibă sorți de izbândă”. Ceea ce a făcut Chirtoacă în Chișinău, nu au făcut toți la un loc: Procurarea a 102 de troleibuze noi, cu respectarea standardelor europene (cea mai mare achizitie din istoria Chisinaului si in premiera troleibuze la standarde europene), reconstructia si amenajarea lacului din parcul „Valea Morilor”, lansarea programului „Prima Casa” pentru familii tinere si persoane cu venituri medii, Instalarea a 100 de noi locuri de joacă pentru copii (prima data dupa 25 de ani), amenajarea a 10 noi terenuri de sport si 11 de fitness (in premiera), aprobarea si demararea programului de reparare integrala a strazilor (36 strazi), amenajarea a peste 2000 locuri de parcare in cadrul parcărilor stradale, procurarea a 10 unitati de transport noi pentru politia municipala, procurarea mai multor seturi de echipament, plantarea a 200.000 arbori si arbusti, instalarea a 4000 banci, 5000 de cosuri de gunoi, etc.

Cu siguranță socialiștii și toți ceilalți nu-și vor vedea visul cu ochii și cel mai probabil își vor mușca degetele sau limba, după caz.

M.A

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

9 − eight =