Unanimitate sau Majoritate Calificată în Consiliul Uniunii Europene? Înțelegerea schimbării și a perspectivelor României

Ziua Europei

În iunie, șapte membri ai formațiunii Afaceri Externe din cadrul Consiliului Uniunii Europene, au susținut o declarație comună în ziarul Politico în care oferă o alternativă la blocajele apărute în special în ultimul an, în cadrul organismului european.

În articolul menționat, Bogdan Aurescu, fostul ministrul afacerilor externe al României, Annalena Baerbock, ministrul federal al afacerilor externe al Germaniei, Hadja Lahbib, ministrul afacerilor externe și europene, al comerțului exterior și al instituțiilor federale culturale al Belgiei, Jean Asselborn, ministrul afacerilor externe și europene al Marelui Ducat de Luxemburg, Wopke Hoekstra, vice-premierul și ministrul afacerilor externe al Țărilor de Jos, Tanja Fajon, ministrul afacerilor externe și europene al Sloveniei și José Manuel Albares Bueno, ministrul afacerilor externe al Spaniei, au evidențiat nevoia utilizării mai dese a modalității de vot prin majoritate calificată (55% din statele membre să fie de acord, ele reprezentând cel puțin 65% din totalul populației UE) în detrimentul utilizării votului prin unanimitate.

Propunerea făcută de cei șapte miniștri apare în contextul în care statele membre au luat foarte greu decizii de politică externă, în special legate de criza generată de agresiunea Federației Ruse în Ucraina, din cauza faptului că unele state (ex. Ungaria) se opuneau în repetate rânduri, blocând astfel decizia în Consiliul Uniunii Europene.

Pentru UE schimbarea modalității predominante de vot a formațiunii Afaceri Externe din unanimitate în majoritate calificată ar însemna deblocarea unor politici sensibile precum și adoptarea mai rapidă a deciziilor de politică externă, lucruri care ar contribui la eficientizarea funcționării Consiliului Uniunii Europene.

În ceea ce privește țara noastră, oportunitatea de a fi parte într-o astfel de propunere care ar avea un impact major la nivelul UE confirmă o maturitate politică precum și o încercare de a reafirma relevanța în regiune. Mai mult decât atât, dacă trecem peste comentariile ignorante ale partidelor extremiste din România, am putea observa și o oportunitate pe termen lung în ceea ce privește modificarea procedurii de vot. În situația schimbării modalității preponderente de vot în cadrul formațiunii Afaceri Externe, s-ar putea crea un precedent iar această metodă să fie extinsă și în cadrul altor formațiuni la nivelul Consiliului Uniunii Europene. O astfel de extindere a votului prin majoritate calificată și către alte formațiuni ar oferi României și Bulgariei o șansă de a obține un rezultat pozitiv în procesul de aderare la spațiul Schengen în condițiile în care Austria și Olanda nu par să își schimbe discursul cu privire la decizia luată în cadrul formațiunii Justiție și Afaceri Interne.

Deși se află într-un stagiu incipient, propunerea celor șapte Miniștrii ai Afacerilor Externe are un potențial major, ea cu siguranță fiind susținută și de alte state, însă pentru a reuși implementarea acesteia iar mai apoi extinderea către alte formațiuni este nevoie de timp și voință politică.

A.M.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

2 + seven =