Sistemul educaţional din Moldova

Pentru nimeni nu este un secret că sistemul educaţional din Moldova este unul foarte slab, de altfel ar fi greu de găsit explicaţia nevoilor de reformare şi cheltuielilor majore în educaţie. În vest tot mai des se pune sub semnul întrebării dacă educaţia ar trebui să fie un bun public sau privat? În Moldova să se ajungă la acest discuţii ar trebui să mai treacă ceva timp, însă bazele pentru a reforma sistemul din această perspectivă, ar trebui să se pună de pe acum prin crearea condiţiilor de o tranziţie a educaţiei spre bunul privat.

Mai cu seamă ar trebui de pus accent şi pe sistemul universitar care la fel ca şi cel liceal este foarte slab. Pe lângă un şir de reforme de modernizare a curriculelor şi dezvoltării cercetării în mediul universitar, ar trebui de pus sub semnul întrebării problema dacă taxa de şcolarizare în universităţile din ţară ar trebui majorată şi să aibă acces doar unii, sau de păstrat la starea actuală şi de făcut schimbările doar în forma actuală?

Schimbările ar trebui să se producă gradual în aşa fel în cât schimbările să nu provoace mari şocuri sociale şi anume acela că universitatea este bun pentru fiecare („fiecare al doilea” care termină liceul face universitate). Universitatea fiind pentru toţi, îşi pierde din prestigiu, pentru că devine prea accesibilă şi în acelaşi timp devine de slabă calitate. Axându-se pe cantitate, se pierde foarte mult din calitate.

În cazul dat putem să ne referim la SUA ca fiind un exemplu de model educaţional. Universităţile din state sunt foarte scumpe şi dacă să ne uităm şi la numărul de universităţi prestigioase, observăm că şi ele sunt într-un număr destul de mare. Cineva ar zice că trebuie de luăm în considerare şi raportul dintre numărul de populaţie şi alţi indicatori, însă aceste corelaţii sunt în cazul dat pe plan secund, fiindcă ideea e în însuşi sistem care se creează prin preţul mărit la educaţie.

Majorarea taxei de şcolarizare ar produce o concurenţă sporită pentru locurile bugetate şi astfel ar provoca o creştere a interesului faţă de carte, iar ideea că universitatea este puţin accesibilă ar aduce o imagine de loc unde se face carte. În paralel universitatea ar deveni mai bogată şi astfel şi-ar permite finanţarea cercetărilor din diferite domenii, majorarea salariilor pentru profesori şi astfel s-ar crea condiţii pentru dispariţia corupţiei din universităţi plus stimularea profesorilor de a preda materiale de studiu mult mai complexe şi autoperfecţionarea sa.

O taxă de şcolarizare mai mare ar putea provoca mediul privat de a se implica în mediul educaţional prin oferirea de burse private. Este o practică des întâlnită în Occident şi care este sustenabilă şi benefică atât pentru studenţi, cât şi pentru stat, cât şi pentru mediu privat. Statul are un produs final (student) care este angajat, student are loc de muncă la finalizarea studiilor, iar mediul privat îşi educă viitorii muncitor conform nevoilor proprii.

Mulţi ar critica mărirea taxei de şcolarizare ca fiind o încălcare a dreptului sau alte argumente de genul, enunţând ideea că educaţia ar trebui să fie accesibilă. Învăţământul este obligatoriu până în clasa a 9-a, iar conform noului Cod al Educaţiei până în clasa a 12-a, plus că nimeni nu interzice să faci colegiu dacă treci concursul şi eşti înmatriculat. Universitatea ar trebui să fie pentru cei mai buni, nu pentru aproape toţi cum observăm în cazul Moldovei.

Prin stimularea unui astfel de sistem statul s-ar debarasa de multe griji (şi încă câte griji, cheltuielile pentru educaţie ajung până la 10% din PIB), ceea ce i-ar permite să se axeze pe alte probleme vitale ţării. Cred că toţi vor ca educaţia să nu să se asocieze cu business, corupţie, profesori incompetenţi cu viziuni învechite etc.

T.I.