Regiunea Transcarpatia în căutarea partenerilor europeni 

Transcarpatia

În orașul Mukacevo, regiunea Transcarpatia (Ucraina), se va desfășura un business-forum, care are ca scop îmbunătățirea imagini investiționale a orașului. Forumul internațional de business va avea loc în perioada 18-20 mai 2016 în cadrul Zilelor orașului Mukacevo. Este de menționat că organizarea unor astfel de forumuri a fost una dintre promisiunile postelectorale ale noului primar de Mukacevo – Andrii Baloga.

Andrii Baloga are o ambiție personală – să inițieze o dezvoltare a orașului Mukacevo, astfel încât să întreacă, din punct de vedere economic, centrul regional din Transcarpatia – orașul Ujgorod. Așadar, potrivit primarului, Mukacevo are nevoie de noi legături comerciale internaționale, de noi investiții și colaborări. Potrivit primăriei, în cadrul forumului de afaceri, participanții vor avea posibilitatea să ia cunoștință de particularitățile legislative referitoare la investiții și comerț exterior. Sunt prevăzute întâlniri cu parteneri externi potențiali pentru a discuta despre posibilele domenii de cooperare.

Recent, în cadrul unui interviu pentru publicaţia ucraineană „Glavkom”, Andrii Baloga a comunicat că în zonă funcționează întreprinderi importante, printre care Fischer, producător de schiuri şi stick-uri de hochei (acestea sunt vândute pentru marile echipe din NHL), Flextronics cu 2.000 de colaboratori, dar și unii producători de componente auto din fibre din carbon (sunt produse piese din carbon pentru Lamborghini și Bugatti). Potrivit primarului, nivelul șomajului în Mukacevo este de 1,5%. Comparativ cu indicele respectiv de șomaj din alte localități din zonă, situația în Mukacevo este destul de bună.

Pentru informarea investitorilor potențiali și crearea unei imagini de business atractive, în perioada 18-20 mai 2016, în Mukacevo va avea loc primul forum de business internațional – eveniment organizat de primărie. Potrivit unor informații din culisele forumului de business din luna mai, un interes aparte față de acest eveniment îl manifestă oamenii de afaceri din Cehia, care sunt interesați în deschiderea unor firme în Mukacevo și mutarea producției din Cehia în Ucraina, motivul fiind costurile mai mici de producţie.

Potrivit surselor de încredere ale Transilvania Regional Business în regiunea Transcarpatia, zona respectivă este numită de jurnaliști și oameni de afaceri – „patria familiei Baloga”. Andrii Baloga este fiul mai mare al omului politic Viktor Baloga, unul dintre cei mai influenți oameni din regiune, fost secretar al Administrației Prezidențiale de la Kiev în perioada președintelui Viktor Iușcenko.

Andrii Baloga a fost ales primar al orașului în primăvara anului 2015 la doar 27 de ani. Pentru el și-au dat votul 60% din locuitori orașului Mukacevo. În momentul de față, Viktor Baloga este deputat al Parlamentului de la Kiev (neafiliat la niciunul din grupurile parlamentare), utilizând pârghiile sale de influență pentru controlul situației din regiunea Transcarpatia, care este o zonă politică și economică specifică. Or, doar în regiunea Transcarpatia victoria la alegerile locale a fost obținută de partidul „Edini Țentr” (Centrul Unic), partid care este finanțat de familia Baloga și care a coalizat în jurul său mai mulți oameni de afaceri – mulți dintre care cu viziuni occidentale. Aceștia, prin intermediul politicienilor de rangul lui Andrii Baloga vor să-și extindă afacerile în UE. În această concreștere politico-economică, criticată de multă lume în Ucraina, pot fi întrezărite, totuși, unele perspective de colaborare comercial-investițională cât de cât predictibilă și de lungă durată.

G.M.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

2 + 19 =