Retrospectiva economiei Republicii Moldova, în opinia lui Sergiu Tofilat

tofilat

Anul 2016 a fost unul dificil pentru economia Republicii Moldova. O primă cauză este frauda din sistemul bancar, care a dus la creșteri de prețuri și tarife, iar într-un final a scăzut puterea de cumpărare a populației. La fel de precară este și situația în mediul de afaceri. Unele companii, care sunt aproape guvernării, activează și nu plătesc impozite, în timp ce altele plătesc impozite și sunt mereu împiedicate să desfășoare activitatea în regim normal. De această părere este Sergiu Tofilat, expert în cadrul Centrului ASPE – analiză, supraveghere şi protecţie în domeniul energetic, care susține că în 2017 există câteva posibilităţi de a schimba situaţia.

Citiți mai jos comentariul lui Sergiu Tofilat:

Pentru economia Republicii Moldova anul 2016 este unul ratat, la fel ca şi 2015. Resimţim în continuare efectele fraudei bancare. Devalorizarea leului moldovenesc a generat o majorare în lanţ a preţurilor pentru resurse energetice. Au crescut preţurile practic la toate bunurile şi serviciile, pentru că noi le importăm. Populaţia a devenit şi mai săracă. Oamenii primesc veniturile în lei, însă puterea de cumpărare s-a redus pentru că preţurile sunt mai mari.

Ca rezultat importurile s-au diminuat cu 25% comparativ cu anul 2014 şi nu prezintă tendințe de restabilire. Exporturile au devenit cu 16% mai mici comparativ cu anul 2014 şi rămân la acelaşi nivel în anul curent, deşi produsele autohtone au devenit mai ieftine la export pe fonul devalorizării leului.

Frauda bancară nu este investigată, deşi au trecut mai mult de 2 ani. „Miliardul” furat va fi rambursat din bugetul de stat, deci toată povara a fost trecută pe umerii contribuabililor. În sectorul energetic schemele frauduloase continuă să funcționeze, Procuratura nu investighează schema cu firma-căpuşă „Energokapital” şi nici fraudele de la „Moldovagaz”. Drept rezultat datoria Republicii Moldova la gaz s-a majorat cu peste 260 milioane dolari şi a depăşit deja suma de 6,5 miliarde dolari. Contractul cu „Gazprom” a fost prelungit pentru încă 3 ani, prin urmare nimeni nu are de gând să se ocupe de rezolvarea problemelor.

În mediul de afaceri situaţia e la fel de precară. O parte din companii nu plătesc impozite, fiindcă au protecţie sau aparţin persoanelor din anturajul guvernării. Ca rezultat nu se acumulează venituri la buget şi sunt afectate puţinele companii care activează legal şi plătesc toate impozitele. Situaţia poate fi îmbunătăţită numai dacă va funcţiona justiţia şi vom avea organe de control şi reglementare cu adevărat independente de influenţa politică.

Putea fi şi mai rău dacă aşa-numita majoritate parlamentară, controlată de Plahotniuc, aproba Legea „amnistiei capitalului”. Aceasta înseamnă că toţi funcţionarii care au luat mită sau au furat din banii publici, inclusiv „miliardul” din sectorul bancar, ar fi scăpat de pedeapsă şi şi-ar fi putut legaliza această avere, achitând doar 2% statului. Mai mult ca atât, Moldova s-ar fi transformat într-o zonă de legalizare a banilor murdari din întreaga lume, iar schema cu „laundromatul” şi cele 20 miliarde de dolari spălaţi ne-ar fi părut un fleac!

Asupra actualei „guvernări” pot influenţa la moment numai donatorii externi. În memorandumul semnat cu FMI mai mult de jumătate din prevederi ţin de sectorul bancar şi în primul rând de transparenţa acţionarilor la bănci. Însă vedem o abordare selectivă din partea BNM: o parte din acţiunile de la „Moldova – Agroindbank” şi „Moldindconbank” au fost blocate, pe când „Victoriabank” a fost trecută cu vederea. Printre altele, anume prin „Victoriabank” îşi scot banii cei de la „Energokapital”.

Lista poate continua cu fraudarea alegerilor, persecutarea persoanelor incomode lui Plahotniuc, exodul masiv al populaţiei şi multe alte probleme.

Ce va fi în 2017?

Dacă nu vom acţiona, nu ne aşteaptă nimic bun, situaţia nu se va schimba. Am remarcat de mai multe ori că acţiunile aşa-numitei guvernări sunt previzibile şi asta îi face vulnerabili, slabi. Există câteva posibilităţi de a schimba situaţia. Trebuie să abordăm probleme concrete, să elaborăm soluţii şi să cerem implementarea lor, apelând la suportul partenerilor externi care au influenţă asupra actualei guvernări. Deşi instrumentele democratice legale precum petiţionarea, consultările publice, referendumuri, procese de judecată sunt obstrucţionate şi nu aduc rezultate imediate, ele pot produce efect dacă sunt organizate calitativ. Pe de altă parte trebuie să depunem efort pentru a informa cetăţenii privind situaţia reală din ţară, astfel încât oamenii să nu fie manipulaţi şi să facă alegerea corectă când vom ajunge la următorul scrutin.

Totuşi, pentru a produce o schimbare cardinală, avem nevoie de o nouă clasă politică, formată din  oameni profesionişti şi integri. În Moldova avem aşa oameni, însă mulţi din ei nu-şi doresc să desfăşoare activităţi politice din diverse motive. Expertiza acestor oameni, completată de resursele administrative şi umane ale partidelor din opoziţie, poate crea condiţii pentru lichidarea acestei guvernări corupte şi promovarea specialiştilor integri, pe criterii de meritocraţie.

Nu suntem unica ţară din lume, controlată de un regim criminal. Istoria demonstrează că astfel de regimuri sunt distruse mai devreme sau mai târziu. Important este să trecem cât mai repede peste această etapă şi să promovăm oameni de calitate la conducerea ţării.

B.D.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

7 + thirteen =