La Cluj-Napoca se sărbătoresc 230 de ani de teatru în limba maghiară

Cu o plimbare tematică şi o discuţie despre istoria teatrului s-au celebrat, sâmbătă, la Cluj Napoca, cei 230 de ani neîntrerupţi de teatru în limba maghiară din oraş.

Potrivit comunicatului care anunţa evenimentul, remis de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în data de 17 decembrie 1792, Societatea Naţională de Actorie (Nemzeti Játszó Társaság) şi-a început reprezentaţiile la Cluj cu spectacolul Rezistenţa secretă sau Köleséri (A titkos ellenkezés vagy Köleséri), dând astfel startul vieţii teatrale maghiare continue la Cluj-Napoca. Înainte de acest moment, în octombrie 1792, “tinerii nobili actori”, condus de Fejér János, a depus o cerere Guvernatorului regal şi Parlamentului pentru a obţine dreptul să joace piese scrise în limba maghiară, la Cluj şi oriunde în Transilvania.

După discuţia de după-amiază, Adrienne Darvay Nagy, istoric de teatru şi cercetător al vieţii teatrale, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că Trupa Profesionistă de Teatru Pesta-Buda (Pest-Budai Hivatásos Színtársulat) a avut primul spectacol cu doi ani înaintea celui de la Cluj, dar, în lupta pentru licenţele de teatru, trupa s-a desfiinţat, apoi a fost reînfiinţată în 1792, iar patru ani mai târziu a fost dizolvată din nou.

Istoricul de teatru a amintit că, în Transilvania, pentru prima dată, tineri actori de la Colegiul Reformat din Aiud au cerut permisiunea de a prezenta şi juca piese de teatru în limba lor maternă. După care, au semnat la Cluj contracte s-a înfiinţat Societatea Naţională de Actorie, a cărui director artistic a devenit, la puţin timp, Kócsi Patkó János. În opinia lui Darvay, situaţia din Cluj era diferită de cea din Pesta-Buda, deoarece teatrul a găsit un mediu propice încă de la înfiinţarea sa din anul 1792. Publicul, nobilimea şi burghezia, au susţinut instituţia, ceea ce a asigurat continuitatea acesteia.

Adrienn Nagy Darvay a declarat că în viitoarea sa carte va scrie despre faptul că maghiarii au avut întotdeauna două teatre naţionale: cel de la Budapesta şi cel de la Cluj-Napoca.

Cu ocazia aniversării a 230 de ani de teatru maghiar la Cluj, vizitatorii au putut participa, dimineaţa, la o plimbare tematică legată de istoria teatrului. Sub îndrumarea lui Erzsébet Salat-Zakariás, au vizitat locuri importante legate de istoria Teatrului Maghiar din Cluj, dar şi Cimitirul Central (Házsongárd), unde sunt înmormântaţi mulţi artişti celebri.

Pe parcursul după-amiezii, Gábor Tompa, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, a adresat istoricului de teatru, Adrienn Darvay Nagy, întrebări legate de cei 230 de ani.

În seara aniversării, în programul teatrului apare piesa cu titlul Alinarea strămoşească (Ősvigasztalás), de Tamási Áron. În anul 1924, Tamási Áron, care încă nu era renumit, a trimis sub anonimat piesa la concursul de drame al Teatrului Maghiar Cluj, condus la acea vreme de Janovics Jenő.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

14 − 10 =