Prima localitate inteligentă energetic din Republica Moldova a devenit un sat de trei mii de locuitori

    Prima localitate inteligentă din punct de vedere energetic din Republica Moldova nu este capitala, orașul Chișinău sau Bălțiul, celălalt mare oraș, nu este nici unul din cele 33 de reședințe ale raioanelor ci un sat de trei mii de locuitori din raionul Ștefan Vodă, amplasat în extremitatea sud estică a republicii.

    Miercuri, 13 octombrie, în satul Feștelița din raionul Ștefan Vodă, situat la 100 kilometri de Chișinău a fost lansat Centrul de Excelență în Eficiență Energetică, deocamdată unicul de acest gen în Republica Moldova. Grație lui, comunitatea produce anual energie electrică de circa 384 MWh/an, înregistrează, estimativ, economii de energie de circa 647 MWh/an și beneficiază de venituri suplimentare de peste un milion de lei moldovenești la bugetul local.

    Centrul este format din 10 tipologii de subproiecte demonstrative din domeniul eficienței energetice şi energiei regenerabile: iluminat stradal inteligent, parc fotovoltaic, panouri on-grid, cazangerii pe bază de biomasă, colectoare solare. Proiectul este orientat spre construirea unui viitor sigur din punct de vedere energetic, iar realizări similare fac parte din prioritățile agendei Săptămânii Europene a Energiei Durabile (EUSEW), care are loc anual în toată Europa. Mai mult decât atât, activitățile EUSEW-2021 se desfășoară cu genericul „Îndreptându-ne către 2030: remodelarea sistemului energetic european”.

    Crearea Centrului de Excelență în Eficiență Energetică în satul Feștelița, cu sprijinul Uniunii Europene, este un exemplu remarcabil de combinare a eficienței energetice și a energiei regenerabile verzi produse local. Această abordare integrată prezintă beneficiile angajării într-o tranziție verde, care va asigura cetățenilor o calitate a vieții mai bună, mai multe resurse disponibile pentru bugetul local și, în același timp, va contribui la abordarea problemelor schimbărilor climatice și a securității energetice. Această inițiativă atrage, de asemenea, investiții suplimentare de la partenerii internaționali, cum ar fi Nordic Environment Finance Corporation sau Global Environment Facility. Ne bucurăm să vedem că sprijinul Uniunii Europene a creat oportunități pentru realizarea acestei inițiative de succes”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

    Centrul reprezintă, la nivel de țară, un model de schimb de bune practici în domeniul eficienței energetice. Astfel, cu suportul financiar al Uniunii Europene, localitatea Feștelița a devenit primul sat inteligent energetic din țară, cu patru edificii a instituțiilor publice din localitate ce corespund etichetării nZEB (edificii cu consum de energie aproape zero), iar primăria Feștelița – prima autoritate publică locală care gestionează un parc fotovoltaic. Toți cei circa trei mii de localnici din Feștelița beneficiază de condiții mai bune de trai, studii şi muncă.

    Primarul satului Feștelița, NicolaeTudoreanu, a menționat că prin acest proiect s-a dorit să se demonstreze că inteligența energetică poate fi posibilă şi în satele din Republica Moldova. ”Împreună cu comunitatea am trecut peste stereotipurile existente şi cu suportul financiar al Uniunii Europene, satul Feşteliţa a trecut la tipurile de eco-energie. La prima vedere, pare un obiectiv greu de atins, dar nu şi pentru noi”, spunje primarul.

    Centrul de Excelență a fost creat în cadrul proiectului „Crearea centrului de excelență prin pilotarea noilor tehnologii demonstrative de eficiență energetică și a surselor de energie regenerabilă în satul Feștelița”, implementat de Primăria Feștelița, în parteneriat cu Asociația Obștească Fondul de Inovații Sociale din Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul Programului „Convenția Primarilor – Proiecte Demonstrative”.

    Costul total al proiectului este de 800.000 euro, dintre care 500 mii de euro reprezintă un grant oferit de Uniunea Europeană, iar trei sute de mii de euro a constituit contribuția națională și locală prin intermediul Agenției pentru Eficiență Energetică, Consiliului Raional Ștefan Vodă, Administrației Publice Locală din Feștelița și locuitorilor satului.

    Aceste investiții contribuie la reducerea emisiilor de CO2, cu 465 tone anual, în scădere cu 52% față de anul 2011, indicator asumat printr-un angajament oficial al satului Feștelița față de Convenția Primarilor pentru Climă și Energie, semnată în 2013.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    fourteen − 10 =