Ungaria vrea ca până în 2030 să devină o forță militară în Europa

Pentru a garanta pacea şi securitatea Ungariei, este nevoie de abilitate naţională de apărare independentă, a subliniat, luni, Tibor Benkő, ministrul ungar al apărării, la o conferinţă, la Budapesta.

Tibor Benkő a adăugat că sarcina Strategiei de Securitate Naţională (NBS), care acoperă toate sectoarele, este şi crearea acestei abilităţi naţionale de apărare independente şi a aplicabilităţii acesteia.

Ungaria trebuie să fie o ţară puternică economic, politic şi din toate punctele de vedere, aceasta fiind hotărârea Guvernului ungar, a subliniat ministrul. O Ungarie puternică este de neconceput fără o armată puternică, a declarat acesta.

Obiectivul Ungariei este să devină o ţară determinantă în regiune, iar populaţia Ungariei să poată trăi în pace şi securitate, în ciuda deteriorării mediului de securitate, a subliniat politicianul.

Având în vedere toate aceste aspecte, se implementează programul de apărare şi dezvoltare a forţelor militare ungare, a afirmat ministrul, subliniind că Ungaria trebuie să aibă o armată puternică, capabilă, care să poată asigura securitatea ţării şi a poporului ungar.

Strategia de Securitate Naţională a stabilit ca, din punct de vedere al securităţii, Ungaria să ajungă, până în anul 2030, printre primele 5 ţări din Europa şi printre primele 10 din lume, a subliniat ministrul.

La conferinţa intitulată Apărarea Ungariei în secolul al XXI-lea, organizată de Centrul Internaţional pentru Tranziţia Democratică (ICDT), ministrul apărării a prezentat Strategia de Securitate Naţională, publicată anul trecut.

În introducere, politicianul a prezentat ierarhia strategiei politicii de apărare a Ungariei. Acesta a precizat că principiile sunt definite de Constituţia Ungariei, adoptată în anul 2011. În baza acestora, îşi clădesc strategiile guvernele aflate la putere. Un document important este rezoluţia parlamentară intitulată Principiile politicii de securitate şi apărare ale Ungariei, adoptată în 1998, anul anterior aderării la NATO. În conformitate cu acestea, a luat naştere Strategia de Securitate Naţională publicată în anul 2020, urmată de Strategia Militară Naţională adoptată în acest an, a afirmat Tibor Benkő.

Acesta a subliniat că mediul de securitate se schimbă extrem de rapid în zilele noastre. Au apărut noi provocări în ultimii ani şi s-ar putea să apară şi o nouă ordine mondială. Apelând la exemplul conflictului ucraineano-rus, politicianul a vorbit şi despre apariţia unui război hibrid, care ar putea reprezenta o ameninţare cibernetică. Acesta a subliniat că astfel, în spaţiul cibernetic, s-ar putea distruge reţelele economice şi energetice, chiar şi
conducerea unei ţări ar putea fi paralizată. Conferinţa a fost organizată la Universitatea de Servicii Publice Naţionale (NKE), unde Romulusz Ruszin-Szendi, comandantul Forţelor Armate Ungare, a prezentat Strategia Militară Naţională (NKS), iar legat de aceasta, la fel ca ministrul, a subliniat importanţa unei forţe naţionale independente.

Comandantul a subliniat, de asemenea, că apărarea ţării nu este doar o problemă a militarilor, ci fiecare cetăţean are responsabilităţi în această privinţă. Toată lumea trebuie să fie pregătită în acest sens pentru a şti ce să facă. Strategia Militară Naţională, lansată anul acesta, abordează în sfârşit importanţa acestui aspect, a subliniat Romulusz Ruszin-Szendi.

Acesta a subliniat că şi Strategia Militară Naţională a Ungariei prevede ca bugetul pentru apărare trebuie să ajungă la 2% din PIB, iar 20% din această sumă ar trebui să fie folosită pentru dezvoltare. Potrivit locotenent-generalului, dacă se iau în considerare aceste aspecte, există premisele ca Forţele Armate Ungare să devină o forţa determinantă în regiune.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

fifteen + three =