Reprezentanţii ţărilor V4 cu cei ai României şi Bulgariei s-au consultat despre protecţia climei

estimarea evolutiei industriei

Reprezentanţii ţărilor V4 s-au consultat cu succes pe tema „Fit for 55” (Obiectivul 55%), un pachet complex de propuneri al UE privind protecţia climei – a afirmat Attila Steiner, secretar de stat al Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei (ITM) responsabil pentru dezvoltarea economiei circulare, politica energetică şi politica climatică, la conferinţa de presă care a avut loc marţi, la Budapesta, după consultări.

La reuniunea lărgită au participat şi reprezentanţii României şi Bulgariei, pe lângă cei ai ţărilor V4.

Cea mai recentă propunere a Comisiei Europene include aproximativ 17 modificări legislative, ea va determina nivelul emisiei de CO2 care urmează să fie atins până în 2030 – a adăugat secretarul de stat.

El a subliniat că pachetul Comisiei include o propunere de extindere a costurilor emisiilor de CO2 asupra populaţiei şi sectorului transporturilor. Acest lucru ar însemna că gospodăriile ar trebui să contribuie şi ele la finanţarea costurilor, ceea ce ar pune o povară suplimentară semnificativă pe familiile din Europa şi, prin urmare, pe cele maghiare – a adăugat politicianul. Pentru guvernul ungar este extrem de important ca această sarcină să nu fie asumată de familiile maghiare, ci de marii poluatori care sunt responsabili pentru emisiile de dioxid de carbon. Opinia a fost susţinută şi de celelalte ţări V4, precum şi de România şi Bulgaria. Secretarul de stat a spus că există şanse mari ca poziţia ţărilor V4 să poată fi reprezentată în comun.

Attila Steiner a explicat că celălalt scop principal al reuniunii a fost să se pună de acord şi să se pregătească pentru conferinţa climatică care va avea loc în noiembrie la Glasgow. Potrivit secretarului de stat, această discuţie a fost de asemenea eficientă, există multe puncte comune care leagă ţările din regiune. El a citat ca exemple administrarea eliminării cărbunelui şi tranziţia echitabilă. Un alt subiect de discuţie a fost dezvoltarea transportului electric.

După cum a spus secretarul de stat, discuţiile vor continua în viitor, incluzând şi tema finanţării.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

17 + nine =