Comenzile noi în industria prelucrătoare în accelerare la 93%

estimarea evolutiei industriei

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat astăzi datele cu privire la evoluția comenzilor noi în industria prelucrătoare în luna aprilie. Statisticile indică accelerarea dinamicii anuale a comenzilor noi în industria prelucrătoare la 93% an/an în aprilie (ritm record), evoluție influențată puternic de efectul bază (date fiind restricțiile implementate anul trecut, după incidența pandemiei).

Totodată, comenzile noi din industria prelucrătoare au evoluat la un ritm peste potențial pentru a doua lună la rând în aprilie, confirmându-se relansarea în formă de V după incidența pandemiei și intrarea într-un nou ciclu economic.

Astfel, conform INS comenzile noi în industria prelucrătoare au accelerat de la 16,5% an/an în martie la 93% an/an în aprilie, ritm record.

Se evidențiază majorarea comenzilor noi de bunuri de folosință îndelungată și a comenzilor noi de bunuri de capital cu dinamici anuale de 102,1%, respectiv 119,3%, evoluții care exprimă premise favorabile pentru dinamica consumului privat și investițiilor productive în trimestrele următoare.

De asemenea, comenzile noi de bunuri de uz curent și comenzile noi de bunuri intermediare au crescut cu dinamici anuale de 24,7%, respectiv 72,2% în aprilie.

Prin urmare, în perioada ianuarie-aprilie 2021 comenzile noi în industria prelucrătoare au crescut cu 21,8% an/an, evoluție susținută de intrarea economiei mondiale într-un nou ciclu, campania de vaccinare, mix-ul relaxat de politici economice și efectul bază.

Se evidențiază majorarea comenzilor noi de bunuri de folosință îndelungată cu 38,3% an/an, evoluție susținută de mix-ul relaxat de politici economice, în implementare pe plan intern și la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, comenzile noi de bunuri intermediare au urcat cu 25,5% an/an.

Totodată, comenzile noi de bunuri de capital s-au majorat cu 22,4% an/an, evoluție care confirmă intrarea într-un nou ciclu economic.

Nu în ultimul rând, comenzile noi de bunuri de uz curent au consemnat un avans de 5,4% an/an în perioada ianuarie-aprilie 2021.

Din perspectiva evoluției comenzilor noi cele mai dinamici ramuri ale industriei prelucrătoare în primele patru luni ale anului curent au fost: produse chimice (21,8% an/an), autovehicule de transport rutier, remorci și semiremorci (26,4% an/an), metalurgică (32,4% an/an), echipamente electrice (33% an/an) și mașini, utilaje și echipamente (33,4% an/an).

Pe de altă parte, comenzile noi s-au ajustat în ramurile articole de îmbrăcăminte (cu 10% an/an), farmaceutică (cu 10,3% an/an) și fabricarea altor mijloace de transport (cu 20,9% an/an) în perioada ianuarie-aprilie 2021.

Conform scenariului macroeconomic central al Băncii Transilvania (revizuit recent) investițiile productive ar putea crește cu dinamici anuale de 10,3% în 2021 și 2022, respectiv 8,3% în 2023.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

20 − 14 =