Moldova Trade Forum 2021 a adus în prim plan soluțiile pentru integrarea producătorilor moldoveni în lanțurile valorice globale

Peste 500 de persoane, printre care producători din Republica Moldova, distribuitori și reprezentanți ai rețelelor comerciale din 40 de țări, precum și experți economici cu renume, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, s-au întrunit online în cadrul Moldova Trade Forum 2021, care se desfășoară în perioada 28-30 aprilie la Chișinău.

Evenimentul este o platformă de stabilire a parteneriatelor de afaceri și de promovare a exporturilor din Republica Moldova și este organizat pentru al doilea an consecutiv de PNUD cu asistența financiară a Suediei, în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).

Potrivit Annei Lyberg, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, suportul pentru consolidarea competitivității companiilor moldovenești se conformează totalmente priorității strategiei de țară a Suediei de a contribui la dezvoltarea economiei de piață în Moldova, astfel încât țara să poată profita din plin de Acordul de Asociere cu UE.

”Eforturile noastre comune s-au axat pe acordarea de asistență companiilor în promovarea pe noile piețe externe și găsirea de noi parteneri. În acest context, este o plăcere să observăm progresul notabil atins în toate componentele proiectului AdTrade, în pofida situației pandemice. Deoarece anul trecut a fost un ‘test’ pentru competitivitatea afacerilor locale, merită de menționat că până acum proiectul a oferit suport pentru 49 de companii de pe ambele maluri ale râului Nistru. Multe din aceste companii sunt prezente azi la Moldova Trade Forum! În acest an vom continua să venim cu alte rezultate, nu mai puțin importante, pentru a susține mediului de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului și a promova exporturile. Sperăm că Moldova Trade Forum, organizat în aceste zile, va aduce noi oportunitățile pentru companiile locale”,a menționat ambasadoarea.

Prima zi a forumului a fost dedicată unor prezentări și discuții privind provocările cu care se confruntă în prezent antreprenorii și modul în care se pot adapta cu succes la noua normalitate. Agenda primei zile a inclus două sesiuni, în cadrul cărora experți de top au împărtășit viziunea lor privind tendințele globale în domeniul comerțului și recomandările de recuperare pentru companiile afectate de criza provocată de COVID-19, soluțiile pentru integrarea producătorilor moldoveni în lanțurile valorice globale, cu accent special pe termenii și condițiile de accesare a lanțurilor europene de retail.

Participanții au mai avut ocazia de a afla despre oportunitățile de finanțare oferite de partenerii de dezvoltare pentru dezvoltarea capacităților de export ale companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului, cum să-și sporească prezența pe piața externă sau locală, precum și despre avantajele comerțului electronic în contextul post-pandemic.

Dima Al-Khatib, Reprezentanta Rezidentă PNUD în Republica Moldova consideră că criza curentă este și o oportunitate pentru schimbări în bine și de a ne recupera de o manieră mai incluzivă. ”Oportunitățile emergente sunt în jurul nostru, de la digitalizarea și modernizarea afacerilor, până la noi angajamente pentru modelarea viitorului sistem de învățământ modern și calificări, înverzirea economiei, implementarea elementelor de bună guvernare pentru implicarea cetățenilor și comunității de afaceri pentru edificarea unui viitor mai bun. Evenimentul de azi are o importantă deosebită – am reușit să întrunim circa 500 de participanți din 38 de țări și să facilităm 175 de ședințe individuale B2B, ceea ce reprezintă o oportunitate unică pentru stabilirea de contacte de afaceri și parteneriate de lungă durată”, a menționat Dima Al-Khatib.

Invitatul special al Forumului, Kjell Anders Nordström, plasat pe locul nouă la nivel internațional și numărul unu în Europa în clasamentul celor mai notorii gânditori din domeniul managementului, le-a vorbit participanților despre internaționalizarea afacerilor în contextul noi normalități și soluțiile de adaptare pentru antreprenorii moldoveni în contextul post-pandemic.

Tot în prima zi de forum, participanții au avut ocazia să asculte recomandările unuia dintre primii cinci business influenceri din lume și numărul unul din Marea Britanie, Bernard Marr, care a prezentat mai multe experiențe și informații utile despre management, leadership, viitorul afacerilor și tendințele globale pentru comerțul cu amănuntul în 2021.

Moldova Trade Forum 2021 va continua cu două zile de întâlniri bilaterale dintre distribuitori, reprezentanți ai unor mari rețele comerciale din străinătate și producători moldoveni, care au fost prestabilite pe platforma https://tradeforum.md/, asigurată de Rețeaua Enterprise Europe și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. În total, pe platformă au fost planificate 175 de sesiuni individuale B2B, ceea ce reprezintă o  oportunitate unică de a genera noi contacte, contracte și parteneriate de afaceri.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

three × two =