Un nou partid politic în R. Moldova?

Fostul prim-ministru, Ion Chicu, anunță că a fost creat grupul de inițiativă pentru înregistrarea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, scrie agenția de presă IPN. În echipă se regăsesc mai mulți membrii ai guvernului pe care l-a condus, printre care foștii miniștri, Viorica Dumbrăveanu și Anatol Usatîi, dar și secretarul general al Guvernului, Liliana Iaconi. Potrivit ex-premierului, obiectivul principal al formațiunii constă în dezvoltarea și modernizarea țării, prin consolidarea societății și integrarea statului în Uniunea Europeană.

Pe lângă foștii conducători ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Economiei și Infrastructurii, în echipa lui Ion Chicu se regăsește și secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ivan Gheorghiu. Sunt și alți funcționari, printre care Natalia Postică, șef de direcție la Cancelaria de Stat, dar și Djulieta Popescu, Elena Gavriliță – șefe de direcție la MSMPS.

Din grupul de inițiativă fac parte și directoarea generală a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Iulia Costin, precum și primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari.

Este vorba și despre mai mulți conducători ai instituțiilor medicale: Iulian Oltu, directorul Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile, Alexandru Holostenco, directorul Spitalului municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Vasile Tomuz, vicedirectorul Institutului Mamei și Copilului, dar și Marina Golovaci, vicedirector la Asociația Medicală Teritorială Buiucani și fost secretar de stat la MSMPS.

Principalul nostru deziderat este crearea tuturor condițiilor pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, deoarece aceasta este singura posibilitate de a ne păstra statalitatea, de a crește nivelul de trai al oamenilor și de a valorifica oportunitățile de dezvoltare contemporane. Integrarea în UE este și unica șansă de reintegrare a regiunii transnistrene. Realizarea obiectivului de integrare europeană va fi un suport în plus năzuințelor noastre de a construi relații de cooperare, bazate pe respect reciproc cu toate țările lumii, în special cu partenerii noștri strategici”, menționează Ion Chicu într-o postare de pe o rețea de socializare.

În ianuarie 2018, Ion Chicu a fost numit secretar general de stat la Ministerul Finanțelor, după care, în perioada decembrie 2018 – iunie 2019 a fost ministru al finanțelor, în Guvernul Pavel Filip. În iulie 2019, a fost numit consilierul președintelui Igor Dodon, funcție pe care a deținut-o până în luna noiembrie a aceluiași an, când a fost propus în funcția de prim-ministru. În fruntea guvernului, Ion Chicu s-a aflat din noiembrie 2019 și până pe 31 decembrie 2020.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

1 × five =