Caiete de activităţi şi de colorat pentru popularizarea castelelor din Transilvania

În cadrul proiectului Castel în Transilvania au fost publicate 400 de caiete de activităţi şi de colorat în limba română şi 400 în limba maghiară, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, care îi ajută pe preşcolari şi pe elevii claselor primare să cunoască viaţa de pe vremuri în castele, conace şi în jurul acestora, a anunţat marţi Grupul PONT care se ocupă de derularea programului.

Proiectul s-a inspirat din jocurile de mare popularitate, EduCastel, care pune la dispoziţia preşcolarilor şi elevilor din clasele primare caiete de exerciţii. În aceste caiete prind viaţă meşteşuguri, obiceiuri, vestimentaţii din trecut, exerciţiile fiind completate de scurte descrieri şi texte de popularizare. Caietele sunt puse la dispoziţia castelelor şi şcolilor din România, respectiv unor fundaţii care participă activ la revitalizarea unor castele.

Proiectul EduCastel a fost lansat cu doi ani în urmă, în cadrul căruia au fost dezvoltate 12 jocuri. Cu ajutorul acestora, copiii de vârsta de 4-12 ani pot găsi informaţii valoroase despre anumite castele, despre epoca istorică în care au funcţionat, despre locuitorii lor şi stilul de viaţă al acestora.

Programul Castel în Transilvania a fost demarat în martie 2015 de Grupul PONT, cu scopul de a construi o strategie şi o reţea care să servească exploatarea economică şi socială a castelelor şi conacelor din Transilvania pe termen lung. În cadrul programului, în ultimii 5 ani au fost realizate, printre altele, un site şi o aplicaţie pentru smartphone care oferă informaţii valoroase despre 300 de castele şi conace din Transilvania.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

one + 18 =