AIM a venit cu cinci propuneri de politici către autorități, în baza raportului analitic despre percepția IMM-urilor privind impactul pandemiei

Pe parcursul lunii august, Alianța Întreprinderile Mici și Mijlocii din Moldova (AIM) a realizat un sondaj la nivel național al companiilor mici și mijlocii. În baza răspunsurilor colectate, a identificat faptul că IMM-urile au avut pierderi majore de locuri de muncă: 60% dintre companii au concediat angajații, iar 50% dintre aceste companii au declarat că nu-i vor reangaja. În mod critic, 47% dintre antreprenorii chestionați consideră că afacerea lor nu va supraviețui încă 4 luni în criză, fără sprijin. Este o criză fără precedent ce a afectat majoritatea sectoarelor și afacerilor din țară.

De asemenea, în chestionar, antreprenorii au fost întrebați și despre percepția lor asupra răspunsului guvernului la această criză. Astfel, 75,5% consideră că economia este pe un drum greșit (1,66% spun că este pe un drum corect); 89% sunt „foarte sau în mare parte nemulțumiți” de răspunsul guvernului la criză (1,32% sunt mulțumiți), iar 75,83% consideră că guvernului nu îi pasă de oamenii ca ei (0,99% consideră că le pasă). Cifrele sunt impunătoare și arată că antreprenorii și proprietarii întreprinderilor mici cred că guvernul nu face nici strictul necesar pentru a-i ajuta în această criză.

IMM-urile reprezintă 98,6% din totalul întreprinderilor pe economie, angajează 60% din forțele de muncă și generează 40% din venit. Din acest considerent, este esențial să se ia măsuri decisive înainte să devină prea târziu. Echipa de experți AIM a venit cu propuneri de politici clare care trebuie adoptate de guvern acum pentru a salva cât mai multe companii. Propunerile de Politici pot fi vizualizate și consultate aici.

Conform acestora, ca și soluție pe termen scurt, guvernul trebuie să creeze un fond de împrumut garantat de 1 miliard de lei pentru IMM-uri. Acest fond ar trebui să permită companiilor rapid și simplu să beneficieze de un împrumut, în baza situației afacerii lor pre-COVID. Guvernul trebuie să declare, de asemenea, toate controalele guvernamentale din această perioadă ca fiind „consultative” și nu „punitive”.

Drept soluție pe termen mediu, guvernul trebuie să ia măsuri fiscale temporare urgente pentru a stimula reinvestirea și ameliorarea situației pentru businessul mic. Companiile ar trebui să aibă o rată de impozitare a profitului de 0% pentru profiturile reinvestite, inclusiv un credit pentru profiturile reinvestite din 2019. Ar trebui să existe o rată de impozitare a venitului de 0% pe 2 ani pentru angajații reangajați până la numărul pe care îl avea compania la 1 ianuarie 2020. Totodată, sectorul HORECA ar trebui să aibă o cotă de 5% TVA pentru următorii 2 ani pentru a ajuta restaurantele care supraviețuiesc să își revină.

AIM cere guvernului să ia imediat în considerare aceste propuneri și să ia măsuri rapide pentru a preveni catastrofa care deja influențează comunitatea de întreprinderi mici.

Această activitate este realizată cu suportul Centrului Internațional Private Enterprise, Friedrich Naumann Foundation for Freedom și a proiectului Optim. Conținutul acestuia nu reflectă neapărat viziunea donatorilor.

Proiectul „SMEs resilience in crisis times” vine în ajutor întreprinderilor mici și mijlocii din țară, facilitând comunicarea dintre IMM-uri și autorități, participarea la discuții și oferirea de posibilități în timp real.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

7 − five =