S-a ajuns la un acord istoric cu Shell în ceea ce priveşte achiziţia de gaze naturale

S-a ajuns la un acord istoric cu Shell în ceea ce priveşte achiziţia de gaze naturale pe termen lung şi au fost încheiate angajamentele pentru capacităţile de regazificare, astfel se îndeplinesc ambele condiţii pentru sosirea gazului natural lichefiat (GNL) de la terminalul GNL din Krk, din Croaţia, a declarat, vineri, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la o conferinţă de presă, la Budapesta.

Ministrul a explicat că societatea de comercializare a gazelor naturale a Grupului MVM (Magyar Villamos Művek Zrt.) din Ungaria a rezervat o capacitate anuală de un miliard de metri cubi la terminalul GNL Krk din Croaţia, pentru perioada 1 ianuarie 2021 – 1 octombrie 2027, care va deveni operaţională în ianuarie anul viitor.

Anual va ajunge la Krk un miliard de metri cubi de gaz lichefiat care, după regazificare, va fi transportat în Ungaria prin gazoductul ungaro-croat. Aceasta înseamnă că, până la sfârşitul anului 2027, 10% din necesarul de gaze naturale al Ungariei va fi acoperit de la terminalul GNL din Krk, a explicat politicianul.

Acesta a mai adăugat că au încheiat cu firma Shell un contract de cumpărare pe termen lung, astfel că, timp de şase ani, vor achiziţiona anual 250 de milioane de metri cubi de gaz lichefiat. Acesta este primul contract pe termen lung din istoria Ungariei cu un partener occidental din industria petrolieră. Contractul a fost încheiat la un preţ competitiv, drept urmare, rezultatele şi realizările reducerii cheltuielilor de întreţinere a locuinţelor din Ungaria pot fi protejate, a adăugat ministrul.

Péter Szijjártó a declarat că, atunci când se iau decizii în ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale a Ungariei, se iau în considerare două aspecte: fiabilitatea livrării şi preţul. Parţial, din cauza epidemiei de coronavirus şi, parţial, din cauza crizei severe de supraproducţie care a precedat-o, preţul GNL a ajuns sub cel al gazelor naturale transportate prin conducte. Prin urmare, s-a decis creşterea rolului GNL în alimentarea cu gaze a Ungariei. Există două condiţii prealabile pentru aceasta: una este rezervarea capacităţii în porturile de gazificare unde poate ajunge gazul, iar cealaltă este să cumperi resurse.

Ministrul a explicat că, în prezent, gazul natural joacă cel mai important rol în aprovizionarea cu energie, deci aprovizionarea cu gaze naturale a Ungariei reprezintă o importanţă majoră. În ultimii ani, guvernul a făcut investiţiile necesare şi a încheiat acordurile necesare, în urma cărora se poate spune astăzi că aprovizionarea cu gaze naturale a Ungariei este asigurată pe termen lung. Au fost construite conexiunile cu ţările vecine, iar cu şase dintre cele şapte ţări vecine există acum conexiuni prin gazoducte către Ungaria. S-a stabilit o relaţie corectă, bazată pe încredere, atât cu companiile din est, cât şi cu cele occidentale, iar cooperarea va fi menţinută şi în viitor deoarece este în interesul Ungariei să aducă gaze din cât mai multe surse posibile, a axplicat ministrul.

István Kapitány, vicepreşedintele executiv al companiei Shell, a declarat că firma pe care o reprezintă este pionieră în industria gazului natural lichefiat (GNL), are o experienţă de peste 50 de ani în producţia, comerţul, depozitarea şi transportul GNL. Gazul natural este cel mai curat combustibil fosil, utilizarea acestuia poate contribui la satisfacerea cererii tot mai ridicate de energie curată, înlocuind cărbunele sau alţi combustibili lichizi, a precizat acesta.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

five × four =