Cum a evoluat sectorul industrial din România în luna iulie 2020?

estimarea evolutiei industriei

În luna iulie 2020, cei mai importanți indicatori ai sectorului industrial, cuantificați de către Institutul Național de Statistică din România, au înregistrat o creștere cu 2 cifre procentuale față de luna precedentă, dar se situează sub nivelul înregistrat în luna iulie 2019. Se poate observa că industria, adevăratul motor al unei economii începe să-și revină destul de timid, după ce a fost oprită în primăvară datorită situației pandemice globale.

Este vorba de cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), care a crescut față de luna precedentă cu 11,0%, iar faţă de luna corespunzătoare din 2019 a scăzut cu 5,9%, de producţia industrială care a crescut faţă de luna precedentă cu 8,0% și a scăzut cu 6,5% față de nivelul înregistrat în iulie 2019, precum și de comenzile noi din industria prelucrătoare, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), care au crescut față de luna precedentă cu 8,8%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent au scăzut cu 4,7%.

Cifra de afaceri din industrie

Cifra de afaceri din industrie, în luna iulie 2020, comparativ cu luna iunie 2020 a crescut, pe total, cu 11,0% datorită creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+11,2%) și în industria extractivă (+4,9%).

Pe marile grupe industriale creșteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+14,8%), industria bunurilor intermediare (+11,4%), industria bunurilor de capital (+11,0%), industria energetică (+10,5%) și industria bunurilor de uz curent (+9,7%). Nivelul de creștere a cifrei de afaceri se situează la nivelul din luna ianuarie-februarie 2020. Singurul sector care nu a recuperat este sectoru industriei extractoare.

Cifra de afaceri din industrie, în luna iulie 2020, faţă de luna iulie 2019, a scăzut pe ansamblu cu 5,9%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-11,8%) și în industria prelucrătoare (-5,7%).

Pe marile grupe industriale scăderi au înregistrat: industria energetică (-39,9%), industria bunurilor de capital (-8,6%) și industria bunurilor de uz curent (-1,4%). Creșteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+21,1%) și industria bunurilor intermediare (+0,1%).

Cifra de afaceri din industrie, în primele 7 luni din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, a scăzut pe ansamblu cu 12,8%, ca urmare a scăderii industriei extractive (-14,8%) și industriei prelucrătoare (-12,7%).

Pe marile grupe industriale scăderi ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria energetică (-32,9%), industria bunurilor de capital (-19,3%), industria bunurilor intermediare (-7,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-2,6%) şi industria bunurilor de uz curent (-2,6%).

Producția industrială

În luna iulie 2020, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentăcu 8,0%, datorită creșterilor înregistrate în toate cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+8,6%), industria prelucrătoare (+8,0%) și industria extractivă (+7,7%). Deși s-au înregistrat creșteri în toate sectoarele, nivelul atins este cel la care a ajuns producția industrială în anul 2016

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 3,3%, susținută de creșterile din industria prelucrătoare (+4,3%), industria extractivă (+4,2%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,7%).

Faţă de luna iulie 2019, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 6,5%, ca efect al scăderilor înregistrate în industria extractivă (-10,4%), industria prelucrătoare (-7,0%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,6%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 9,9%, din cauza scăderilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: industria extractivă (-10,4%), industria prelucrătoare (-7,3%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,2%).

În primele 7 luni din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 14,9%, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-16,5%), industria extractivă (-11,0%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,2%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 7 luni din acest an față de aceeași perioadă din 2019, a fost mai mică cu 15,7%, din cauza scăderilor din industria prelucrătoare (-16,9%), industria extractivă (-10,3%) și producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-7,0%).

Comenzile noi din industria prelucrătoare

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna iulie 2020, comparativ cu luna iunie 2020, au crescut cu 8,8%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (+10,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,0%), industria bunurilor de capital (+8,6%) și în industria bunurilor intermediare (+8,5%).

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna iulie 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din 2019, au scăzut cu 4,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de uz curent (-9,6%), industria bunurilor de capital (-6,3%) și în industria bunurilor intermediare (-5,8%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 51,3%.

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în primele 7 luni din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019 au scăzut pe ansamblu cu 12,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-15,9%), industria bunurilor de uz curent (-12,1%) şi în industria bunurilor intermediare (-9,6%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 19,9%.

În loc de concluzie putem spune că la aproximativ 6 luni de la intrarea în lockdown a industriei românești, se înregistrează creșteri cu una-două cifre procentuale de la o lună la alta, însă cu mult sub nivelul la care s-a situat industria românească în 2019. O creștere foarte mare a comenzilor în sectorul industriei bunurilor de folosință îndelungată (51,3% față de luna iulie 2019), comportament normal într-o perioadă să zicem post-criză, va duce în perioada următoare la o creștere a cifrei vânzărilor acestor tipuri de bunuri ceea ce se va vedea în înregistrările statistice viitoare.

Ceea ce se află însă sub semnul întrebării constituie recuperarea volumului producției industriale, care în acest moment se află la nivelul anului 2016. Această recuperare va fi dificilă deoarece se apropie un sfârșit de an electoral (în septembrie vor fi alegeri locale, iar în decembrie alegeri legislative), iar decidenții politici sunt ghidați în acțiunile lor doar de obținerea cât mai repede de voturi, iar acestea se obțin prin adoptarea de măsuri ce vor genera efecte imediate (după cum se știe, în industrie efectele unei măsuri se văd în timp).

Adevăratul nivel la care se află sectorul industrial în România se va putea vedea doar după desfășurarea alegerilor legislative și după disiparea euforiei sărbătorilor de iarnă. Ne vom confrunta cu realitatea de abia în primele luni ale anului 2021…dacă nu va aveni un nou val pandemic si va da toate calculele peste cap…

M.T.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

10 + 7 =