Alegerile prezidențiale din Republica Moldova: vasalii imperialismului rus înaintează pe toate fronturile

circumscriptii

Alegerile prezidențiale de la Chișinău, din 1 noiembrie 2020, decurg într-un stil consacrat deja de treizeci de ani încoace – forțele pro-europene merg separat în luptă, iar adepții revenirii Moldovei pe orbita Kremlinului s-au unit sub un singur steag și, conduși de actualul șef de stat, Igor Dodon, sunt ferm convinși că vor ocupa din nou Președinția. La data de 11 septembrie s-a încheiat perioada de înregistrare a grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova. La Comisia Electorală Centrală (CEC) au fost înregistrate 13 grupuri de inițiativă. Astfel, cel mult 13 candidați vor lupta, pe 1 noiembrie curent, pentru fotoliul de președinte. Conform prevederilor Codului electoral, toți candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova depun liste de subscripție, care conțin semnăturile a cel puțin 15.000 și nu mai mult de 25.000 de alegători din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova. Perioada de colectare a semnăturilor se va încheia la 1 octombrie inclusiv.

Vânător de selfie și inamic feroce al integrării europene a R. Moldova

Din nou competitor la prezidențiale, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost ales în 2016 și, timp de patru ani, s-a remarcat prin promovarea unor acțiuni populiste și politici anti-europene. Ajuns în fotoliul de șef de stat accidental, ca o persoană docilă, fără de ambiții și care nu ar crea probleme oligarhului fugar Vlad Plahotniuc, Igor Dodon a compromis iremediabil instituția prezidențială, tot mai multe voci opinând în favoarea acordării unor împuterniciri decorative șefului statului. Pe perioada mandatului, președintele Republicii Moldova nu a avut nicio întrevedere oficială cu omologii din Ucraina sau România, pe plan extern fiind tratat cu un dispreț nedisimulat de către toți liderii de stat. Cu excepția lui Vladimir Putin, Alexandr Lukașenko sau Recep Tayyip Erdogan, președinții altor țări au evitat dialogul bilateral cu acest personaj, mai mult cunoscut în calitate de vânător de selfie. La toate întrevederile internaționale, la care a fost invitat să reprezinte Republica Moldova, Igor Dodon a profitat de ocazie doar pentru a-și face poze comune cu reprezentanții establishment-ului politicii internaționale, prinzându-i pe coridoare, când veneau sau mergeau la baie. O altă realitate nici nu putea fi, dacă e să ținem cont de faptul că președintele Dodon a contestat integritatea teritorială a Ucrainei, a elaborat și promovează politici staliniste contra românilor, dar și din cauză că nu a pregetat să viziteze Iranul sau să se pună bine pe lângă liderii Coreei de Nord. Șeful statului de la Chișinău se opune integrării europene a Republicii Moldova și, deoarece îi are drept model pe dictatorii Lukașenko și Putin, a prins gustul puterii și, la rându-i, se vrea un „tată al națiunii”, prin promovarea regimului prezidențial de guvernare.

Președintele filorus Igor Dodon îl contrazice pe baronul de Montesquieu

În contextul campaniei prezidențiale, președintele Igor Dodon se arată tot mai determinat să schimbe forma de guvernare în Republica Moldova. Șeful statului și candidatul prezidențiabil consideră că cea mai potrivită formă de guvernare pentru moldoveni ar fi regimul prezidențial. Dânsul, după cum a declarat într-o apariție televizată, vrea să bată cu pumnul în masă și să-i pună pe toți la respect, miniștri, judecători etc.

Anterior, Igor Dodon afirma că „parlamentarismul favorizează fenomenul oligarhiei” în condițiile Republicii Moldova. Mai mult, șeful statului și deputații din fracțiunea PSRM se arătă interesați și față de reducerea numărului de deputați în forul legislativ, de la 101 la 61. Și această matematică s-ar potrivi bine cu un regim prezidențial. Unde mai pui că tendința de optimizare a legislativelor se află în trend în Europa. Recent, bunăoară, italienii s-au pronunțat pe acest subiect într-un referendum și în România acest subiect este omniprezent în campaniile electorale.

Pe scurt, Igor Dodon vrea o simplificare a verigilor puterii și chiar o omogenizare a acestora. În emisiunea sa săptămânală „Președintele răspunde”, acesta afirmă că între Prut și Nistru s-ar face rai imediat cum șeful statului ar obține împuterniciri suplimentare, care i-ar permite să bată cu pumnul în masă și să le ceară socoteală tuturor reprezentanților puterii de stat. În acest mod, fiind născut într-un sătuc din Moldova, președintele Dodon încearcă să-l contrazică pe iluministul francez, baronul de Montesquieu, care a dedus principiul separării puterilor în stat pentru o guvernare bună. Actualul șef de stat de la Chișinău vrea alt model de guvernare pentru cele mai bine de două milioane de moldoveni rămași la vatră, pentru că un milion a părăsit țara în căutarea locurilor de muncă pentru a-și întreține familiile rămase acasă.

Este de remarcat că acest model de guvernare – modelul „tătucului” – este pe placul generațiilor nostalgice din spațiul post-sovietic. Ideea republicii prezidențiale cu certitudine va aduce voturi în favoarea lui Dodon. Pentru că în economia șubredă a țării nu a fost posibil să se dezvolte businessul mic și mijlociu, pentru că în R. Moldova de fapt nu există o clasă de mijloc după parametrii occidentali. Avem o populație care abia ajunge de la salariu la salariu, care supraviețuiește cu greu din pensii și subsidii de la stat. Deci, statul pentru majoritatea moldovenilor este protectorul și sursa de venit. Iar statul, pentru ei, este nimeni altul decât el, „tătuca” Igor Dodon.

Această mentalitate mai persistă în cultura politică moldovenească, cu toate că cei mai progresiști, mai radicali, din alte generații, au slobozit rădăcini acolo, unde cine muncește are tot ce vrea, acolo unde visul poate deveni realitate.

De la declararea independenței, R. Moldova a încercat toate modele de guvernare. Din 1991 am avut regim prezidențial, din 1994 – semiprezidențial, din 2000 – parlamentar, iar acum, după decizia Curții Constituționale din 2016, după care președintele este ales prin vot direct, avem un fel de struțo-cămilă.

Raportul de forțe în ajunul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020

Competiția electorală este una amorfă și, se pare, nu vom avea parte de surprize. Igor Dodon se îndreaptă ferm spre un nou mandat de șef de stat, chiar dacă, pe segmentul său electoral, este concurat de către alt pretendent, Renato Usatîi, președinte al Partidul Politic „Partidul Nostru”. Pe segmentul de dreapta se atestă o atomizare a formațiunilor și liderilor politici, fostele partide pro-europene (PAS și Platforma DA) nereușind să-și unească eforturile pentru promovarea unui candidat comun la președinție. Mai mult decât atât, simpatizanții ambelor formațiuni se atacă reciproc, fenomen ce diminuează șansele pentru al doilea tur de scrutin. Nu este mai bună situația nici în familia unioniștilor, (Blocul „Unirea” – lider Dorin Chirtoacă) și Partidul Unității Naționale (președinte Octavian Țîcu) venind fiecare cu candidatul său la prezidențiale. Segmentul de dreapta mai este curtat de mai mulți candidați independenți, precum fostul consilier al fostului președinte Mircea Snegur, Constantin Oboroc, care tot mizează pe o susținere masivă a electorilor pro-europeni. Încheie lista candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Tudor Deliu, la șefia partidului fiind reales fostul premier al R. Moldova, Vlad Filat.

Igor Dodon nu are concurenți serioși pe stânga

Fostul președinte comunist al R. Moldova anunțase că se va lansa în prezidențiale, pentru a concura cu fostul său discipol și subaltern, Igor Dodon. Către 11 septembrie, însă, când a expirat perioada de înregistrare a grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a cedat ispitei și grupul său de inițiativă așa și nu s-a prezentat la apel. Acest pas este favorabil actualului șef de stat, deoarece, chiar în picaj de popularitate, Vladimir Voronin i-ar fi furat trei-cinci la sută din voturi, în primul tur de scrutin.

În aceste condiții, de pe segmentul de stânga se vor „bate” cu Igor Dodon liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi (actualmente primar de Bălți) și Aleksandr Kalinin, din partea Partidului Regiunilor. Este de remarcat că, în ciuda unor animozități afișate, Renato Usatîi și-a chemat susținătorii să voteze cu Igor Dodon, în 2016, în defavoarea lui Maia Sandu. În această competiție, urmează să vedem opțiunea-i finală, Usatîi anunțând public că regretă alegerea din 2016. Candidatul Partidului Regiunilor, Aleksandr Kalinin, este prea puțin probabil să-și adjudece un număr masiv de voturi, deoarece atât el, cât și partidul său, abia dacă au reușit să iasă din anonimat.

În aceste condiții, cu o dreaptă divizată și o concurență modestă de pe stânga, Igor Dodon are toate șansele să obțină un nou mandat de șef de stat. Incapacitatea dreptei de a face front comun îi sporește șansele, dar, în același timp, poate declanșa un fenomen politic pozitiv – cel de consolidare a dreptei politice din Republica Moldova. O majoritate parlamentară pro-europeană ar deține puteri depline pentru a-i tempera poftele lui Igor Dodon, doar că, pe moment, nimeni nu știe cum poate fi consolidată dreapta politică din Republica Moldova. Iar fără de consolidarea dreptei politice, teritoriul din stânga Prutului riscă încă treizeci de ani să fie dominat de orgolii și ocazii ratate.

Eduard Balan

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

fourteen + 10 =