Ar putea Moscova miza pe Maia Sandu și nu pe obedientul Igor Dodon?

maia

Mai mulți observatori politici de la Moscova descriu în tonalități sumbre prezentul și perspectivele imediate ale Federației Ruse. Ei se tem de o posibilă destabilizare a situației, care să degradeze până la conflicte armate și vărsări de sânge. Mai mult decât atât, ei susțin că, nici peste doi ani, sistemul politic al Rusiei va fi restartat completamente și că nimeni din actuala protipendadă moscovită nu se va regăsi în viitorul arc guvernamental. Unii chiar afirmă că, recent, în iunie 2020, s-au produs niște evenimente importante, dincolo de ochii lumii, dar care vor determina evoluția statului rus. Chipurile, establishmentul american a decis anihilarea totală și scoaterea pe linie moartă a lui Vladimir Putin, aceste supoziții fiind secundate de varii zvonuri despre o posibilă maladie incurabilă de care ar suferi președintele rus. De aici, potrivit acestor surse, Putin ar dori să forțeze nota și, în scurt timp, să fortifice considerabil Rusia, prin extinderea hotarelor, după modelul Crimeei sau prin intervenții armate directe. În favoarea acestor supoziții cad bine comasările de trupe la hotarele Ucrainei, încercările de a-l impune pe președintele belarus să semneze crearea unui stat comun Rusia-Belarus, cât și alte operațiuni din spațiul CSI, fie în Caucaz sau cele vizând nordul Kazahstanului. Acapararea de noi teritorii din fostele republici sovietice, antagonizarea membrilor NATO, discreditarea și compromiterea Statelor Unite ale Americii, în calitate de garant al securității Occidentului, toate par să facă parte dintr-un plan de acțiune pentru doi-trei ani, dacă e să credem observatorii politici independenți de la Moscova.

Dacă Rusia destabilizează situația politică din Ucraina, în încercarea de a-i dicta o soluție impardonabilă de reglare a războiului din Estul țării, atunci în Republica Moldova lucrurile stau mult mai pașnic. Criza pandemică este însoțită de o criză politică permanentizată, toate provocând o criză economică de proporții. În aceste condiții, forțele politice de la Chișinău au intrat în precampanie prezidențială, segmentul de centru-dreapta fiind fărâmițat peste poate și deja anunțând vreo cinci pretendenți la funcția de șef de stat. Pe flancul stâng, favorit la prezidențiale se crede actualul șef de stat, Igor Dodon, susținut de socialiști, în detrimentul altui concurent, Vladimir Voronin, fost președinte al R.Moldova și dădacă politică a lui Dodon, lansat în cursă de Partidul Comuniștilor din Moldova.

Rețeta mămăligii moldovenești, cu alegeri prezidențiale, propagandă rusească și națiune civică

Moscova fiind preocupată de gestionarea concomitentă a unor proiecte de anvergură și cu riscuri sporite, este posibil ca Republica Moldova să evadeze, temporar, de pe agenda fierbinte a Kremlinului. Se prea poate că și alegerile prezidențiale, din 1 noiembrie 2020, să fie desfășurate fără de tradiționala implicare plenară a „partenerului strategic din Est”. Rezumatul celor menționate mai sus ne duce la gândul că, într-o perioadă marcată de criza pandemică, dar și de rateuri monumentale ale geopoliticii moscovite, este prea posibil ca Moscova să nu mai mizeze, în Republica Moldova, pe Igor Dodon, ci pe Maia Sandu. Despre Igor Dodon se pare că Moscova vorbește deja la timpul trecut, centrele de comandă prea puțin agreându-i pe agenții care vin cu regularitate după salariu, dar, în același timp, nu raportează îndeplinirea misiunilor primite. Precum este cazul acestui personaj de-a dreptul abracadabrant – Igor Dodon -, care a ajuns șef de stat din interesul unui oligarh hrăpăreț, care-și dorea, la timpul său, un pudel care să nu muște, ci doar să latre la cei care-i disturbă liniștea. Și care a lătrat exemplar, pentru un os de pe masa stăpânului, până oligarhul a fost nevoit să evadeze, impus covârșitor de către partenerii de dezvoltare ai R.Moldova, cu toate că Igor Dodon își arogă, pe nedrept, toate meritele. Actualul șef de stat de la Chișinău este bun pentru orice, numai nu pentru politică. Igor Dodon poate cutreiera biserici, dealuri, ferme de porci și văi, poate să se fotografieze de un milion de ori (într-o zi!), poate stimula oamenii din presă cu o conservă din carne de porc, poate realiza multe alte fapte plăcute, mai ales stomacului, dar niciodată nu va ajunge un om politic decident. Până și Putin se pare că a obosit de Dodon, care, un fel de armă bacteriologică pentru conducerea Federației Ruse, alaltăieri din nou a plecat la Moscova. Unele surse afirmă că președintele rus nu-l mai primește pe Igor Dodon, toată plăcerea de a răcni la titanul politic din Sadova revenindu-i, de cele mai multe ori, șefului adjunct al administrației prezidențiale, Dmitri Kozak. Președintele Moldovei a căzut în dizgrație, fiind prea hrăpăreț și neserios, dar și pe motiv că nu a reușit să consolideze, la Chișinău, un puternic pol pro-moscovit, guvernarea sa atârnând de decizia a doar doi deputați, care ar putea vota și ei pentru demiterea actualului guvern Chicu.

În altă ordine de idei, președintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, întrunește potențialul de a-i promova în Parlamentul de la Chișinău pe exponenții „națiunii civice”, coagularea unui arc guvernamental în jurul liderului PAS nefiind de natură să avantajeze națiunea majoritară. Pe motiv că, pentru a repurta victorie la prezidențiale, dar și în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate, acest lider politic va fi nevoit să manevreze și să evite problemele identitare, pentru a-și crește bazinul electoral, în care să se regăsească și alegătorii filoruși. O guvernare dirijată de către Maia Sandu va facilita dialogul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, cu Occidentul, în general, va promova consolidarea legăturilor comercial-economice cu Vestul, ceea ce va condiționa un proces de creștere eonomică pe o anumită perioadă de timp. În același timp, guvernarea lui Maia Sandu nu va soluționa și, de fapt, nici nu-și va propune să abordeze problema fundamentală a Republicii Moldova, cea identitară, fără de care nu este posibil de avansat, nici pe dimensiunea aproximării perspectivelor statului Republica Moldova, nici pe cea a soluționării politice a diferendului transnistrean. Or, fără de apărarea drepturilor fundamentale ale titularilor, prin securizarea spațiului informațional și îndepărtarea pericolelor emanate de către teribila mașină propagandistică rusă, cetățenii din stânga Prutului au zero șanse de a deveni cetățeni cu drepturi depline ai marii familii europene, într-o perspectivă apropiată. Pentru cetățenii Republicii Moldova integrarea europeană s-a transformat deja într-un mit cu barbă, iar elitele politice, de la Chișinău și Tiraspol, colaborează silențios, dar deosebit de eficient, pentru a dezvolta afaceri comune și pentru a canibaliza integrarea europeană în propriul beneficiu. Anume de aici pornește delapidarea fondurilor, eliberate de către partenerii de dezvoltare pentru energizarea motoarelor economiei moldovenești și pentru promovarea reformelor de modernizare europeană a țării. Exact cum s-a întâmplat, bunăoară, cu reformarea justiției moldovenești, milioane de dolari și euro fiind cheltuiți pentru mimarea hâdă a unor reforme iluzorii, dar justiția moldovenească fiind în continuare tributară unor forme tribale de exercitare a echității sociale.

Suntem în așteptarea unui apropiat război atomic ?

Operă definitorie a fostei metropole coloniale, conflictul azero-armean a inflamat din nou buletinele de știri internaționale. Un conflict ajuns deja cronic, dezghețarea violentă a conflictului din sudul Caucazului, dintre Armenia şi Azerbaidjan, livrează muniții, paradoxal, pentru îmblânzirea Kremlinului. Mare profitor tradițional al disensiunilor dintre Azerbadjan și Armenia, astăzi Kremlinul s-a trezit că poftele-i sunt temperate de către Turcia, care și-a introdus trupele în Azerbaidjan, sub pretextul unor manevre militare comune cu trupele țării-gazdă. Conflictul azero-armean riscă să adâncească rivalitatea dintre Rusia şi Turcia, două forţe geopolitice dominante în regiune, deoarece Rusia, aliat tradiţional al Armeniei, și-a asumat rolul de mediator, iar Turcia a anunțat că va susţine Azerbaidjanul. În timp ce oficialii azeri și armeni se duelează mai mult verbal, partea azeră amenințând că va lovi cu rachete o stație atomică armeană, dacă armenii ar îndrăzni să atace o hidrocentrală azeră, atunci nici partea rusă nu rămâne în urmă. Un expert militar rus, apropiat Kremlinului, admite că, în cazul escaladării conflictului, trupele militare rusești vor fi inevitabil zdrobite de către turci, deoarece contingentul militar rus din Armenia este net inferior, numeric și tehnic, armatei a 3-a turcești, comasată pe această direcție. De aici, acesta admite că partea rusă ar putea recurge la lovituri cu ogive nucleare, fie țintind, pentru o demonstrație de forță, o regiune slab populată, fie chiar o bază militară turcă. Ultima variantă, însă, implică declanșarea unui conflict cu întreg blocul NATO, o asemenea turnură a evenimentelor fiind prea periculoasă nu doar pentru Rusia lui Putin, ci pentru întreaga civilizație umană. În aceste condiții, planurile Moscovei par a fi zădărnicite și pe acest flanc, Turcia tocmai mizând pe gazele naturale azere pentru a-şi reduce dependenţa energetică de Rusia.

Ultimul cartuș în ruleta rusească – conflictul ruso-belarus

Rusia şi Belarus discută de aproximativ două decenii despre o eventuală integrare mai aprofundată în cadrul unei Uniuni statale, dar nu au reuşit să se pună de acord asupra punctelor cheie, inclusiv cu privire la moneda unică. Cu trei zile până la alegerile prezidențiale din 9 august 2020, Alexandr Lukașenko, supranumit „ultimul dictator al Europei” și care candidează pentru al șaselea mandat de președinte al Belarus, a ținut o conferință de presă, la care a înfierat politica expansionistă a Kremlinului, într-o adresare către națiune. Pornind de la teme populiste, gen dublarea salariilor și a pensiilor timp de cinci ani, a ajuns repede la independența și suveranitatea statului Belarus, supus unui atac fără de precedent din partea Federației Ruse. Aici Lukașenșo a jonglat cu toate datele și cifrele din scandalul celor 33 de mercenari ruși, arestați acum câteva zile de către forțele de ordine belaruse. Liderul de la Minsk a declarat că aceștia au fost detașați cu misiunea exactă de a destabiliza situația din Belarus și că toate versiunile enunțate de către autoritățile moscovite sunt niște încercări banale de a drege busuiocul. Potrivit acestuia, mercenarii ruși arestați colaborează cu ancheta și au depus suficiente mărturii pentru a nu permite eludarea adevărului. Potrivit unor surse avizate, cei arestați fac parte din gruparea Wagner, o armată privată de mercenari condusă de un confident al liderului de la Kremlin. Aceștia ar fi avut misiunea de a provoca vărsări de sânge la Minsk și, prin destabilizarea situației social-politice din țară, să-l „lege” pe Lukașenko cât mai strâns de altarul proclamării statului comun Rusia-Belarus. Dar, pe moment, se pare că aceste planuri au fost dejucate, acest recul completând lungul șirag al eșecurilor de ultimă oră ale strategilor de la Kremlin.

Acreditat cu șansa de a-și revendica din nou funcția de șef de stat, cu circa 60-70% din voturile alegătorilor, Lukașenko a avertizat protipendada politică moscovită că țara sa nu va ceda presiunilor și că integrarea într-un stat comun cu Federația Rusă este inoportună. Mai mult decât atât, președintele belarus l-a amenințat voalat pe Putin că, dacă Moscova nu-și va tempera apetitul expansionist, atunci va proceda la măsuri similare, încât va lua foc toată Rusia, până la Vladivostok. Este de remarcat că, pentru a reduce dependența de Federația Rusă, Belarus întreprinde măsuri energice pentru diversificarea aprovizionării țării cu resurse energetice, din iunie 2020 fiind importate, din SUA, cantități substanțiale de petrol. În aceste condiții, ofensiva regimului putinist asupra Minskului se pare că va intra în vrie și, alături de eșecurile pregnante în celelalte centre nevralgice ale fostului URSS – Ucraina, Kazahstan, Azerbaidjan – vor determina prăbușirea ambițiilor Kremlinului de a-și lua revanșa pentru înfrângerea suferită în războiul rece.

În aceste condiții, Republica Moldova rămâne o oază de liniște aparentă, dar mitraliată zilnic de către cea mai puternică armă a Rusiei – limba rusă -, cum a numit-o un consilier al lui Putin. Astăzi limba rusă ne aduce preponderent propagandă și dezinformare, ci nu versurile lui Pușkin sau romanele lui Dostoievski. Iar la alegerile prezidențiale din noiembrie sunt toate șansele să fim martorii unei surprize de proporții, Igor Dodon fiind aruncat în corzi. Iar cine va ajunge președinte, în cea mai săracă țară a Europei, depinde de capacitatea de dialog a politicienilor moldoveni, de votul cetățenilor și de suportul extern. Până la prezidențiale, ne vom gândi puțin și la alegerile parlamentare anticipate, care vor veni neapărat și vor testa, din nou, capacitatea de dialog a politicienilor moldoveni.

PS: Între timp, Igor Dodon a revenit la Chișinău și, într-un comunicat de presă, ne informează că „În cadrul vizitei de lucru la Moscova, am avut o întrevedere productivă cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației prezidențiale, Reprezentant Special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova…

Eduard Balan

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

fifteen − eleven =