Discursul lui Viktor Orbán despre starea naţiunii: Ungaria înainte de toate

Orban

La o sută de ani după condamnarea la moarte pronunţată în palatul Trianon, pot să vă declar că suntem în viaţă şi că Ungaria continuă să existe” – a spus prim-ministrul Viktor Orbán în discursul său despre starea naţiunii duminică, la Budapesta.

Prim-ministrul a adăugat: „nu numai că trăim, dar ne-am şi desprins din strângerea unei încercuiri duşmănoase”.

Am reuşit să găsim tonul comun cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, care se bazează şi ele pe valorile naţionale, putem să înfiinţăm colaborări la scară largă, sau chiar şi alianţe – a precizat prim-ministrul.

Istoria a oferit o nouă şansă popoarelor din Europa Centrală pentru a construi – pe baza intereselor naţionale ale fiecăruia – un nou sistem de alianţă, astfel încât ne putem apăra de primejdiile ce ne ameninţă atât dinspre Est, cât şi dinspre Vest – a spus Viktor Orbán.

Soluţia creşterii este restabilirea respectului faţă de sentimentul naţional, a declarat, duminică, prim-ministrul Viktor Orbán.

Povestea de succes a tuturor naţiunilor emergente începe prin consolidarea stimei de sine, iar respectul de sine al cetăţenilor ţărilor cu probleme se poate întoarce doar cu cel al naţiunii lor – a afirmat şeful guvernului ungar.

El a amintit obiectivul din 2010 prin care “ne dovedim nouă şi dovedim lumii că încă mai suntem cineva”. “Am considerat că ori vom găsi o cale, ori o vom crea noi. Dar pentru că drumurile desemnate de Bruxelles şi Washington nu erau viabile pentru noi, am fost nevoiţi să facem o cale nouă”, a precizat premierul ungar, adăugând că după 10 ani, “cu suficientă modestie”, se poate spune: “am inventat-o şi am creat-o”.

FMI a fost trimis acasă, împrumuturile au fost rambursate înainte de termen, au fost create 850 000 de locuri de muncă, a fost eliminată “viaţa de parazit”, finanţele sunt din nou în regulă, angajaţilor li s-a oferit respect şi apreciere, familiile au primit recunoştinţă, familiile mari au primit recunoştinţă mare, a început unificarea naţiunii, iar comunităţile maghiare de peste graniţele Ungariei au fost conectate cu patria mamă – a enumerat Viktor Orbán realizările.

Premierul ungar a subliniat, de asemenea, că, în rapoartele economice de la Bruxelles publicate săptămâna aceasta, întreaga Europă poate citi că, în 2019, economia ungară pare să fi crescut cel mai rapid de pe întregul continent.

Victor Orbán a mai afirmat că “Ungaria a fost falimentată de fostul guvern, cu politicile sale liberale, format din comunişti”. “Acest exemplu confirmă supoziţia potrivit căreia, liberal, de fapt, nici nu există. Liberalul nu este altceva decât un comunist cu diplomă”, a declarat premierul ungar, continuând: “Dacă le-am fi acceptat sfatul, acum Ungaria ar fi într-o secţie a unui spital, iar perfuziile împrumuturilor de la FMI şi de la Bruxelles ar atârna din membrele ei, iar robinetele împrumuturilor ar fi dirijate de George Soros”.

Şeful guvernului ungar a afirmat că aceasta nu este o exagerare, “eu, care de peste 30 de ani fac politică, am văzut cu proprii mei ochi că George Soros a încercat de trei ori să jefuiască Ungaria”.

Faptele ne arată că ultimii 10 ani constituie deceniul cel mai reuşit în istoria Ungariei din ultimii 100 de ani – a declarat prim-ministrul Viktor Orbán în discursul său despre starea naţiunii.

Prim-ministrul a spus că poporul maghiar a pierdut capacitatea de a se considera un popor de succes.

În prezentarea lui privind rezultatele ultimilor zece ani, Viktor Orbán a subliniat: niciun deceniu din ultimii 100 de ani nu a fost caracterizat de o creştere sustenabilă, în paralel cu păstrarea echilibrul intern şi extern. Toate acestea s-au realizat acum în condiţiile menţinerii inegalităţilor de ordin material la un nivel moderat, în comparaţie cu scara europeană, altfel spus: avantajele creşterii au atins şi straturile largi ale societăţii.

A fost asigurat accesul la muncă pentru grupurile vulnerabile ale societăţii, cum ar fi tinerii, cei peste 50 de ani, femeile care au născut copii, sau forţa de muncă cu specializare redusă. Salariile au început de asemenea o evoluţie ascendentă, salariul minim pe economie şi salariul minim garantat au fost dublate, în 2019 s-au luat decizii privind investiţii într-un număr fără precedent şi tot anul trecut au fost bătute toate recordurile de export. Cu privire la acest ultim aspect, vorbitorul a remarcat că Ungaria se află pe locul 94 printre ţările lumii după numărul populaţiei, pe lista ţărilor exportatoare însă ea ocupă locul 34.

În ultimii 10 ani “am mai învăţat că Europa nu se află la Bruxelles. Europa suntem noi, şi nu trebuie să ne conformăm elitei bruxelleze epuizate. (…) Mai înainte am crezut că Europa este viitorul nostru, astăzi ştim deja că noi suntem viitorul Europei” – a afirmat vorbitorul.

În concluziile sale, el a remarcat faptul că, în prezent, Bazinul Carpatic emană forţă. Această forţă îşi are sursa în constatarea faptului că a fi maghiar este un lucru bun, înălţător şi promiţător. “Naţiunea noastră ştie că Ungaria este prima” – a spus prim-ministrul.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

5 × 3 =