Comisar UE: cel puţin o ţară din Balcanii de Vest ar trebui să adere la UE până la sfârşitul anului 2024

Comisia Europeană consideră aderarea Balcanilor de Vest una dintre cele mai importante sarcini ale sale, a declarat, joi, Oliver Várhelyi, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, la Belgrad. Acesta a adăugat că ar dori ca cel puţin o ţară din regiune să se alăture comunităţii europene înainte ca mandatul consiliului de la Bruxelles, cu noua sa componenţă, să expire la sfârşitul anului 2024.

Comisarul maghiar a prezentat şi în Serbia elementele propunerii de reformare a procesului de aderare prezentat la Bruxelles în ziua precedentă. El a subliniat că ar dori să facă procesul mai credibil, mai dinamic, mai previzibil şi politic mai solid. După cum a mai precizat, pe parcursul aplicării noii metodologii, ar dori să recunoască ţările care depun eforturi importante pentru integrare, iar acelea care nu fac nimic, se pot
aştepta la consecinţe negative.

Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, Olivér Várhelyi a menţionat, de asemenea, importanţa dialogului dintre Serbia şi Kosovo pentru întreaga regiune. Scopul este găsirea unei soluţii paşnice pe termen lung. Acesta este un domeniu sensibil, a explicat politicianul, în primul rând cele două părţi trebuie să ajungă la un acord, doar atunci UE le poate ajuta. Pentru a relua dialogul, Kosovo trebuie să desfiinţeze taxele vamale de 100% pe care le aplică mărfurilor din Serbia începând din 2018 – a subliniat acesta.

Olivér Várhelyi a reiterat opinia sa potrivit căreia negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania ar trebui să fie deschise cât mai curând posibil, acesta ar fi un pas important şi din punct de vedere geopolitic.

Aleksandar Vucic, preşedintele Republicii Serbia, a subliniat, de asemenea, în cadrul conferinţei de presă comună angajamentul ţării sale faţă de Europa. După cum a afirmat, obiectivul strategic al Serbiei rămâne în continuare obţinerea calităţii de membru deplin al UE.

Comisarul pentru extindere şi Jadranka Joksimovic, ministrul sârb pentru integrare europeană, au semnat după conferinţa de presă, convenţia IPA 2019 privind asistenţa financiară de preaderare, în cadrul căreia Uniunea Europeană sprijină Serbia cu 138,55 milioane euro. Belgradul poate cheltui banii pentru: participarea la programele UE, la consolidarea statului de drept, la construirea unui sistem de protecţie civilă, la protecţia împotriva dezastrelor naturale, la dezvoltarea competitivităţii, la dezvoltarea cercetării şi la dezvoltarea în domeniul inovaţiilor.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

4 + 4 =