OTP a finalizat achiziţionarea băncii slovene SKB Bank

OTP

Banca maghiară OTP Bank a finalizat achiziţionarea băncii slovene SKB Bank, astfel că este prezentă, de acum, şi pe piaţa din Slovenia, a declarat Sándor Csányi, preşedintele-director general al OTP, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Ljubljana.

OTP deţine o cotă de 99,73% din proprietatea asupra SKB Bank, iar aceasta este prima investiţie slovenă a băncii maghiare, a specificat omul de afaceri. Planul este de a obţine o creştere organică pe piaţa slovenă şi chiar achiziţii ulterioare, iar pe termen lung se doreşte să se ajungă la o cotă de piaţă de 25-30%.

În regiune, OTP a cumpărat, deja, mai multe bănci: în Serbia deţine două, totodată are bănci subsidiare şi în Bulgaria, Moldova, România, Muntenegru, Albania, Croaţia, Ucraina, Rusia şi Slovacia, a relatat preşedintele-director general. OTP este prezent în 12 ţări din Europa Centrală şi de Est. Există interes şi pentru piaţa din Asia, a specificat Csányi.

Anul trecut, grupul OTP Bank a depăşit rezultatele anului precedent, iar conform datelor preliminarii, a avut performanţe bune pentru toţi indicatorii financiari. Un prim raport va fi publicat în luna februarie. Instituţia financiară are aproape 40 000 de angajaţi şi 20 de milioane de clienţi. SKB Bank este a patra cea mai mare bancă din Slovenia şi deţine o cotă de piaţă de aproape 10%.

OTP Bank a anunţat în decembrie 2019 că a încheiat tranzacţia din Slovenia şi că a achiziţionat, astfel, 99,73% din filiala slovenă a grupului Societe Generale, OTP devenind, astfel, şi proprietarul altor bănci subsidiare ale SKB Bank.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

2 × one =