Cum acționează propaganda rusească atunci când Bucureștiul și Kievul se înțeleg

propaganda

Presa de limba rusă din R. Moldova, îndeosebi Komsolvskaia Pravda, a preluat propaganda anti-românească și anti-ucraineană inițiată de publicația rusească „Odina Rodina” ca urmare a recentelor acțiuni bilaterale româno-ucrainene: desfășurarea în perioada 4-6 septembrie 2019 a exercițiului naval bilateral româno-ucrainean „Riverine-2019” și a discuției bilaterale dintre președinții României și Ucrainei cu ocazia participării la Adunarea Generală ONU, la sfârșitul lunii septembrie 2019.

În contextul încercării apropierii dintre România și Ucraina, „Komsolvskaia Pravda”, preluând un articol din „Odina Rodina”, generează ideea potrivit căreia ar exista o diferență între declarațiile comune ale părților române și ucrainene la conferințele de presă și scopul real al acestor manevre militare și al discuțiilor bilaterale la nivel înalt: „orice ar scrie serviciul de presă prezidențial, diferența dintre interesele geopolitice ale României și Ucrainei rămâne un fapt incontestabil. Apropierea dintre Kiev și București, dacă este construită pe o atitudine de opoziție față de Rusia, agravează doar situația neclară a Ucrainei, deoarece o face victimă a politicii anti-ruse a Occidentului”.

Făcând apel la istorie, autorii articolului susțin faptul că există însă o anumită asemănare între Ucraina și România. Ambele state sunt noi pe harta Europei. Identitatea românească, ca și cea ucraineană, s-a format mult mai târziu decât identitatea vecinilor. Despre români ca națiune a început să se vorbească doar mai aproape de secolul XIX. De asemenea, românii au trecut de la alfabetul chirilic la alfabetul latin în secolul al XIX-lea, iar România însăși a apărut pe hartă în 1856 cu ajutorul Austro-Ungariei și al altor țări occidentale. În același timp, austriecii și polonezii, prin metoda ingineriei socio-politice, au început să creeze o identitate ucraineană.

Ambele identități nou inventate, în conformitate cu intenția autorilor lor, au trebuit să se bazeze pe fundamentul rusofob, astfel încât latinizarea lor a fost un program obligatoriu. Vaticanul a pregătit o unire atât pentru români, cât și pentru ucraineni. În România, Transilvania a devenit „primăvara” pentru răspândirea catolicismului grec, iar în Ucraina – Galicia. Prin unirea în corpul etnic românesc, a fost plantată o identitate romanizată-latinizată. Aceleași obiective ale romanizării, doar ale „micilor ruși” (ucraineni), au fost urmărite de Vatican în vestul Ucrainei.

Revenind la modul de formare al națiunii române, autorii articolului menționează că „pentru a facilita acest proces în România, predicatorii catolici i-au învățat pe români că sunt descendenți ai populației romane din Dacia, deși dacii erau un trib complet distrus de cuceritorii romani. De la daci, rămâne doar numele latin al României – Dacoromania. Autoritățile române de astăzi spun același lucru: românii sunt descendenți ai marilor romani, scopul lor este de asemenea mare – crearea României Mari”.

Narativul propagandei rusești adaugă că în prezent, președintele român, Klaus Johannis, este rezervat în atitudinea sa publică față de ideea creării României Mari, dar predecesorul acestuia, Traian Băsescu, a fost un mare susținător și promotor. Reținerea lui Johannis nu trebuie să inducă în eroare. Dacă apariția pe harta Europei a unei Românii Mari ar fi în interesul NATO, atunci autoritățile de la Bruxelles și București vor face totul pentru apariția sa. În acest moment însă, proiectul România Mare se află în modul de testare: se sondează în privința marilor simpatii românești din R. Moldova și Ucraina și sunt luate în considerare modalitățile de soluționare a problemelor transnistrene și găgăuze (în subsidiar trebuie menționat că Transnistria independentă și Găgăuzia autonomă nu acceptă șovinismul românesc).

Pentru Occident, sensul geopolitic al României este cel de interpunere între Serbia ortodoxă și Rusia ortodoxă. Sârbii sunt numiți „ruși în Balcani”, între ei și Rusia, nu trebuie să existe o comunicare directă transfrontalieră civilizațional-ideologică.

Făcând din nou apel la istorie, propaganda rusă susține că România este o țară ortodoxă, din a cărei istoriografii au fost eliminate momentele care indică o afinitate culturală și spirituală cu Rusia ortodoxă. În secolele trecute, limba slavonă bisericească a avut un impact semnificativ asupra formării limbii române și a tradiției bisericești românești. Propaganda românească prezintă acest fapt ca o manifestare a influenței nocive a slavilor asupra identității romanești a locuitorilor din spațiul românesc. Identitatea românească-latinizată își are originea în mediul creat de Biserica Unită cu Roma (influența politică a „uniaților” asupra ortodoxiei românești persistă).

În acest context, în momentul de față, Bucureștiul nu poate permite României și Rusiei să aibă valori culturale și religioase comune. În caz contrar, nu va fi posibilă catalogarea moldovenilor ca cea de-a doua națiune românească, „stricată” de vecinătatea cu slavii și să-i solicite revenirea în sânul statalității românești. Nu va fi posibilă declararea Rusiei ca fiind inamicul strategic numărul unu al României (Rusia este definită astfel în doctrina militară a României) și impunerea cooperării militare cu R. Moldova și Ucraina sub acest pretext.

Politica externă românească se caracterizează prin trei valori constante – aspirații expansioniste în regiunea Mării Negre, în direcția Moldovei și a Balcanilor. Doi dintre acești trei vectori sunt direct legați de Ucraina, din moment ce Ucraina are ieșire la Marea Neagră și se învecinează cu Moldova.

Marea Neagră, Nistrul și Dunărea sunt considerate de București ca elemente constitutive ale identității naționale românești. Mai mult, râul Nistru este granița care separă România latină de slavi, iar Dunărea este artera fluvială care leagă România de Europa.

Media de limbă rusă din R. Moldova discută despre o atitudine anti-rusească la București și critică poporul român care, potrivit acestora, este un popor ce se „consideră un popor al Mării Negre” și care „nu are nevoie de concurență la Marea Neagră”. În același timp însă, conchid editorialiștii, Rusia „este gata să coopereze cu Kievul în toate direcțiile, cu condiția renunțării de către Kiev la rusofobie”.

Având în vedere caracteristicile politicii externe românești, propaganda rusească mai susține că prin organizarea de exerciții militare cu românii, Kievul cultivă un inamic care visează să includă Bucovina și Basarabia (regiunea Odessa) în proiectul România Mare.

În aceeași ordine de idei autorii apreciază politica Ucrainei de cooperare cu România drept una „mortală” și se întreabă: „Va reuși conducerea de la Kiev să înțeleagă pericolul letal al politicii desfășurate împreună cu România și alte țări ale NATO?

Acțiunile de propagandă, precum cel analizat, se vor acutiza pe măsură ce se vor înregistra noi etape în derularea cooperării bilaterale româno-ucrainene, contribuind la o perpetuare a stării tensionate dintre București și Moscova. Acest tip de reacție din partea Kremlinului va reprezenta, în acest context, o normalitate a relațiilor dintre România și F. Rusă și Ucraina și F. Rusă.

Cazacu Gheorghe

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

20 − 6 =