Robert Laszlo: „Publicul este deja foarte atent şi foarte sensibil la ceea ce i se oferă”

În luna noiembrie 2017 am avut deosebita plăcere să discut cu cel mai tânăr manager de instituţie de cultură din România,  al Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiționale din Satu Mare. A fost foarte greu să ne sincronizăm timpul pentru a discuta cu domnul Robert Laszlo, căci despre el este vorba, datorită programului său încărcat.

Citind interviul de mai jos, veţi putea afla principiile după care s-a ghidat domnul Robert Laszlo în activitatea sa de până acum şi care l-au ajutat să ajungă la conducerea unei instituţii de cultură.

Pentru început câteva cuvinte despre Dvs. Cum aţi reuşit să fiţi numit manager la vârsta de 23 ani?

Sunt Robert Laszlo, am 26 de ani am ajuns la cârma acestei instituții de cultură de rang județean la vârsta de 21 ani. Am debutat la 17 ani cu prima mea carte „In vid iată viața mea!”, un volum de versuri care a fost foarte bine primit de critica de specialitate şi chiar Constanţa Buzu a scris o pagina în Romania Literara în care mi-a lăudat volumul. În timpul liceului m-am implicat în activitățile revistei Alphazet, ulterior am colaborat şi am ajuns redactor-şef al acestei reviste. Plecam imediat după ore şi eram foarte entuziasmat de ceea ce reuşeam să fac în cadrul redacției. După terminarea celor 12 clase am venit la Cluj, în capitala culturala a Transilvaniei pentru a-mi continua studiile. Nu am pierdut legătura cu Satu Mare implicându-mă in diferite activităţi culturale. Ulterior, după terminarea facultăţii, am dat examen la masterat la Facultatea de Istorie, am intrat pe locurile cu buget. La început de octombrie 2013, când am început şi cursurile masterale, am fost angajat pe post de consilier la biroul preşedintelui Consiliului Judetean Satu Mare, în comisia de cultură. Aveam 22 de ani. Nu am putut să resping asemenea ofertă. M-am întors acasă. De obicei un tânăr care scapă de anii de studenție în marile centre universitare Cluj, Timişoara, Bucureşti, Iaşi îşi caută un rost în acele localităţi şi cu greu se mai întoarce acasă. Dar eu m-am întors, am făcut acest pas şi nu îmi pare rău. Deci în toamna anului 2013 am fost angajat la cabinetul preşedintelui Consiliului Judetean Satu Mare, după 3 luni, în decembrie 2013 am fost detaşat pe funcția de director adjunct al Bibliotecii Județene. Deja aveam publicate două volume de versuri şi mai multe lucrări despre viața culturala sătmăreană. După alte câteva luni, atunci când domnul Felician Pop a decis să se retragă din funcția de director al Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiționale Satu Mare, am fost detaşat în funcţia de manager al acestei instituţii. Aveam 22 ani şi eram cel mai tânăr manager de instituţie de cultură din România şi iată că sunt deja de 4 ani în această funcţie şi pot să mă laud, intre ghilimele, cu aceasta performanţă deoarece la noi în ţară toată lumea se miră când un tânăr ajunge la conducerea unei instituţii de stat, dar când un om de 70 de ani continuă să conducă o instituţie de cultură nimeni nu se mai miră. Ar trebui să ne mirăm că de ce acea persoană nu se retrage în pensie să ofere oportunități de dezvoltare unor tineri capabili. Ne plângem că tinerii ne pleacă în Occident, dar nu oferim acestora platforme de dezvoltare pe plan local.

Cum este să fiţi cel mai tânăr director al unei instituţii de cultură din ţară? Este un avantaj sau un dezavantaj?

Sincer, ca şi energie este un avantaj, chiar dacă este să mă gândesc la weekendul din perioada 10-13 noiembrie când am avut ca şi instituție trei evenimente.  Un concurs național de muzică folk „Octavian Bud”, la prima ediție, cu concurenți din întreaga țară. Am avut un concurs „Gala cântecelor populare maghiare” cu concurenți din Transilvania, Ungaria, Slovacia şi Ucraina, iar în data de 12 noiembrie am dezvăluit bustul lui Petru Zanc, primul profesor de limba română din Satu Mare. Iată, ca şi instituție, deşi una mică deoarece avem 15 angajați,  am reuşit să coordonez foarte bine şi să împăcăm pe toată lumea prin derularea acestor trei evenimente. Ca  un reper, la festivalul național de muzică folk am avut peste 40 de participanți. Deci evenimentele organizate de noi nu sunt evenimente la care să participe 1, 2 sau 3 participanți. De exemplu, chiar în data de 15 noiembrie am avut o expoziție în cadrul galeriei instituției noastre, „Simfonii de toamnă” a  sculptorului Koter Vasile şi  unde a debutat şi o tânără artistă cu prima ei expoziție Kiszner Eniko, unde au venit 80-90 de persoane, într-o zi de miercuri, zi lucrătoare când toată lumea se grăbeşte să meargă acasă. Colegii mei se grăbeau să aducă scaune pentru ca toată lumea să aibă loc să fie prezentă şi să vadă ceea ce se întâmplă.

De unde atâta energie?

Îmi place ceea ce fac. De multe ori îmi vine să las totul baltă, dar atunci când văd că avem un eveniment reuşit iar în feedback-ul publicului văd aprecierea faţă de ceea ce am făcut atunci, nu ştiu, primesc un impuls să continui munca cu toate că suntem îngropați de birocrație. Pentru un eveniment, este nevoie de zeci de hârtii, de zeci de ştampile. Cu alte cuvinte ne îngropăm în hârtii până reuşim să derulăm un eveniment cultural. Ştim foarte bine că în Uniunea Europeană nu se mai folosesc ştampilele. Cu toate acestea, noi în loc să reducem din numărul de ştampile pe care le avem, mai inventăm altele noi, aprobări noi. De exemplu, pentru un simplu referat necesar la întocmirea de afişe stradale, unde consultantul artistic trebuie să completeze dimensiunile, data la care se doreşte livrarea produsului şi conținutul viitorului afiş trebuie mai multe aprobări: prima dată semnează  el  ca şi solicitant,  apoi merge la şeful de departament care trebuie să semneze şi el, ulterior referatul ajunge la departamentul contabilitate unde e contabilul-şef trebuie să semneze, iar în final ajunge şi la managerul instituției, adică la mine,  pentru aprobare. Deci iată că pe un singur referat sunt necesare 4 semnături. Plus alte hârtii pentru derularea unui simplu eveniment cultural. Sunt de acord că trebuie să respecți legea atunci când gestionezi banul public, trebuie să fii foarte atent la deconturi deoarece se gospodăreşte banul public. Dar când se trece într-un asemenea ridicol, trebuie să ne punem mari semne de întrebare.

Care a fost momentul în care ai decis că poți fi apt pentru conducerea Centrului de creație?  Ce ai simțit în acel moment?

Momentul a fost în toamna anului 2014 când mi s-a oferit interimatul conducerii instituției. Sentimentul care a pus stăpânire pe mine atunci a fost cel de entuziasm deoarece cunoşteam foarte bine instituția. Am colaborat şi lucrat în cadrul ei de la vârsta de 17 ani. După cum se ştie, Centrul de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiționale sprijină activitatea sculptorilor, pictorilor, cântăreților, poeţilor, iar eu la 17 ani am activat în cadrul unui cenaclu de cultură de pe lângă această instituție denumit Alphazet. Când am ajuns să mă înscriu la acel cenaclu, acolo erau diferite secțiuni: literatura, istorie, artele spectacolului. Atunci voiam să fiu actor, iar directorul de atunci al cenaclului, foarte elegant mi-a spus că nu am stofă de actor. Văzându-mă respins, i-am spus ca ştiu să scriu şi poezii. Uitându-se lung la mine a spus că în România toată lumea ştie să scrie poezii. Cu toate acestea mi-a luat câteva poezii, iar a doua zi m-a chemat la dânsul şi mi-a spus că aceste poezii trebuie neapărat publicate. Aveam 17 ani. A fost un şoc pentru mine. Începând cu acel cenaclu am activat foarte mult în instituția sătmăreană şi am cunoscut atât evenimentele culturale cât şi modul de organizare al lor, personalul care se ocupa de aceste evenimente şi specificul fiecărui colțişor din acest judeţ. Iar în momentul în care am ajuns manager al instituției, toate aceste lucruri au fost pentru mine naturale. A fost uşor, personalul mă cunoştea, eu îi cunoşteam, oamenii de cultură din județ ştiau cine sunt. Fiindcă este foarte important ca persoana care este numită la conducerea unei instituții să nu fi paraşutată din altă parte, din alt domeniu, în caz contrar aceasta nu va ştii ce să facă pentru a promova cultura şi oamenii de cultură. După cum am mai spus, de la 17 ani eu am tot construit la bază culturii sătmărene, iar în cei 6 ani de activitate culturală am reuşit să îmi fac un nume în cultura sătmăreană şi niciodată nu am avut probleme excepţie făcând micile răutăți şi invidii personale.

Problema cu care m-am confruntat a fost cea a pensionarilor. Deja am la activ 4 pensionări,  toate încheiate cu circ şi scandal. Eu sunt de concepție că dacă ai ajuns la limita de vârstă pentru pensionare trebuie să te dai la o parte şi să laşi locul tău pentru unul mai tânăr care să demonstreze şi să se angajeze în dezvoltarea culturii. Celor  din sistemul bugetar le este foarte greu să plece acasă, să lase locul lor pentru alții mai tineri, deoarece este foarte convenabil să cumuleze pensia cu salariul.

Chiar dacă au fost plecări din echipa mea, nu am în prezent probleme de personal. Suntem o echipă foarte închegată, unde fiecare ştie ceea ce trebuie să facă, iar eu, de unul singur, nu aş fi reuşit să organizez atâtea evenimente dacă nu aş fi avut în spate o echipă care să mă sprijine în tot ceea ce fac, de la conceperea unei idei la căutarea unei surse de finanţare.

Care a fost cel mai frumos proiect cultural pe care l-aţi  coordonat în cei 6 ani de când sunteţi la conducerea acestei instituții?

Toate proiectele au fost frumoase. Dacă este să mă refer la ele, pornind de la un vernisaj de pictură şi ajungând până la cel mai mare festival câmpenesc unde participă chiar şi 10 mii de persoane, toate proiectele au fost importante. Nici nu ştiu la care să mă refer. Aşa de ataşat sunt de toate. Proiectul cultural care a lăsat cele mai proaspete sentimente în sufletul meu este proiectul fotografic „Din Oaş în Paşti” a fotografului Remus Ţiplea. Spre plăcuta surpriză am avut ecouri extraordinare nu doar în presă locală şi națională ci şi peste hotare, unde site-uri de ştiri au preluat ştirea lansării acestui proiect. Drept consecință am fost invitați la Londra în 16-17 noiembrie de către comunitatea românească ocazie cu care a fost lansat acest album în Marea Britanie. Totodată a fost şi o expoziție de etno-fotografie cu imagini specifice Ţării Oaşului. Dacă este să ne aplecăm asupra acestui proiect, vedem  cum de la un proiect simplu şi uşor s-a ajuns ca o asociație românească, care îşi desfăşoară activitatea sub patronajul ambasadei României din Marea Britanie, să lanseze o  invitație  unor artişti sătmăreni.

Un alt eveniment emoționant a fost organizarea unei tabere de cultură şi civilizație pentru copiii români din Maramureşul istoric, unde timp de o săptămână am putut să promovăm obiceiurile şi cultura sătmăreană. Datorită sentimentelor care m-au marcat la acest eveniment am decis ca în 2018, fiind şi anul centenarului Marii Uniri, să promovez două asemenea tabere, una pentru copiii români din Maramureşul istoric şi una pentru copii români din Ungaria, pentru că, din păcate, statul român cam uită de ei.

Am participat în Ucraina la diferite simpozioane şi conferințe legate de cultură unde înalte oficialități româneşti invitate au ţinut discursuri, au efectuat vizite în diverse locaţii, dar nu au făcut nimic pentru copii români de acolo. Totuşi, noi ca instituție de cultură intr-un județ situat la granița României consider că dăm un semnal pozitiv şi asemenea semnale ar trebui preluate şi de alte instituții şi chiar Bucureştiul să vadă ce se poate face pentru comunitate românească din Ucraina şi din Ungaria. Ştim foarte bine că această nouă lege a învățământului din Ucraina este de neacceptat pentru statul român. Ţin minte că în perioada când am fost director adjunct la Biblioteca Judeţeană am făcut o donație de 1.500 de cărți româneşti la universitatea din Ujgorod, secţia în limba română şi acum stau şi mă întreb ce se va întâmpla cu ele, cine le va citi sau cine va învăţa după ele.

Care a fost cel mai solicitant proiect cultural pe care l-aţi derulat vreodată?

Anul acesta am avut o prima ediție a Festivalului International al Fanfarelor cu participarea a 8 fanfare atât din țară cât şi din străinătate: Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Ungaria, Polonia. Dacă este să mă gândesc la cele 8 fanfare cu peste 200 de instrumentişti care au avut nevoie de cazare, masă, asigurarea transportului pot spune că echipa mea a depus un efort extraordinar care a fost răsplătit cu toate laudele participanţilor dar şi a publicului prezent. A fost extraordinar să văd la momentul defilării fanfarelor, cum populaţia sătmăreană a ieşit la balcoanele blocurilor, din magazine, de pe terase sau s-au oprit în mijlocul străzii să privească şi să aplaude trecerea instrumentiştilor. Evenimentul a fost organizat la 25 octombrie în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, unde am adus 400 de scaune pentru spectatori. Din păcate, sâmbătă (prima zi a festivalului), după aproximativ o oră de la deschidere a venit o ploaie care ne-a forţat să apelăm la planul B şi am intrat în sala mare a Casei de Cultură unde spectacolul a continuat. A doua zi, duminică, vremea a ţinut cu noi şi la eveniment au venit sute de spectatori. Scaunele nu au fost suficiente, întreaga piață fiind plină oameni. A fost ceva extraordinar să văd impactul pe care acest eveniment l-a avut asupra spectatorilor.

Cum reuşiţi să evitați obstacolele care îţi  apar?

Experiența m-a ajutat să trec peste toate obstacolele atât profesionale cât şi personale. Poate că pare ciudat pentru cineva care citeşte acest interviu ca o persoană la 26 de ani să poate apela deja la experiența sa. Dar, am 4 ani de experiență în actul de management al unei instituții de stat şi din 2009 încoace am experiență în evenimente culturale. Nu am fost doar un simplu elev silitor şi cuminte, care a fost atent la şcoală, a ridicat mâna atunci când a fost nevoie sau când doamna profesoară i-a dat voie. Am fost o fire mai rebelă. Tot timpul am vrut să fac ceva şi am avut sorți de izbândă în toate proiectele, iar prin experiența acumulată am reuşit să evit multe lucruri. Am avut parte atât de lucruri plăcute cât şi mai puțin plăcute. Am avut parte şi de un proces în justiție pe care până la urmă l-am câştigat. Fără avocat, reprezentându-mă singur.

Ce sfaturi aţi putea da antreprenorilor de evenimente culturale sau organizatorilor de evenimente culturale, atât de la instituţii de stat cât şi din cadrul unor asociaţii?

Antreprenorii şi organizatorii de evenimente culturale ar trebui să aducă un element de noutate prin fiecare eveniment şi să evite clişeele deja formate. Publicul este deja foarte atent şi foarte sensibil la ceea ce i se oferă. Trebuie să te duci tu spre public. Dacă nu reuşeşti să ajungi tu la el, atunci nu mai poți avea pretenția ca publicul să vină la evenimentele tale. Tot timpul trebuie să fi dinamic şi să organizezi evenimente de calitate. Am avut mai multe discuții cu artişti de muzică populară, cu scriitori care se cred mari valori, dar în realitate nu au nimic în comun cu ceea ce pretind că fac. I-am respins. Eu promovez doar valoarea şi atunci succesul este garantat. Din păcate, societatea se confruntă cu o avalanşă de scriitori care nu au talent, de cântăreți de muzică populară care nu au calități vocale. Nu ştiu de unde vine acest orgoliu de a se impune, de a se vedea pe scenă cu microfonul în mână şi să interpreteze nişte piese sinistre pe nişte voci şi mai neplăcute. În asemenea cazuri nu poți să ai succes alături de aceste „valori”. Neapărat trebuie să primeze valoarea pentru a avea succes.

Secretele lui Robert Laszlo pentru succes sunt: în prim plan noutatea, iar valoarea trebuie neapărat să primeze. Fără kitsch. Şi să ai în spate o echipă care ştie foarte bine ceea ce are de făcut.