Războiul din Donbas prin prisma unui ostaș din regiunea Cernăuți

Iaroslav Verholiac a fost demobilizat din armata ucraineană în decembrie 2015. El a fost martor ocular al celor mai tragice și îngrozitoare pagini ale războiului din Donbas, luptând în linia întâi a frontului împotriva mercenarilor și rebelilor proruși. A fost rănit, nu are un ochi, jumătate de corp este cu proteze din metal… aceste și alte leziuni corporale sunt consecințele unui atac cu rachete Grad. Iaroslav, născut în raionul Storojineț, regiunea Cernăuți, se consideră pe jumătate român. Nu vorbește foarte bine româna, însă o înțelege perfect datorită bunicii sale. Corespondentul Transilvania Regional Business a dialogat cu domnul Iaroslav, care a dezvăluit care este situația socială din Donbas și ce se întâmplă acolo, în zona instabilității din estul Ucrainei.

Transilvania Regional Business: Domnule Iaroslav, ați participat nemijlocit la luptele din estul Ucrainei. Ați comunicat cu oamenii de acolo. Vă rugăm să ne povestiți cum ați ajuns pe linia frontului și ce se întâmplă în Donbas?

Iaroslav Verholiac: Foarte simplu. Lucram la Moscova, la construcții. M-am întors acasă, în regiunea Cernăuți, acolo unde mă aștepta ordinul de mobilizare. Nu m-am gândit mult. A doua zi eram la comisia medicală. A urmat un control medical de 30 de minute și militarii au decis să mă trimită în Donbas. Au fost circa 5 săptămâni de pregătiri și instruiri militare în regiunea Lviv. Apoi, am ajuns în Donbas, regiunea Donețk. Am fost în majoritatea punctelor militare problematice de acolo: Sarmat, Sloveansk, Krasnyî Liman, Kriva Luka. Imediat ce am sosit acolo, am avut o misiune foarte grea – trebuia să scoatem ostașii ucraineni din încercuirea de lângă aeroportul din Lugansk. Atunci se discuta despre avioanele noastre doborâte de ruși. Ni s-a spus atunci să ne întoarcem doar învingători sau să nu ne mai întoarcem. Am ajuns în zona aeroportului din Lugansk și au început luptele grele, a fost un iad adevărat. Trebuia să scoatem din încercuire ostașii noștri, să salvăm viața tinerilor de acolo, care nu aveau nici apă, nici mâncare, nici muniții. Într-un sat din apropierea aeroportului am nimerit noi, grupul de salvare, într-o altă încercuire. A explodat mașina, ne-au fost distruse tancurile și au murit mulți colegi de-ai mei acolo. Luptele au început la ora 16:00 și au durat până la miezul nopții. Am reușit să ieșim, totuși, din încercuire și am ajuns la ostașii ce ne așteptau. A fost un iad adevărat. A început un atac cu rachete Grad. Țin minte cum a explodat o rachetă în fața mea, la trei metri și alta – în spatele meu. M-am trezit a doua zi… Ce să spun, în pofida armistițiului formal de la Minsk, războiul se desfășura în continuu. Or, armistițiul nu ține de zonele ocupate de ruși. Eu nu am văzut separatiști în Donbas. Acolo luptau soldați ruși, mercenari din Rusia, soldați din Cecenia etc.

Transilvania Regional Business: Să înțelegem că populația locală nu participă la războiul din Donbas?

Iaroslav Verholiac: Participă foarte puțini. Cei care participă de partea forțelor pro-ruse sunt mobilizați cu forța. Mercenarii ruși intră în case, în apartamente, pun pistolul la gâtul soțiilor, mamelor, copiilor și se adresează către bărbați, spunând: „Vrei să-și trăiască soția, copiii sau mama? Ai o singură șansă – trebuie să te înrolezi în armată noastră separatistă”. În rest, sunt ostași ruși, militari din Cecenia finanțați de Rusia.

Transilvania Regional Business: Ce s-a întâmplat după ce ați nimerit sub un atac masiv din rachete Grad? Cine și cum v-a ajutat?

Iaroslav Verholiac: Vreau să spun că am fost atacați cu o precizie foarte mare. Prietenii și colegii mei au murit acolo. Erau ostași din raionul Hliboca, regiunea Cernăuți, unii dintre care nu s-au mai întors acasă. Au murit mulți. La televizor ni se spune că au murit 1-2, în realitate acolo mor mai mulți. Eu nu cred în presa noastră și în purtătorii de cuvânt ai politicienilor. Am fost acolo și am văzut cu ochii mei ce se întâmplă. Ei spun 2 răniți, iar acolo mor 10… Am ieșit din încercuire, eram vai de capul nostru, dar am îndeplinit misiunea. Am ajuns cu helicopterul la Harkiv, de acolo m-au transportat la Odesa. În sudul Ucrainei au urmat mai multe operații, intervenții chirurgicale. Au fost oameni cu inima mare și cu sufletul deschis, care au fost alături de mine în acele clipe. M-a ajutat un medic-stomatolog din București, care mi-a dat și bani, și proteze. Medicul meu mi-a spus că am avut mare noroc. Am primit din București proteze din titan. Unele proteze le-am lăsat colegilor, care la fel aveau nevoie de ele. În viitorul apropiat mai am nevoie de o operație. Din nou ne vor scoate maxilarul superior, am o gaură în cerul gurii de 2 centimetri. Viața mea de acum este simplă: medici, spitale, consultații, operații. Am rămas fără un ochi, nu am jumătate de față. Aceasta este pielea mea (arată cu mână la față – n.n.), dar sub piele este metal. M-au ajutat și oameni buni din Polonia, voluntari de acolo. M-au operat și mi-au pus un ochi de sticlă. Piciorul stâng la fel nu este în regulă. Sunt probleme.

Transilvania Regional Business: Povestiți lucruri îngrozitoare și șocante. După ce ați trecut prin aceste încercări și continuați să luptați pentru viață și sănătate, nu ați regretat vreodată că ați acceptat să fiți înrolat în armată?

Iaroslav Verholiac: Nicio clipă nu regret. Dacă nu-i opream atunci în Donbas, ei ajungeau până la noi (regiunea Cernăuți – n.n.). Eu sunt convins în ceea ce spun. Ei, rușii, sunt agresivi, fără morală și se opresc doar în fața unei alte forțe, în fața unei rezistențe.

Transilvania Regional Business: Cât timp v-ați aflat în Donbas cu siguranță că ați discutat cu populația locală. Care sunt părerile localnicilor despre conflictul din estul ucrainean?

Iaroslav Verholiac: Multă lume ține pumnii pentru Rusia. Ani de-a rândul rușii au tot finanțat diverse inițiative și organizații secrete. Din păcate, multe dintre posturile noastre de televiziune nu sunt considerate veridice de populație. La modă sunt posturile ruse de televiziune, care informează „așa cum trebuie”. În același timp, sunt și simpatizanți ai Ucrainei. Oamenii în vârstă, pensionarii, se pronunțau în mod deschis pentru Rusia. Entuziasmul a durat o perioadă. La un moment dat, oamenii din Donbas au rămas fără bani și fără mâncare. Noi îi ajutam cum puteam, le dădeam produse alimentare, haine etc. și atitudinea a început să se schimbe. O altă problemă este pasivitatea autorităților de la Kiev, care se ocupă în acest moment de spălarea banilor, și nu de problemele Donbasului.

Transilvania Regional Business: Ne-ați povestit despre voluntari, despre ajutoare din România și Polonia, despre oameni cu inima mare, dar cum v-a ajutat statul ucrainean? Or, anume pentru integritatea teritorială a Ucrainei ați riscat cu propria viață și ați devenit invalid.

Iaroslav Verholiac: Cum m-au ajutat autoritățile? Am scris o cerere și mi-au dat 2000 de grivne prima dată (75 dolari). Am scris a doua cerere și mi-au dat încă 2000 de grivne. A treia oară când m-am adresat, reprezentanții autorităților mi-au spus că bani nu mai sunt și nu mă pot ajuta mai mult. Inițial, au făcut multe promisiuni frumoase. Mi-au promis un lot de pământ în raionul natal și un apartament. Pământ n-am primit, deocamdată, la apartament nici nu mai visez. Medicii au constatat că sunt invalid de grupa I (gravă), pe când medicii militari au eliberat o adeverință oficială în care scrie că sunt invalid de grupa II (medie). Nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă, dar sunt un luptător și nu intru în discuții. Nu-mi place să mă plâng. Părerea mea este că trebuie să schimbăm puterea. Tinerii ostași mor acolo, în Donbas, iar în țară nu se produce nicio schimbare.

Transilvania Regional Business: Sunteți din regiunea Cernăuți, zonă cu o importantă comunitate românească. Cunoașteți etnici români care luptă în estul Ucrainei?

Iaroslav Verholiac: Știu că sunt, dar nu-i cunosc. Eu sunt pe jumătate român. Bunica mea a fost româncă și m-a învățat și pe mine limba română. Vorbesc rău în limba română, însă înțeleg totul… Bunelul meu a fost polonez și vorbea poloneza. Eu trăiesc în Ucraina și m-am născut aici. De aceea mă consider ucrainean.

Transilvania Regional Business: În opinia dumneavoastră, care pași trebuie întreprinși pentru stabilizarea situației din Donbas?

Iaroslav Verholiac: În primul rând trebuie schimbată puterea de stat. Liderii de după Maidan n-au făcut nimic pentru popor. În estul Ucrainei este război, iar milionarii își sărbătoresc ziua de naștere în restaurante de elită. Nu știu în ce mod, în vreme de război, milionari în Ucraina devin tot mai mulți? Se spală bani mulți în urma desfășurării licitațiilor de achiziționare a armamentului și vestelor antiglonț. Când am ajuns în Donbas am primit o vestă antiglonț care putea fi găurită de un pistol simplu. Am vândut mașina și am cumpărat vestă antiglonț, haine, papuci. Am vândut instrumentele electrice pe care le aveam și am cumpărat cele necesare pentru a lupta în Donbas. În anii 2014-2015 entuziasmul ostașilor noștri era mai mare, acum, datorită inacțiunii autorităților, situația nu este la fel de bună. Eu, însă, i-am spus soției mele: așa bolnav cum sunt, dacă va fi necesar ajutorul meu, voi pleca în estul țării pentru a apăra pământul natal de inamici.

Interviu realizat de G.M.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

six − 3 =