George Simion despre protestele de la Chişinău

George Simion

Președintele Platformei unioniste „Acțiunea2012”, George Simion, a acceptat să vorbească în cadrul unui interviu pentru reporterul Transilvania Regional Business despre decizia din care unioniștii nu susțin protestele de amploare de la Chișinău.

Unionistul a mai dezvăluit și care sunt viitoarele acțiuni stradale unioniste, dar și despre cum, sau mai ales – când s-ar putea face reunificarea României cu Republica Moldova.

TRB: Cum este influențat curentul unionist de actuala criză politică și economică de la Chișinău?

George Simion: Curentul unionist există de când există și poporul nostru. Își propune unirea forțelor, unirea oamenilor, unirea entităților statale. Cred că Burebista este primul unionist din istoria noastră, cel care a unit toate triburile dacilor. Avem multe figuri istorice care au reușit unirea, de la munteanul Mihai Viteazu care a unit cele trei provincii istorice, la moldoveanul Cuza și mulți alții.

Deci e în ADN-ul neamului nostru să ne unim, în momente prielnice, când putem. Unirea face puterea, și de aceea avem nevoie să unim și cele două state din prezent: România și Republica Moldova. Din păcate, Republica Moldova se află într-o mare criză. Nu doar politică și economică, ci și culturală, și identitară, și în toate domeniile. Criza este structurală.

Statul Republica Moldova nu are cum să existe decent de unul singur, indiferent cum i-ar chema pe conducătorii ei. Este și o imbecilitate fără margini ca din munca a câtorva sute de mii de oameni să întreții miniștri, parlamentari, ambasadori și ambasade.

Probabil, pe fondul acestei crize, o să fie din ce în ce mai mulți oamenii care înțeleg realitatea și vor spune că singura soluție este Unirea.

TRB: Inițial unioniștii s-au implicat în protestele anti-guvernamentale, după care au devenit mai pasivi în acest sens. De ce a fost luată această decizie?

George Simion: Organizațiile unioniste au dat startul protestelor anti-oligarhice, împotriva celor care au furat celebrul deja milliard din bănci. Din câte am văzut de la distanță, pentru că eu personal am fost expulzat de către oligarhi și am lipsit luni bune, aceste proteste au fost confiscate de forțe politice sau cu scopul de a capitalize nemulțumirea oamenilor spre partide noi.

Ba mai mult, pentru a transfera acest mesaj al nemulțumiților către Dodon și Usatâi, tinerii unioniști au fost bruscați și le-a fost interzis să aibă pancarte pe care scria Unire sau steaguri ale României.

Cred că se încearcă luarea puterii și beneficiilor de la un oligarh – Plahotniuc, că ceilalți au fost eliminați – către alții. Ori singura alternativă la aceste jocuri murdare și împotriva bandiților ăstora fără Dumnezeu este Unirea cu Țara-Mamă, care vă așteaptă și e gata oricând să ratifice actul Unirii. Nu se va face însă, împotriva voinței oamenilor, care, într-o democrație, este sfântă. Unioniștii sunt singurii anti-oligarhi reali, care au soluția.

TRB: Autoritățile din România fac vreun efort real pentru apropierea celor două maluri de Prut?

George Simion: Trăgând linie peste ce a făcut România în ultimii ani peste Prut, cred că bilanțul este unul pozitiv. S-au făcut pași mari, pe linie de sprijin în domenii cheie, precum educația – vedeți microbuzele școlare, vedeți reparația a peste 700 de grădinițe. La fel și în cultură – reparația unor edificii culturale sau construcția altora de la zero cum ar fi Teatrul B.P.Hașdeu din Cahul. De asemenea, au existat și proiectele economice precum interconectarea energetică sau investiții ale agenților economice au fost susținute corespunzător, din nefericire existând piedici din partea Chișinăului. Aș sublinia că autoritățile de pe ambele maluri au fost deschise la propunerea noastră, a Acțiunii 2012, de a elimina necesitatea pașapoartelor pentru cetățenii români care vor să intre în Republica Moldova. Asta apropie mult oamenii și relațiile dintre ei, din iunie anul trecut, la modul cel mai concret.

Autoritățile statului român de astăzi nu sunt, însă, nici pe departe perfecte. Cu mulți dintre ei am avut confruntări. Pe lângă rea-voința sau neprofesionalismul unora, mai avem și unele reglementări dictate, de exemplu, de Uniunea Europeană. Nici nu vreau să-mi amintesc multe din cazurile pe care le-am avut cu cetățeniile. Și noi, la nivelul României, am dus lupte mari pentru a normaliza relația funcționar-cetățean și lucrurile merg spre bine. România, ca țară, este pe drumul cel bun.

TRB: De la proclamarea independenței, cel puțin în Republica Moldova, am fost martorii mai multor tentative de a profita de pe urma curentului unionist, fapt care a și dezamăgit oarecum masele. În prezent, în Republica Moldova, unionismul are aliați de încredere?

George Simion: Da, din păcate profitorii apar ca ciupercile după ploaie. E suficient să dau exemplul lui Iurie Roșca ca să înțelegem că nu trebuie să închinăm această cauză dreaptă unui partid sau altuia. Unirea trebuie să vină în primul și primul rând din mediul civic, din popor, de la firul ierbii către decidenți.

Singurul interes al membrilor Acţiunii 2012 este cel de a milita pentru unire. Din nefericire, în Republica Moldova unionismul a fost folosit ca rampă de lansare pentru diverşi actori ai scenei politice. În luptele electorale ideile devin monede de schimb. Acţiunea 2012 nu este un partid politic şi prin urmare nu promovează interese personale ale membrilor săi,  în consecinţă nu există tentaţia trădării. Apoi, politicienii care sunt, prin definiție, oportuniști, vor căuta să se asocieze cu această idee.

TRB: În ce relație este Acțiunea2012 cu organizațiile legionare din România și Republica Moldova? Drapelele și reprezentanții acestora apar adesea la acțiunile publice organizate de unioniști. Cât de compatibil este euroscepticismul și antisemitismul manifestat deschis de legionari cu idea unionistă?

George Simion: Membrii Acţiunii 2012 se delimitează de orice fel de manifestări extremiste şi antidemocratice. Susţinătorii sau membrii persoane fizice ai Acţiunii 2012 pot fi membri ai oricărui partid politic atâta vreme cât acest lucru nu afectează imaginea şi statutul apartinic al Acţiunii. Orice membru al Platformei Unioniste, care dobândeşte o funcţie politică, devine automat incompatibil cu exerciţiul oricărei poziţii de coordonare sau reprezentare în cadrul Acţiunii 2012.

Nu întreținem relații cu organizații extremiste sau antidemocratică. Faptul că există organizații de extremă dreaptă care susțin proiectul unionist e dincolo de raza de acțiune a organizației noastre. La fel, la manifestațiile organizate de noi sunt liberi să participe, și participă, simpatizanți ai diferitor curente de gândire, de stânga, de dreapta, de extremă, monarhiști sau republicani, adepți ai teoriei provenienței poporului nostru din daci sau din romani.

Susținem integrarea europeană a Republicii Moldova, singura variantă în acest sens fiind unirea cu România.

TRB: Reunificarea României și Republicii Moldova este tratată, preponderent, ca și un ideal național și o posibilitate de corectare a unei greșeli istorice. Din punct de vedere pragmatic, însă, ce ar avea de câștigat Republica Moldova în cazul implementării unui asemenea scenariu?

George Simion: De-a lungul timpului am oferit multe argumente pentru Unire, ca soluție pragmatică. Cine dorește, poate să vadă clipurile din Campania Unirea înseamnă, realizată de Tinerii Moldovei. Mă identific și cu argumentele oferite de Petrișor Peiu, expert economic care lucrează îndeaproape pe relația celor două state. El spunea că Republica Moldova ar accepta Unirea:

  • Pentru că, în actuala conjunctură, ignorat de Occident și nedorit de Federația Rusă, micul stat nu mai are viitor și și-a consumat toate resursele de speranță;
  • Pentru că deja o treime din cetățenii săi sunt și cetățeni români;
  • Pentru că numai astfel s-ar produce brusc o repunere a acestui teritoriu pe harta economică a lumii și numai astfel s-ar putea conecta la economia globală;
  • Pentru că salariile și pensiile din Republica Moldova ar crește de câteva ori pentru a ajunge la nivelul din România;
  • Pentru că dintr-o dată lupta anti-corupție ar căpăta o direcție împrumutând modelul de succes DNA;
  • Pentru că nu poți să valorizezi ceva specific decât în contextul unei piețe mari, dornică să comsume produse pe care le cunoaaște și le așteaptă;
  • Pentru că altfel nu se va opri hemoragia de populație și va apărea prosperitatea;
  • Pentru că astfel minoritățile neliniștite vor putea fi apărate de scutul uneia dintre cele mai permisive și protectoare legislații europene pentru drepturile minorităților;

Și nu în ultimul rând, pentru că numai astfel va dispărea puterea copleșitoare a oligarhilor locali, care vor deveni brusc irelevanți la nivelul întregii Românii.

TRB: Românii sceptici spun despre faptul că istoria are particularitățile ei și chiar dacă au și existat momente propice pentru reunificare, în prezent un asemenea scenariu ar fi doar în dezavantajul României. În ce măsură aceștia au dreptate?

George Simion: Momentul propice pentru Unire era începutul anilor `90. Acum asistăm iarăși la un context extrem de favorabil pentru realizarea acestui deziderat. Câteva exemple de avantaje ale României, oferite tot în articolul domnului Peiu ca soluție pragmatică:

  • Pentru că ar deveni mai mare și mai atractivă pentru investiții, pentru că deși pare primitiv argumentul dimensiunii pieței este totuși important;
  • Pentru că Republica Moldova are o suprafață agricolă considerabilă și poate contribui la consolidarea poziției României de putere agricolă. Să nu uităm că peste 60 de miliarde Euro din bugetul de 150 miliarde Euro al Ue merg către subvențiile directe din agricultură și pescuit;
  • Pentru că, împreună cu Republica Moldova, putem spera să atingem pragul de 25 milioane de locuitori care ar plasa România pe altă treaptă de interes investițional pentru companiile globale;
  • Pentru că firmele românești ar avea un câmp de expansiune naturală care ar consolida capitalismul autohton și ar determina urgentarea apariției unor companii naționale competitive la nivel continental;
  • Pentru că țara comună rezultat al Unirii ar fi o țară omogenă din punct de vedere geografic și identitar care ar putea să „profite” mai mult de fondurile structurale ale UE și să consolideze statutul de putere regională a României;
  • Pentru că toate companiile din energetică din România care au crescut puternic în ultimii ani ar avea o piață nouă care să absoarbă producția de energie .

La un moment dat am redactat un fluturaș cu 10 motive pentru Unire, pentru cei sceptici din România. Numărul lor, apropo, nu depășește niciodată ca procent un sfert din populație, conform tuturor sondajelor realizate. Adică trei sferturi din români ar vota pentru Unire. Redau aici avantajele enunțate:

  • Basarabia este parte a spaţiului locuit dintotdeauna de români. Circa 3 milioane de români din Republica Moldova sunt separaţi de noi, ca urmare a ocupaţiei sovietice. Această nedreptate trebuie reparată.
  • Multe dintre urmele lui Ştefan cel Mare pot fi găsite peste Prut, în cetăţi şi mănăstiri, dovezi ale identităţii neamului nostru.
  • Sute de mii de ostaşi români şi-au dat viaţa pentru unitatea, libertatea şi integritatea spaţiului românesc. A ascunde această realitate ar însemna să ne minţim pe noi înşine
  • Pentru simplul fapt că erau români şi pentru că şi-au dorit să rămână ai României, basarabenii au fost deportaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi, o treime din populaţia Basarabiei fiind exterminată de Stalin. În pofida acestui fapt, dorinţa de reunire cu Patria-Mamă a rămas în minţile şi inimile multora dintre basarabeni.
  • Zecile de mii de tineri curajoşi care au scandat lozinci pentru unire şi au arborat tricolorul românesc în aprilie 2009, la Chişinău, reprezintă o generaţie care nu mai tolerează să-i fie călcată în picioare identitatea românească.
  • Realizarea unificării celor două state româneşti va însemna restaurarea unităţii de limbă, etnie, religie, cultură.
  • Numeroase personalităţi culturale, ştiinţifice şi politice ale României sunt originare din Basarabia: scriitorii Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexei Mateevici, Constantin Stere, Paul Goma, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, mareşalul Alexandru Averescu, lingvistul Eugen Coşeriu, actorii Colea Răutu, Iurie Darie, Stela Popescu şi mulţi alţii;
  • O Românie reîntregită ar fi mai diversă socio-cultural prin contactul cu mai multe comunităţi etnice. În acelaşi timp, partidele politice menţinute pe criterii etnice şi-ar pierde din influenţă, procentul minorităţii maghiare scăzând considerabil, iar a celei ruse nedepăşind 1% din totalul populaţiei de 25 milioane de locuitori.
  • Oamenii de stiinţă susţin că mărimea populaţiei şi a teritoriului sunt cele mai importante caracteristici care influenţează potenţialul unei ţări pe termen lung. Prin unificarea cu Republica Moldova, România ar câştiga la capitole precum forţa de muncă, investiţii, industrie textilă şi alimentară, suprafaţă agricolă şi potenţialul turistic.
  • Un stat mai mare este unul mai puternic din punct de vedere politic şi economic. După unificare, importanţa României pe plan european şi mondial ar creşte substanţial.

TRB: Când revedem unioniștii în stradă?

George Simion: Pe 27 martie zeci de mii de oameni vor fi în stradă la București și Chișinău pentru a face Unirea posibilă. Fără lideri. Fără partide. Doar cu suflet și cu conștiința unui viitor bun.

TRB: Și totuși, când va avea loc Unirea? Cum și cine o va face?

George Simion: Dezideratul nostru este ca reîntregirea să aibă loc până în 2018. Atunci se vor împlini 100 de ani de când România a fost întreagă, Mare. Și a urmat o perioadă de prosperitate, de înflorire.

Sperăm să fie cât mai repede, pentru binele oamenilor din Republica Moldova, care au nevoie de bunăstare și de securitate. Ei sunt și cei care o vor face, nu politicienii, nu oligarhii.

Interviu realizat de C.A.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

17 − 17 =