Să recunoaștem când am fost fraieri 

    Să recunoaștem când am fost fraieri 

    Acum ceva vreme Turnofftheglory scria un mesaj de despărțire către președintele (pe atunci) Băsescu.

    Problema băsesciană a fost întotdeauna cum va intra în carțile de istorie, dâra pe care i-o reproșa lui Constantinescu. După 9 ani și monopolizarea prim-planului politic, Băsescu e o șoaptă. O boare umedă într-o zi de iulie. E un sfârșit tragic al unui personaj politic ce a marcat acest deceniu. Marele său păcat capital, orgoliul îl pierde.

    În loc de post-scriptum, îi invit pe toți prietenii și amicii mei dornici să mă înjure pentru acest ropot de fluierături în biserica, să consulte cu atenție evoluția mamutului politic USL începând cu noiembrie 2011. Verificați faptele și contextul. Oricât de ciudat ar părea oamenii nu sunt idoli. Dragă băsescianule, fă-i vânt de pe soclu! (sursa)

    Mi s-a părut atunci un text decent, dar deloc spectaculos. Ce poate fi mai normal decât, atunci când ai avut un idol să recunoști că l-ai avut, că premisele actualei decăderi sunt de găsit în defecte structurale (orgoliu) ale celor de pe soclu. Altfel spus, să recunoști o țeapă când o vezi înfiptă în tine.

    Ei bine, în timp, am ajuns să apreciez această abilitate autocritică. Pentru că, în România, susținătorul politic nu greșește niciodată, de vină sunt, mereu, ceilalți, politicienii care nu s-au ridicat la înălțimea soclului pe care au fost puși.

    Să începem exemplele, dar nu cu Băsescu, să nu ziceți ca sunt parțial. Să începem de la stânga românească și Hugo Chavez. Într-o vreme CriticAtac a publicat niște articole glorificatoare la adresa socialismului venezuelean. Asta este o problemă în sine pentru că, dincolo de orientarea ideologică, nu mi se pare OK ca un estic să nutrească iluzii despre eficiența socialismului real de inspirație sovietică. Pe măsură ce chavismul și-a arătat eșecul și dependența de petrodolari, a apărut a doua problemă: liniștea totală pe subiect. Am scris data trecută un articol pe acest sens și, mai mult „la derută”, am pus un link pe pagina lor de Facebook: nimica.

    La fel și în isteria cu Syriza. Înțeleg că poate unii nu văd nici o contradicție și în mod real nu se simt înșelați. Dar, cu siguranță, unii au capacitatea să vadă cum guvernul grec a mers nepregătit în lupta cu UE și cum a adâncit dependența Greciei de susținerea externă. Deci m-aș fi așteptat să văd pe cineva zicând: da, domle, am luat țeapă.

    Să ne întoarcem la dl Băsescu. A existat o despărțire de el a unora din vocile (mai mult sau mai puțin publice) ale spațiului virtual. Dar a fost lină, precum o brânzică topită cu gust de puf de păpădie. Prima dată s-a separat „proiectul Băsescu” de „politicianul Băsescu”. Nu proiect-băsescienii au deviat ci președintele însuși a abandonat barca.

    Din nefericire, însă, pas cu pas, s-a dovedit că dl Băsescu este nu doar marginal ci chiar profund nefrecventabil. Nefrecventabilitatea lui se vede în atitudinea față de justiție, care este în momentul de față mai dubioasă decât a dlui Ponta și față de propunerea de moschee care este mai dubioasă ca a domnului Vadim. Iar aceste deviații, de fapt, nu erau impredictibile. Atitudinea față de justiție este cauzată de relația specială cu dna Udrea și de devotamentul pentru familia sa – ambele trăsături fiind cunoscute. Xenofobia era de mult vizibilă în atitudinea față de țigani (împuțiți) și armeni (între care a cunoscut unul singur care să fie cinstit). Nu mai dau linkuri, că nu este cazul. Ca și în cazul Chavez, ca și în cazul Syriza, avem liniște. Nu doar că nu mai există băsescieni, dar, dacă te uiți bine, nu au existat niciodată. Nimeni nu vine să spună, da, am făcut o eroare de judecată susținândnecritic [personajul politic Chavez, personajul politic Varoufakis sau] personajul politic Băsescu.

    Ca să repet. Nu atac aici nici nici un om politic. Problema nu sunt (doar) ei, problema suntem (și) noi. Suntem dependenți de încredere și nu vrem să ne tratăm. Iar dacă nu ne tratăm, dacă susținerea pentru personajul X, Y, sau Z este slab condiționată, atunci X, Y sau Z vor îndeplini condițiile minimale pentru a obține votul nostru și în rest vor abuza de noi. Marketing, baby, marketing. Este chiar atât de simplu.

    Supliment: întrebări și răspunsuri:

    Dar în ograda ta de ce nu te uiți?

    Ba încerc să mă uit (12).

    Dar de ce nu vorbești de Ponta?

    Din câte știu dl Ponta nu are o legendă de salvator în spațiul public. Dacă, însă, este pentru vreunii idol, evident că ce am scris mai sus se aplică și lui.

    Da, Arafat, tu de ce nu te dezici de Arafat?

    Nu cred că există pe acest sit un articol care să laude prestația dlui Arafat la ISU. Se întâmplă să cred că a făcut treabă bună la SMURD, dar asta este altă poveste.

    Dar, Andrei, trebuie să crezi în ceva.

    Desigur, dar nu trebuie neapărat să crezi în cineva.

    Dar eu sunt în orice alt aspect al vieții mele un om inteligent și realist…

    Asta este, fraiereala politică se întâmplă și celor mai buni dintre noi.

    Dar, Andrei, când am construit altarul idolului eram acolo împreună cu niște oameni foarte mișto. Doar nu vrei să zici că am fost cu toții fraieri.

    O, ba da. Fraiere. Fraierilor.

    Andrei Tiut – CivitasPolitics.org

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    1 × 3 =