România și Republica Moldova, frați sau parteneri?

    electorală

    În anul 2009, unul de luptă și năzuință în Republica Moldova, Dumitru Ciubașenco, director al ziarului „Moldavskie Vedomosti” fost corespondent al Agenției Reuters, iar mai apoi candidat pe listele PLDM la parlamentare, scria: „Bucureștiul opține în următorul Parlament doi jucători ai săi – fracțiunile PL (Mihai Ghimpu – n.n) și PLDM (Vladimir Filat – n.n), ceea ce înseamnă că va avea posibilitatea să influențeze asupra formării politicii interne și externe a Republicii Moldova în perioada următoare”.

    Astăzi, ne aflăm la 6 ani distanță de la această declarație iar o evaluare în procente a influenței României în Republica Moldova este tot mai greu de realizat. Nici nu știm dacă există o asemenea modalitate de a calcula influența și apropierea între două state. Dacă ar exista, cine să o realizeze? Care este instituția ce se ocupă de relația cu celălalt stat românesc unde locuiesc etnici și numeroși cetățeni români? O Ambasada, un Institut Cultural Român, un Department pentru românii de pretutindeni și un singur partid apropiat de București în actualul Parlament de peste Prut, nu e prea puțin?

    Poate că un răspuns afirmativ sau negativ ar fi pripit să-l dăm acum, însă România nu a influențat politica din Republica Moldova nici extern și nici intern, după cum reiese din actuala conjunctură politică.

    Săptămâna trecută, o suită de intelectuali de la București, au încercat să lanseze o eventuală luare de poziție față de rușinoasa alianță politică din Moldova. Președintele Fundației Universitare a Mării Negre, Dan Dungaciu, pornit parcă să spele dezamăgitoarea ezitare a guvernanților dâmbovițeni, a spus răspicat care va trebui să fie abordarea. „România nu va mai putea să fie business as usual”, a spus analistul, „ E clar că România va trebui să-și definească sau redefinească atitudinea față de R. Moldova. Va fi o temă a dezbaterilor noastre. Ce suntem? Frați sau parteneri?” s-a întrebat retoric profesorul.

    Spun retoric, pentru că liderii politici de la București au setat relația față de Chișinău, pe opțiunea „în așteptare”, iar cei de la Chișinău din actuala majoritate, pe poziția „ignorare”. De ce s-a ajuns aici, cineva trebuie să ne răspundă. Moldovenismul e mai puternic și mai bine promovat ca niciodată. Democrații înghit încet comuniștii croind drumul spre o stângă politică modovenească, vădit antiromânească. În acest timp, dreapta română e marginalizată iar influențele din România, de orice fel, sunt sfioase și neîndemânatice ca exemplul Radio Chișinău, ce dintr-un proiect de mari așteptări, astăzi emite numai pe internet.

    Cred că a venit timpul ca România să spună ce are de gând. Profesorul Valentin Naumescu, afirma că: „Nu mai putem lăuda la nesfârşit ceea ce nu este de lăudat”, cu referire la Republica Moldova. Afirmația e valabilă și pentru cei din România. Asta deoarece banii românești nu sunt bine gestionați acolo. Degeaba aloci ca stat european milioane de euro pentru renovarea grădinițelor cu speranța că românii de acolo vor începe să te iubească sau aprecieze măcar, când primari și baroni de la PLDM din teritoriu, spun oamenilor că Vlad Filat din banii lui repară grădinițele.

    România nu are reacție la asemenea fenomene scandaloase și e păcat de banii contribuabilului de aici.

    Este inadmisibil ca reprezentanții să nu spună nimic. Ambasadorul Marius Lazurca e cu mandatul expirat, iar cei 5 ani aflați la post nu-l fac remarcat cu nimic special. De Ambasadorul R. Moldova, Iurie Reniță, nu mai spunem nimic, s-a comportat ca un bun funcționar, cuminte și atât. Aflat la sfârșit de mandat, ne gândim cine mai poate veni pe viitor.

    Pe scrut, România, ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, are tot dreptul să evalueze situaţia politică actuală din Republica Moldova pe baza unei grile proprii de criterii (strategice, istorice, culturale), cum reitera profesorul Naumescu la dezbaterea Fundației Mării Negre de la București. „O politică demnă din perspectivă naţională, nu una bazată pe clişee, banalităţi şi „formule de convenienţă”, asta au cerut experții români autorităților.

    Autoritățile trebuie să înceapă cu numirea unui Ambasador foarte priceput și îndrăzneț în Republica Moldova, pentru ca declarațiile ziaristul Ciubașenco, în viitorul apropiat să fie adevărat, nu doar speculații.

    R.R.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    two + six =