Pfizer investește 5,4 mil. euro și mută la Cluj producția din Danemarca și Italia

Grupul farmaceutic Pfizer îşi va extinde operaţiunile în România printr-o investiție de 5,4 milioane de dolari în noua sa linie de ambalare de la fabrica Ferrosan din Cluj-Napoca, a anunțat conducerea companiei.

Americanii de la Pfizer confirmă faptul că au implementat un program de investiţii pentru unitatea de la Cluj-Napoca cu obiectivul de a extinde spaţiul de depozitare a materiilor prime, materialelor de ambalare şi produselor finite. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru martie anul viitor, iar investiţia totală este de 5,4 milioane de dolari.

„Pfizer face această alocare de capital pentru remodelarea fabricii ca parte integrantă a unei strategii globale. Transferăm producţia câtorva produse din Soborg (Danemarca), de la furnizori terţi şi din Aprilia (Italia) către Ferrosan Cluj-Napoca. Acesta este motivul pentru care avem nevoie să ne extindem capacităţile de depozitare. Obiectivul nostru este de a creşte producţia la Ferrosan de la 3 milioane de ambalaje în 2013 la 11 milioane în anii următori, însă capacitatea noastră este chiar mai mare”, a declarat Kirsten Mortensen, director general al Ferrosan Cluj-Napoca.

Ferrosan face parte din reţeaua globală de producţie şi aprovizionare a Pfizer. În prezent, unitatea are o capacitate de ambalare de 6 milioane de cutii pe an folosind echipamentele de ambalare existente, iar intenţia companiei este de a creşte capacitatea de ambalare treptat în următorii trei ani. În acest moment, unitatea de la Cluj-Napoca are 124 de angajaţi, iar numărul acestora poate creşte în funcţie de nivelul de dezvoltare a fabricii.

Articol complet: Ziua de Cluj

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

seventeen + 8 =