Cluj Innovation City pe lista marilor proiecte de investiţii

Proiectul Cluj Innovation City, estimat la 300 de milioane de euro, va fi înscris pe lista marilor proiecte de investiţii la nivel naţional, astfel încât să poată beneficia de finanţare europeană în exerciţiul bugetar 2014-2020, a anunţat preşedintele Asociaţiei Cluj IT Cluster, Alexandru Tulai.

Preşedintele Asociaţiei Cluj IT Cluster, Alexandru Tulai, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată în cadrul evenimentului Cluj Innovation Days, că proiectul Cluj Innovation City urmează să intre în etapa de selecţie a companiilor de consultanţă pentru realizarea studiului de prefezabiliate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vizăm experţi de la cele mai mari companii internaţionale de profil pentru studiul de prefezabilitate şi apoi de fezabilitate, iar până în aprilie sperăm să îl selectăm. Recent, am făcut demersurile necesare să înscriem acest proiect pe lista marilor proiecte de investiţii la nivel naţional, astfel încât să se poată accesa fonduri europene în cadrul exerciţiului bugetar european 2014-2020, prin intermediul programelor de dezvoltare regională şi creşterea competitivităţii. Aşteptăm publicarea listei de către CE. Estimăm că la începutul verii anului 2015 vom începe lucrările la acest proiect”, a spus Tulai.

3 Comentarii

Transmiteti un mesaj

15 + 4 =