Ucraina și Marea Britanie vor începe consultările despre crearea unei zone de liber schimb

groisman

În cel mai scurt timp, Ucraina și Marea Britanie vor începe consultările pe marginea creării unei zone de liber schimb. Despre aceasta a declarat premierul ucrainean Volodymyr Groisman după întâlnirea cu premierul britanic, Theresa May.

Trebuie să discutăm despre noile fundamente ale cooperării noastre economice. Am discutat despre zona de liber schimb. Vom începe consultările respective. În cadrul acestei noi cooperării trebuie găsite noi mecanisme de interacțiune economică. Potențialul schimbului de mărfuri dintre Ucraina și Marea Britanie poate atinge cifra de 3,5 miliarde dolari americani, a spus Volodymyr Groisman.

Vom menționa că premierul ucrainean Volodymyr Groisman a întreprins o vizită în Marea Britanie. În cadrul unei conferințe de la Londra, premierul a comunicat că datoria externă a Ucrainei este de 80 la sută din PIB. Potrivit Primului Ministru ucrainean, acest fapt este o povară grea pentru bugetul. De asemenea, deficitul Fondului de Pensii este de 5 la sută din PIB. Pe de altă parte, Ucraina cheltuiește foarte mult la capitolul securității și apărării, ceea ce la fel este o mare problemă.

În timpul  întâlnirii cu secretarul de stat al Marii Britanii, Boris Johnson, oficialul britanic a recunoscut că în Ucraina au loc reforme, însă a adăugat că  statul ucrainean are nevoie de o strategie de combatere a corupției. „Ascultăm povestioare despre reformele din Ucraina, însă Guvernul are nevoie de combaterea corupției”, a spus Johnson, adăugând că corupția poate să stopeze toate procesele pozitive din țară.

Vreau să subliniez că Marea Britanie este un important partener strategic pentru noi, care nu-și schimbă niciodată poziția și a susținut în permanență Ucraina. Conștientizăm semnificația acestei susțineri și semnalul de condamnare a agresiunii Rusiei  prin introducerea de sancțiuni”, a adăugat Groisman în timpul vizitei sale la Londra.

G.M.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj