Primăria Chișinăului nu mai emite autorizații de construcție?

construcție

Cel puțin asta rezultă din statisticile privind autorizațiilor de construcție și certificatelor de urbanism, eliberate de către primăria Chișinăului, care a fost ordonată de către Alianța Infonet și Grupul de Inițiativă Locală Colonița.EU și pusă pe platforma www.openmd.info.

Din statisticile prezente pe această platformă vedem că în Chișinău la moment sunt emise 4212 autorizații de comerț. Însă, începând cu luna mai a anului trecut, astfel de autorizații, aproape că nu au mai fost emise, dacă ne conducem după graficul de pe www.openmd.info.

Doar 19 autorizații într-un an

În total, din mai 2016 până în mai 2017 au fost emise doar 19 autorizații de construcție.

Spre comparație, doar în martie 2014 Primăria a emis nu mai puțin de 84 de autorizații.

Cel mai mult se autorizează reconstrucțiile

Cele mai multe autorizații valabile la moment, au fost oferite pentru reconstrucții – 1281 sau 31 la sută din total.

Alte 865 de autorizații sau 21% din total sunt acordate pentru construcția caselor individuale.

Primăria a mai autorizat construcția a 463 de anexe (11,2% din totalul autorizațiilor), 364 de obiective comerciale (8,8%) și 335 de obiecte de menire cultural-socială. În ultima categorie intră, de asemenea, unele obiecte comerciale, centre comerciale, de exemplu ceea ce ne face să punem la îndoială corectitudinea informației introdusă în autorizațiile de construcție.

Autorizațiile pentru blocurile locative sunt abia pe locul șase, cu 8 la sută din totalul autorizațiilor. La moment sunt în vigoare 331 de astfel de autorizații dintre care circa 220 sunt pentru construcție și reconstrucție de blocuri locative, iar celelalte vizează schimbarea înălțimii sau replanificarea blocurilor, aflate deja în construcție. O practică nu tocmai corectă de a schimba din mers proiectul clădirilor.

În sectorul Râșcani se construiește cel mai mult

Cele mai multe autorizații sunt emise pentru sectorul Râșcani, 1060 sau peste 25%. Urmează centrul cu 1030 sau 24,4% din total și Buiucani cu 809 de autorizații emise (19,2%).

Cea mai mare activitate de construcție de desfășoară, potrivit statisticilor de pe www.openmd.info pe strada Bucovinei din sectorul Râșcani al capitalei – 53 de autorizații. Urmează strada Ciocârliei de la Telecentru cu 29 de autorizații și strada Petricani cu  25 de autorizații.

Subdiviziunile primăriei au cele mai multe autorizații la activ

Cele mai multe autorizații de construcție, 79 la număr, au fost emise în favoarea Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare din Chișinău. Orange Moldova are 47 autorizații de construcție iar Direcția de Construcții Capitale a Primăriei – 33 de autorizații.

Dezvoltatorii imobiliari nu se prea regăsesc în top

Mult mai jos în clasament, cu doar 7 autorizații găsim compania Kirsan Com, Finpar Invest are 6 autorizații iar exfactor-Grup – 4 autorizații. Compania Inamstro, care construiește un întreg cartier la Buiucani are, potrivit statisticilor, doar trei autorizații emise.

267 de zile pentru a porni o construcție

Deși în repetate rânduri autoritățile moldovenești au făcut completări și modificări la legislația  privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, conform clasamentului ”Doing Business” al Băncii Mondiale, Republica Moldova se afla pe locul 165 din 190 de țări  la compartimentul de eliberare a actelor permisive pentru inițierea lucrărilor de construcție.

Pentru a iniția o construcție, antreprenorii moldoveni trebuie să parcurgă 27 de proceduri ce durează în medie 267 zile.

Pornind de la această realitate, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii a prezentat în cadrul unei întruniri cu reprezentații mediului de afaceri, politicile și obiectivele noi ale ministerului în domeniul construcțiilor și infrastructurii, care vin să susțină dezvoltarea sectorului.

Potrivit lui, Ministerul Economiei și Infrastructurii își propune reducerea actele permisive în domeniul construcțiilor, simplificarea procedurilor de obținere a documentelor, îmbunătățirea Codului de urbanism, dar nu în detrimentul calității construcțiilor. ”Obiectivul Ministerului Economiei și Infrastructurii este de a susține nu doar executorii lucrărilor de construcții, dar și executarea calitativă a lucrărilor de construcții”, a specificat Calmîc.

C.I.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

sixteen + 19 =