Gabriel Zetea, ales vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România

    Zetea

    La Palatul Parlamentului a fost convocată Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, întâlnire la care participă preşedinţii Consiliilor judeţene din ţară. Maramureşul a fost reprezentat de şeful administraţiei judeţene, Gabriel Valer Zetea. La propunerea preşedintelui UNCJR, Marian Oprişan şi prin votul unanim al preşedinţilor de consilii judeţene prezenţi la şedinţă, Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a fost ales vicepreşedinte al UNCJR, fiind pentru prima dată când judeţul nostru deţine o funcţie de vârf în cadrul acestei structuri asociative.

    Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România este o organizaţie neguvernamentală care reuneşte pe baza liberului consimţământ, Consiliile Judeţene din România, ca autorităţi ale administraţiei publice locale. În cadrul lucrărilor Adunării Generale din data de 25 octombrie 2016 a fost stabilită componenţa delegaţiilor în organismele interne din care UNCJR face parte, precum şi delegaţia la Comitetul regiunilor, la Congresul Autorităţilor Locale din Europa. De asemenea au fost completate şi locurile rămase vacante în Colegiul Director, în urma alegerilor locale din iunie 2016.

    Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a arătat că doreşte să mulţumească colegilor preşedinţi de consilii judeţene pentru încrederea oferită. ”Chiar dacă sunt la primul mandat a contat, cred, şi experienţa pe care am acumulat-o în ultimii patru ani de zile în administraţia publică locală, din poziţia de vicepreşedinte. Vreau să reprezint Maramureşul cu cinste şi să ajut una dintre cele mai importante structuri asociative din România, UNCJR, să elaboreze puncte de vedere pentru modificările legislative care într-adevăr să facă şi diferenţa. Administraţia publică locală a rămas, din păcate, mult în spatele altor domenii de interes. Practic, înafară de câteva schimbări de suprafaţă legate mai mult de denumiri, baza administraţiei şi felul în care ea acţionează este aproape similar cu modelul de dinainte de 1989. Avem nevoie urgentă de elaborarea unui cod administrativ, care să înglobeze toate modificările legislative din ultimii 25 de ani, de o salarizare decentă a personalului din aparatul propriu al fiecărei administraţii publice locale şi, extrem de important, o creştere semnificativă a resurselor financiare la dispoziţia autorităţilor locale, pentru a garanta cu adevărat autonomia decizională. Descentralizarea va fi unul dintre subiectele pe care în continuare mă voi bate şi fără de care nu putem să vorbim cu adevărat de o reformă în administraţie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    16 − 8 =