În ce condiții Igor Dodon ar putea pierde alegerile prezidențiale din Moldova

dodon

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în Republica Moldova vor avea loc, în toamna acestui an,  alegeri prezidenţiale directe. Acest lucru a fost posibil în urma deciziei Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, hotărâre criticată şi considerată controversată de mulţi analişti şi politicieni din R.Moldova. Pentru fotoliul de preşedinte se va duce o luptă strânsă, în condiţiile în care actuala guvernare a pierdut în totalitate încrederea populaţiei, lucru demonstrat şi de sondaje, în timp ce partidele de stânga câştigă tot mai mult încrederea oamenilor simpli.

Liderul Partidului Socialiştilor din R.Moldova, Igor Dodon, a declarat deschis că va candida la funcţia de preşedinte. Mai mult, acesta este încrezător că va câştiga scrutinul. Desigur că încrederea lui Dodon are la bază eşecul actualei guvernări şi capturarea tuturor instituţiilor statului de către Vlad Plahotniuc, care este privit de majoritatea populaţiei ca fiind inamicul numărul 1.

Potrivit unor experţi locali, cursa prezidenţială nu va fi una simplă, deoarece Vlad Plahotniuc ar putea pune în aplicare anumite scenarii în urma cărora în fotoliul de preşedinte să ajungă o persoană docilă acestuia. Mai mult, unii specialişti susţin că Igor Dodon ar fi o „slugă” a lui Vlad Plahotniuc şi alegerea acestuia în cea mai înalte funcţie din stat ar putea să-i fie convenabilă oligarhului.

Astfel, directorul executiv al Institutului pentru Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, susţine că „în lupta pentru preşedinte vor avea loc două tururi de alegeri şi se pare că unul dintre contracandidaţi care va trece în turul doi va fi un reprezentant al forţelor de stânga, mai exact: al forţelor pro-ruseşti, pro-estice. Cred că domnul Dodon. Dar se pare că şi domnul Usatîi vrea să înainteze un candidat, aşa că mai aşteptăm. Cel puţin, astăzi, conform sondajelor, domnul Dodon se pare că va trece în turul doi, iar din partea partidelor de dreapta, deocamdată, este greu de prognozat cine va trece. Dodon şi-a anunţat candidatura şi are un procent destul de important în sondaje. Cât ţine de segmentul de dreapta, lucrurile sunt mai complicate, pentru că deocamdată nu avem foarte clar un candidat precis determinat. Se pare că şi domnul Andrei Năstase ar putea candida, ar putea candida şi doamna Maia Sandu, care nu a negat acest fapt. Din câte cunosc, se duc negocieri pe acest segment de a ieşi cu un singur candidat, dar deocamdată nu văd ca rezultatele acestor negocieri să se fi fructificat printr-o candidatură. Din câte înţeleg, guvernarea, aici am în vedere Partidul Democrat, va încerca astăzi să caute un candidat care să atragă suficiente voturi pentru a trece în turul doi: care să nu fie suspect pentru segmentul de dreapta, care să nu demonstreze că ar fi controlat de Plahotniuc şi echipa şi care în turul doi ar putea să câştige alegerile printr-o strategie de genul: vin ruşii, dacă nu ne alegeţi pe noi”, a declarat , pentru Transilvania Business, Barbăroşie.

Analistul politic şi membru al Partidului Popular European (PPEM), Oazu Nantoi susţine că în turul doi al alegerilor prezidenţiale ar putea accede două marionete docile ale lui Vlad Plahotniuc.

Dacă Partidul Liberal-Democrat din Moldova, Platforma Dreptate şi Adevăr, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi PPEM ar fi desemnat un candidat din afara partidelor politice, o persoană cât de cât corectă şi cunoscută, atunci ar fi avut loc un transfer de imagine către acest candidat şi acest candidat ar fi avut şansa de a învinge. Cel mai plicticos scenariu va fi dacă o duzină de partide îşi vor înainta liderii pentru a participa la acest scrutin şi atunci brusc va creşte probabilitatea scenariului dorit de domnul Plahotniuc, când în turul II vor ieşi două marionete docile ale dumnealui. Prin urmare, puterea se preia prin alegeri parlamentare. Alegerea preşedintelui va fi un pas important psihologic şi politic dacă acest preşedinte va fi în opoziţia fenomenului statului captiv, dar rămâne întrebarea cu ce vom merge la alegeri parlamentare. Maia Sandu arată optimist în sondaje, dar consider că situaţia este gravă, timpul trece şi societatea trebuie să găsească un răspuns clar ce vor face nu doar la alegerile prezidenţiale, dar şi la cele parlamentare”, a declarat Oazu Nantoi.

Igor Dodon vs. Maia Sandu

Potrivit sondajelor, de cea mai mare încredere printre politicieni se bucură liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, şi preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu. Unii analişti chiar prognozează că Maia Sandu va reuşi să-l depăşească la voturi de Igor Dodon şi să obţină funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, ajungând astfel prima femeie preşedinte din istoria Republicii Moldova.

Întrebat despre probabilitatea ca Maia Sandu să se întâlnească cu Igor Dodon în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Arcadie Barbăroşie nu a exclus faptul că Maia Sandu ar putea câştiga alegerile.

Nu am măsurat în sondaje o asemenea posibilitate, de accedere în turul doi a Maiei Sandu şi a lui Igor Dodon, dar estimarea este că ar putea să câştige doamna Maia Sandu, deoarece, potrivit sondajelor, 30% dintre respondenţi sunt indecişi, iar cei care l-ar susţine pe domnul Dodon în alegeri sunt mult mai decişi. Astfel, o bună parte din cei indecişi ar putea trece de partea Maiei Sandu”, a precizat expertul.

Oazu Nantoi susţine că Igor Dodon nu este un actor politic independent, ci ar fi partener politic cu domnul Plahotniuc. „Igor Dodon nu este un actor politic independent, nu numai din cauza faptului că aleargă regulat la Moscova, probabil după indicaţii, dar şi comportamentul de pe piaţa politică internă demonstrează că domnul Dodon este un partener politic al domnului Plahotniuc. Deocamdată, rămâne deschisă întrebarea: cum va proceda Partidul Democrat sau platforma social-democrată, încă nu se ştie ce scenarii ne vor propune cei de la Global Business (sediul lui Plahotniuc) şi cum va reacţiona societatea”.

Totuşi, politicianul susţine că Dodon ar putea pierde alegerile, în condiţiile în care se va reuşi înaintarea unui candidat care ar mobiliza societatea să voteze masiv.

Nu este imposibil ca Dodon să ocupe fotoliul de preşedinte. Alta este că domnul Dodon este acel politician care are un bazin electoral care nu este infinit, este limitat şi problema este nu în Dodon, ci în acei care declară că Moldova trebuie ruptă din captivitate şi reîntoarsă cetăţenilor. Problema este dacă aceşti cetăţeni vor reuşi să propună un scenariu care va permite mobilizarea societăţii şi depăşirea acestei crize şi domnul Dodon nu va avea decât să raporteze la Kremlin că moldovenii nu l-au votat”, a precizat Nantoi, pentru Transilvania Business.

Deocamdată, Maia Sandu nu şi-a înaintat oficial candidatura la funcţia de preşedinte. Săptămâna trecută, Maia Sandu a anunţat în cadrul unei emisiuni că Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidul Platforma „Demnitate şi Adevăr” al lui Andrei Năstase vor veni cu un candidat comun pentru alegerile prezidenţiale, dar nu se ştie dacă aceasta va fi sau nu Maia Sandu. Cel mai probabil, candidatul va fi prezentat până în luna august.

B.D.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

three + ten =