Cartel dintre democrați și socialiști pe piața moldovenească de publicitate TV

publicitate

Pe piața moldovenească a publicității TV s-a modificat raportul de forțe. Potrivit NewsMaker.md, două agenţii de publicitate, „Casa Media”, controlată de liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc și „Exclusive Sales House”, controlat de către deputatul socialist Corneliu Furculiță, au încheiat un acord de colaborare.

Potrivit acestuia, clienții care își vor plasa publicitatea doar prin intermediul  acestor agenţii, vor beneficia de reduceri suplimentare ale prețurilor de plasare a publicității.

80 la 20

Astfel, conform înțelegerii 80 la sută din valoarea publicității ar reveni „Casa Media” iar 20% — „Exclusive Sales House”. Cele două agenţii neagă că ar fi încheiat vreo înțelegere.

Însă despre schimbarea situației pe piața moldovenească de publicitate a relatat pentru NewsMaker Evghenii Sergheev, director executiv al agenţiei de publicitate Nova TV.

În prezent, în Republica Moldova activează patru agenţii de publicitate. Este vorba despre Casa Media, care vinde publicitate pentru posturile de televiziune  Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV, CTC-Mega, Familia «Домашний», N4 și Ren TV-Moldova, primele patru aparținând direct oligarhului Vladimir Plahotniuc iar celelalte fiind considerate a fi deținute indirect de către acesta.

„Exclusive Sales House”, care deservește „Exclusive TV”, „Accent-TV” și „NTV-Moldova”, aparțin deputatului socialist Corneliu Furculiță.

Nova TV oferă servicii postului RTR-Moldova și câtorva site-uri de știri iar Pro Digital lucrează pentru Pro TV Chișinău și Acasă în Moldova.

Celelalte posturi de televiziune vând publicitate fără intermediere.

Reducerea poate să ajungă la 85%

Potrivit NewsMaker, „Casa Media” și „Exclusive Sales House” s-au înțeles să ofere o reducere suplimentară clienților dacă aceștia își plasează publicitatea doar prin intermediul acestor două agenţii de vânzări de publicitate.

Dacă clientul acceptă aceste condiții, el obține o reducere, care poate ajunge și la 85%”, povestește Evghenii Sergheev. Însă dacă clientul plasează publicitate și la alte posturi TV, el ratează o bună parte din această reducere.

Astfel, alte agenţii de publicitate și televiziunile, care își vând singure timpii de publicitate, pot pierde clienții. Procesul a și început, spune Sergheev.

Informația despre înțelegerea dintre cele două agenţii de vânzări de publicitate a fost confirmată de către directorul executiv al Asociației Agențiilor de Publicitate, Galina Zablovscaia.

Într-adevăr, înțelegerea există, este un lucru cunoscut pe piață. Dacă împărțiți în proporția sus-menționată bugetele de publicitate (80% la 20%), obțineți prețuri preferențiale. Dacă anterior clienții obțineau această reducere suplimentară doar dacă plasau publicitate doar prin intermediul „Casa Media”, acum ei pot plasa prin intermediul celor două agenţii pentru a beneficia de același rabat. Ținând cont de această reducere suplimentară, nu e greu de dedus că în curând Pro Digital, Nova TV și posturile care plasează singure publicitate, vor fi în curând excluse din joc”, a menționat Zablovscaia.

„Sunt doar zvonuri”

Cei de la „Casa Media” și „Exclusive Sales House” neagă vehement că ar fi încheiat o înțelegere. „Sunt zvonuri”, spune patronul „Exclusive Sales House” deputatul socialist Corneliu Furculiță, care subliniază că o astfel de înțelegere este imposibil de încheiat.

Și directorul comercial „Casa Media”, Octavian Hanganu, susţine același lucru.

Sesizare la Consiliul Concurenței

Patru posturi de televiziune au depus la finele săptămânii trecute o sesizare la Consiliul Concurenţei, în care au denunţat înţelegerea dintre cele două agenţii de publicitate. Este vorba despre posturile Jurnal TV, TV 8, Pro TV şi RTR Moldova.

În solicitare, semnatarii au anexat şi un extras din monitorizarea plasării de publicitate televizată în perioada 08-14 ianuarie 2018. Informaţiile arată că există deja zece companii care plasează publicitate în exclusivitate la posturile de televiziune vândută de cele două case, conform înţelegerii.

Autorii sesizării au cerut Consiliului Concurenţei să verifice datele monitorizării, să constate încălcările şi să le interzică celor două companii să abuzeze de poziţia lor de pe piaţă.

Televiziunile independente încă mai rezistă

În ciuda monopolului şi a concurenţei neloiale de pe piaţa media şi de publicitate din ţară, postul de televiziune Jurnal TV se află în topul preferinţelor telespectatorilor. Un studiu recent de audienţă arată că Jurnal TV se află pe locul doi în clasamentul televiziunilor din Republica Moldova.

Într-un interviu pentru Jurnal TV, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, a salutat rezultatele acestui studiu şi a declarat că oamenii nu mai au încredere în posturile controlate de partidele de la guvernare.

Eu mă bucur că acest sondaj arată o realitate cu care eu sunt perfect de acord. Măsurările noastre tot acest lucru îl arată şi anume că oamenii îşi doresc tot mai mult şi mai mult să privească şi voci de alternativă în disonanţă cu ce ne transmit trusturile mediatice controlate de Partidul Democrat şi Partidul Socialiştilor şi faptul că postul Jurnal TV este pe majoritatea poziţiilor pe locul doi denotă faptul că lumea are o atitudine mai critică faţă de ceea ce le spun mijloacele de informare în masă oficiale sau de cele care sunt deţinute de partidele aflate la guvernare”, a declarat Petru Macovei.

Pe de altă parte, expertul media afirmă că Jurnal TV şi alte posturi care nu sunt ancorate în cercurile puterii sunt nevoite să activeze pe o piaţă de publicitate monopolizată.

Marea problemă este că piaţa de publicitate din Republica Moldova, la fel ca şi piaţa mediatică în general, este controlată politic. Agenţiile de publicitate se află şi ele în proprietatea unor politicieni şi corespunzător ele sunt parte a maşinăriei propagandistice lucrând pe de o parte pentru consolidarea economică a posturilor de televiziune care manipulează opinia publică, fiind de fapt portavoce ale partidelor politice, iar pe de altă parte pentru a descuraja celelalte posturi care au o politică editorială cât de cât echilibrată şi încearcă să-şi câştige propria existenţă cu resursele pe care le dispun şi anume cu un produs urmărit de către telespectatori”, a mai spus Petru Macovei.

O altă problemă sunt măsurătorile oficiale de audienţă, care sunt efectuate de către o companie care trezeşte multe semne de întrebare cât priveşte credibilitatea sa, menţionează acesta.

C.I.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

4 + 12 =