Baia Mare – Capitala Tineretului din România

Baia Mare

Municipiul Baia Mare și Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș, împreună cu Guvernanța pentru Capitala Tineretului din România, formată din Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTR), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR), au semnat, săptămâna trecută, pe 15 ianuarie, acordul de purtare a titlului Capitala Tineretului din România de către municipiul Baia Mare, în cadrul unui eveniment special dedicat acestui moment.

Acordul semnat stabilește cadrul instituțional general pentru implementarea programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2018 – 1 mai 2019, program care propune dezvoltarea orașului prin implicarea tinerilor și valorificarea potențialului acestora.

Totodată, prin acest acord, Guvernanța asigură orașului Baia Mare premiul de 50.000 de euro, acordat de Banca Comercială Română, care devine astfel banca oficială a programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România.

Capitala Tineretului din România a beneficiat, în anul 2017, de Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, recunoaștere care confirmă atât valoarea ideii care stă în spatele programului, cât și succesul fazei pilot.

Baia Mare – Capitala Tineretului din România

Misiunea pe care și-a asumat-o Baia Mare prin depunerea candidaturii pentru titlul Capitala Tineretului din România și, ulterior, după câștigarea competiției, este aceea de a transforma Baia Mare în cel mai deschis şi prietenos oraş din România cu tinerii, prin  susținerea inițiativelor tinerilor și a organizațiilor de tineret și transformarea în realitate a viziunii acestora privind procesul de dezvoltare comunitară.

Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș împreună cu municipalitatea Baia Mare propun programul #Uturn, dezvoltat pentru Baia Mare – Capitala Tineretului din România, care își propune să asigure infrastructura dedicată activităților de tineret și să creeze oportunități atractive pentru tineri, astfel încât aceștia să se implice activ, să își descopere propriul potențial și să contribuie la dezvoltarea comunității.

Reprezentanții Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș au prezentat și structura proiectelor incluse în programul Baia Mare – Capitala Tineretului din România. Preluarea titlului va fi marcată prin Deschiderea Oficială a titlului „Baia Mare Capitala Tineretului din România”, urmată de:

  • evenimente strategice: organizarea Summit-ului Tinerilor și a Galei Naționale a Tineretului la Baia Mare în noiembrie 2018, și predarea titlului către următorul titular în mai 2019evenimente și cursuri axate pe dezvoltare personală şi profesională: Festival Nonformal, Neconferința, TEDxYouth Baia Mare, Youth Talks, #UturnTrainings, Speed learning și Multimedia tools
  • evenimente culturale și artisticeStreet Delivery, Festival de Artă Stradală Urbană, Festivalul Castanelor, Baia Mare by night, Festival de teatru contemporan Acting, Ducem muzică în stradă, Dans în stradă, Visul unei nopți de vară
  • evenimente sportiveBeach Handball Challenge, #UTurnSports Baia Mare, Cupa Sil și cele mai importante acţiuni sportive din cadrul calendarului sportiv competiţional al DJST Maramureș
  • evenimente și acțiuni de promovare a vieții sănătoaseSănătate mintală, Săptămâna de Sănătate, Viitorul începe cu 2+1 și campanii de informare cu privire la diferite boli și simptomatologii
  • evenimente non-formaleAnimații stradal-sociale, Tabere sociale, Statui vii, Fundă Verde Umană.
  • evenimente civiceSummit-ul Tinerilor, Gala Tineretului din România, Gala Voluntarilor Maramureșeni, YMCA Youth Parliament, #UTurnGreen Baia Mare, Forumul Organizațiilor Studențești din România, Adunarea Generală a Federației Young Men’s Christian Associations România, ONG Fest, Şcoală politică mixtă, la care se adaugă și evenimente pentru creșterea gradului de angajabilitate a tinerilor (Bursa locurilor de muncă pentru tineri, programe de internship, Start-Up HUB și Atelierul de Business).

Pentru noi este o bucurie să găzduim acest program într-o perioadă atât de importantă pentru România. Ne motivează și ne responsabilizează pentru că ne dorim să fim relevanți în dezvoltarea țării, atât în a ridica nivelul în domeniul politicilor de tineret, dar mai mult decât atât, în a ajuta tinerii români din tară să-și îndeplinească țelurile de viață. Vrem să oferim modele care să le dea încredere și tinerilor plecați în străinătate să se întoarcă. Un tânăr trebuie să fie la fel de performant, fie că e din Baia Mare, Paris sau Londra, dar pentru asta trebuie să aibă unde să facă performanță și, mai ales, performanța să îi fie recunoscută și încurajată. Acesta este direcția în care ne dorim să creștem aportul pe care tinerii îl au în România”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Cu toate că suntem încă în perioada de pregătire a programului, ne bucurăm deja de astfel de evenimente care pun bazele a ceea ce va înseamnă Baia Mare-Capitala Tineretului din România 2018-2019 pentru domeniul de tineret și comunitate. Semnarea acordului vine într-o perioadă deja plină, în care noi voluntari se alătură echipei noastre, în vreme ce coordonatorii pun la cale detalii pentru viitoarele proiecte. Cu alte cuvinte, munca noastră a început deja, iar astfel de pași, precum cel făcut în cadrul evenimentului de azi nu fac decât să ne alimenteze cu entuziasm și convingerea că Municipiul Baia Mare chiar poate deveni cel mai prietenos oraș cu tinerii. Mulțumim autorităților locale pentru ca au avut încredere în candidatura Municipiului și pentru faptul că sprijină tinerii și organizațiile de tineret din Baia Mare”, a afirmat și Daniel Orza – președintele Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș.

Felicităm Baia Mare și pe tinerii băimăreni pentru eforturile depuse pentru a realiza o candidatură foarte bună care le-a adus titlul de Capitală a Tineretului din România. Tinerii reprezintă nu doar viitorul unei țări, dar și o resursă de creativitate, entuziasm și dorință de implicare. Este de datoria noastră să-i motivăm să aibă încredere în ei și în capacitatea lor de a schimba în bine comunitățile în care s-au născut și trăiesc și de a contribui activ la dezvoltarea României. Suntem extrem de mândri că putem sprijini Capitala Tineretului, ca parte a strategiei noastre de a investi în valori, în mobilizarea resurselor și în prosperitate”, a subliniat Sorin Cordovan – director Zonal Retail, Banca Comercială Română.

Baia Mare este al treilea oraș din România care poartă titlul Capitala Tineretului din România, după Timișoara și Bacău, între 2 mai 2018 și 1 mai 2019. Programul național funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu purtat de Cluj-Napoca în anul 2015.

Capitala Tineretului din România este cel mai ambițios program național destinat tinerilor și este guvernat de:

  • Consiliul Tineretului din România (CTR)– entitate reprezentativă a tineretului din România;
  • Federația SHARE Cluj-Napoca– co-managerul programului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului;
  • Grupul PONT– grup de experți de tineret, inițiatorul măsurilor de pregătire a Capitalei Tineretului din România pe baza experienței candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru Capitala Europeană a Tineretului 2015;
  • Banca Comercială Română (BCR)– lider al sistemului bancar românesc.

Obiectivul programului este să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, își propune să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

16 − 9 =