Amnesty Moldova: 2016 s-a caracterizat cu o clasă politică impotentă în fața corupției

Moldova

Anul 2016 în Republica Moldova s-a caracterizat cu o clasă politică impotentă în fața corupției, deteriorând continuu standardele de viață, inclusiv și prin obligarea tuturor cetățenilor de a plăti miliardul furat”. Așa este caracterizat anul 2016 într-un raport al Amnesty International. Raportul relevă că evenimentele care s-au întâmplat 2016 au demonstrat că Republica Moldova este un stat captiv, fără o justiție eficientă.

Acele procese penale care au fost deschise pe parcursul anului 2016 au pus la îndoială existența unui stat de drept, care lezează demnitatea umană prin justiție selectivă”, a declarat Cristina Petrescu, reprezentant Amnesty International Moldova.

Potrivit raportului, legile din Republica Moldova legalizează detențiile pe nedrepr, iar penitenciarele continuă să fie caracterizate prin celule supraaglomerate și condiții de detenție precare. Totodată, administratea forțată a tratamentelor în instituțiile psihiatrice și pentru persoanele cu dizabilități, chiar și fără acordul acestora, rămâne a fi o mare problemă.

Mai mult, pe parcursul anului, nu a fost înregistrat nici un progres în abordarea cauzelor structurale privind impunitatea pentru tortură și alte rele tratamente și au fost înregistrate cazuri rare de urmărire penală a funcționarilor de stat pentru acuzații credibile. Asta, deși în perioada ianuarie-iunie, 331 de persoane au înaintat plângeri la Procuratura Generală, acuzând de tortură și rele tratamente. Dintre cele 19 sentințe pronunțate privind tortura, în 15 cauze au fost pronunțate condamnări și doar doi din cei 18 acuzați au primit pedepse de privațiune de libertate pe termen real.

În raport se mai spune că poliția a utilizat ocazional și excesiv forța pe durata protestelor. Protestele din Chișinău și din alte regiuni ale țării au fost, în general, pașnice, cu excepția unor ciocniri minore dintre protestatari și poliție. Deși poliția a reacționat, în general moderat, ocazional a utilizat nejustificat exces de forță, inclusiv gaze lacrimogene și bastoane.

Cât ține de libertatea presei, experții susțin că aceasta a fost respectată, la modul general, există îngrijorări privind pluralismul mediatic, deoarece  mai multe instituții mass-media sunt deținute de câteva persoane.

În cel puțin două cazuri, jurnaliști cunoscuți pentru critica lor adusă autorităților s-au plâns de amenințări anonime. În luna august, s-a tras un glonț în fereastra apartamentului fiicei lui Constantin Cheianu. Jurnalistul a primit mesaje, prin care a fost amenințat că „va fi oprit”, în cazul în care el va continua să scrie despre sistemul oligarhic. Prezentatoarea TV, Natalia Morari, a declarat că a primit avertismente similare de la o sursă pe care aceasta o descrie ca fiind una credibilă. Ambele persoane au înaintat plângeri oficiale către autorități”, se menționează în raport.

B.D.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

two + 13 =