Diplomaţi maghiari vor ajuta integrarea Moldovei în UE

Budapesta

S-a convenit ca Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria să delege doi diplomaţi la Chişinău pentru ca aceştia să ajute Guvernul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, în capitala Moldovei, după ce a avut o întrevedere cu Aureliu Ciocoi, ministrul moldovean de externe, responsabil pentru integrarea europeană. În cadrul unei conferinţe de presă, şeful diplomaţiei maghiare a declarat că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, Ungaria consideră că extinderea şi Parteneriatul Estic reprezintă unele dintre cele mai importante politici ale UE şi că doreşte nu numai să dezvolte în continuare relaţiile bilaterale, ci şi ca între Moldova şi UE să existe o cooperare cât mai strânsă.

UE are nevoie de succese, de poveşti de succes, iar un astfel de succes ar putea fi Parteneriatul Estic, în care Republica Moldova are un rol foarte important”, a spus Péter Szijjártó.

Ministrul a subliniat că Moldova are un acord de liber schimb cu UE, dar este, de asemenea, şi membru observator al Uniunii Economice Eurasiatice.

Atunci când vorbim despre Parteneriatul Estic, ne referim la un parteneriat real, astfel că din partea noastră Moldova nu va primi lecţii niciodată, Budapesta nu va interveni în afacerile interne ale Moldovei. Nu vom comenta niciodată problemele interne, pentru că nu este treaba noastră”, a spus Szijjártó.

Oficialul ungar a mai specificat că Eximbank sprijină cu o linie de credit de 100 de milioane de dolari finanţarea relaţiilor de afaceri dintre Ungaria şi Moldova, iar prin achiziţia făcută, OTP a devenit cel mai mare jucător de pe piaţa financiară a Moldovei, ceea ce reprezintă o încurajare şi pentru companiile maghiare să intre pe piaţa moldovenească. Richter deţine, deja, o cotă de 10%, a accentuat ministrul. Acesta a mai anunţat că a fost semnat un acord care să permită ca, din luna septembrie, 40 de studenţi moldoveni să studieze cu bursă la universităţile maghiare.

La Chişinău, Péter Szijjártó se întâlneşte şi cu preşedintele Igor Dodon şi cu premierul Ion Chicu la Chişinău, respectiv vizita sa va fi primită şi de Zinaida Greceanii, preşedintele Parlamentului. Va purta discuţii şi cu Anatol Usatii, ministrul Economiei şi Infrastructurii. După-amiază îl va întâlni pe Anton Coşa, episcopul romano-catolic al Chişinăului, originar din judeţul
Bacău.

Programul Parteneriatului Estic al UE include şase foste republici sovietice: Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

13 − 12 =