S-a deschis reprezentanţa de la Moscova a Agenţiei Ungare de Dezvoltare a Exportului

Budapesta

Ministrul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior a deschis vineri reprezentanţa de la Moscova a Agenţiei Ungare de Dezvoltare a Exportului (HEPA).

Guvernul ungar are datoria să contribuie la succesul întreprinderilor maghiare pe piaţa rusă, aşa cum o fac marile ţări din Europa de Vest, a declarat Péter Szijjártó.

El a atras atenţia asupra faptului că, dintre ţările membre ale G7, Germania şi-a mărit anul trecut schimbul comercial cu Rusia cu 56 procente, Franţa cu 40 procente, iar Italia cu 37 procente. Schimburile comerciale germano-ruse au depăşit anul trecut cifra de 60 miliarde de dolari, a precizat ministrul.

Cu toate că Ungaria desfăşura schimburi comerciale cu Rusia în valoare de 10 miliarde de dolari în 2014, înaintea introducerii sancţiunilor, anul trecut această cifră totaliza doar 6,4 miliarde de dolari. Chiar şi acest rezultat a fost obţinut doar datorită creşterii cu 17 la sută a volumul schimbului comercial dintre cele două ţări în anul 2018 faţă de 2017”, a spus Péter Szijjártó.

În timp ce marile ţări vest-europene cresc încontinuu, într-un ritm foarte mare cooperarea comercială cu Rusia, de la introducerea sancţiunilor Ungaria a pierdut oportunităţi de export în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari, a afirmat ministrul.

Strategia de export a Ungariei a reuşit să obţină rezultate serioase în ultimii ani cu ajutorul creditelor acordate de Eximbank şi al diplomaţiei comerciale, în primul rând în domeniul agriculturii, industriei alimentare, producţiei de furaje, industriei laptelui, industria medicamentelor şi fabricarea instrumentelor medicale.

Dacă nu suntem prezenţi pe piaţă şi nu putem ajuta companiile maghiare la faţa locului, nu ne putem aştepta la noi succese comerciale. Tocmai din acest motiv, după banca Eximbank se deschide acum la Moscova şi reprezentanţa Agenţiei Ungare de Dezvoltare a Exportului”, a precizat Péter Szijjártó.

El a adăugat: în fiecare an în ultimii cinci ani, Ungaria a reuşit să-şi depăşească recordul de export în condiţiile în care, din cauza sancţiunilor a fost nevoită să sufere încontinuu mari pierderi faţă Rusia, care până atunci era al doilea partener
comercial al Ungariei.

Banca Eximbank participă şi ea la proviziile financiare necesare promovării companiilor maghiare pe piaţa rusă cu o sumă de 495 milioane de dolari, a completat ministrul.

HEPA şi-a deschis la Moscova al cincilea birou de parteneriat regional după cele din Tokyo, Shanghai, Istanbul şi Belgrad.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

17 − 6 =