Ministrul ungar de externe: Ungaria este în mod clar unul dintre câştigătorii noii ere economice mondiale

Budapesta

Schimbarea dimensiunii are loc cu succes în economia maghiară, iar asta face ca Ungaria să facă parte dintre câştigătorii noii ere economice mondiale, a declarat, sâmbătă, pentru agenţia ungară de presă MTI, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó.

Datorită forţei de muncă maghiare de înaltă calitate, a celor mai mici impozite din Europa şi a noului sistem de subvenţii, anul acesta în Ungaria a sosit un număr record de investiţii”, a subliniat şeful diplomaţiei maghiare.

Ministrul a spus că, în baza datelor de la sfârşitul lunii noiembrie 2019, în privinţa Ungariei au fost luate decizii pozitive de investiţie în valoare de 1540 de miliarde de forinţi (4,6 miliarde euro), ceea ce înseamnă că volumul investiţiilor a depăşit, deja în luna noiembrie, rezultatul de pe întreg anul precedent. La noile locuri de muncă ce au fost create, în urma sistemului de stimulare a investiţiilor, anul trecut salariul mediu brut a fost a fost de 420.000 de forinţi (1270 euro) pe lună, iar în primele 11 luni ale anului curent, de 457.000 de forinţi (1382 euro) pe lună.

Péter Szijjártó a spus că Ungaria a devenit un centru al industriei de maşini electrice, după ce marile companii coreene – cele care dictează ritmul transformării industriei auto la nivel mondial – au început să îşi mute fabricile în Ungaria, rând pe rând.

Ministrul a reamintit că Ungaria este ţara în care va fi ridicată cea mai mare fabrică de acumulatori electrici şi locul principal de furnizare, ceea ce prezice în mod clar succesul Ungariei în noua eră a industriei auto mondiale.

Este pentru prima dată în istoria economiei maghiare când, după cinci ani, în ceea ce priveşte investiţiile, primul loc nu este ocupat de Germania, ci de Coreea de Sud. În urma investiţiilor din acest an, companiile sud-coreene constituie cea mai mare comunitate de investitori, astfel că în 2019, Coreea de Sud este ţara din care sosesc cele mai multe investiţii în Ungaria, iar asta arată în mod clar succesul deschiderii către est, a subliniat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

four × four =