Vânzările nete ale Grupului Legrand au crescut cu peste 10% în primele nouă luni din 2019

legrand

Grupul Legrand, specialistul global în infrastructuri electrice și digitale, anunță rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului în curs, raportând o cifră de afaceri și un profit operațional în creștere.

Rezultele pozitive ale companiei franceze se datorează atât lansărilor constante de produse și soluții inovatoare, cât și achizițiilor cheie.

În primele nouă luni ale anului, vânzările nete totale ale Grupului Legrand au crescut cu peste 10,2%, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând astfel la 4,8 miliarde euro. Rezultatul a fost determinat atât de creșterea organică (2,3%) și de creșterea susținută prin noile achizitii ale grupului (5,2%), cât și de efectul favorabil al ratei de schimb (2,4%).

Profitul operațional ajustat a avansat cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce demonstrează încă o dată capacitatea companiei Legrand de a genera valoare pe termen lung.

Creșterea raportată în țările în curs de dezvoltare ale Europei a fost de 2,3%, susținută în primul rând de vânzările înregistrate în Europa de Est.

Grupul Legrand spune povestea de succes a unei viziuni unitare și globale pe care clienții noștri au înțeles-o și au apreciat-o, ceea ce se reflectă în rezultatele raportate până acum. Această poveste este despre puterea inovației și a noilor tehnologii, care fac viața oamenilor mai simplă și mai ușoară. Suntem mândri de rezultatele obținute și de faptul că strategia de la care am pornit conduce la performanțele așteptate. Legrand va rămâne orientat către setarea unor noi standarde în industrie, astfel încât viața clienților care aleg soluțiile noastre să se îmbunătățească vizibil.” a declarat Benoît Coquart, CEO-ul Grupului Legrand.

Legrand inovează în mod constant și se extinde prin achiziții strategice

Ca parte a strategiei de dezvoltare bazate pe inovație, perfomanțele în vânzări înregistrate de Legrand în primele nouă luni ale anului s-au datorat în mare masură succesului ofertelor de soluții conectate, inclusiv a sistemelor inteligente pentru iluminatul de urgență în Franța, a noului sistem de interfonie video conectat – Classe 100X în Italia, precum și a interfețelor conectate, lansate pe mai multe piețe internaționale.

Pe de altă parte, Legrand a continuat strategia de creștere prin achiziții cheie. Astfel, după finalizarea achiziției Universal Electric Corporation în al doilea trimestru, Legrand a anunțat și achiziția Connectrac, o companie inovatoare din SUA specializată în distribuția de putere prin pardoseală și în soluțiile pentru construcții noi și renovări în sectorul comercial, precum și a Jobo Smartech, liderul chinez în soluții destinate managementului camerelor de hotel.

Așadar, Legrand confirmă obiectivele anului 2019, și anume creșterea organică a vânzărilor între 0% și 4%, precum și a marjei de operare ajustată înaintea achizițiilor (nivelul de consolidare al anului 2018) între 19,9% și 20,7% din vânzări.

Referințe importante în întreaga lume

Legrand a continuat să revoluționeze industria de infrastructuri electrice și digitale prin soluții și produse care integrează ultimele tehnologii:

  • Soluții pentru interfețe dedicate utilizatorilor: Mosaic în Franța, Radiant Graphite în SUA, Lyncus în India, Rivia în Vietnam, dar și gamele conectate Valena Next și Plexo cu Netatmo în Europa;
  • Clase 100X, sistemul de interfonie video conectat, în Italia;
  • Sisteme noi pentru iluminat, inclusiv o ofertă de unități de iluminat de urgenţă conectate în Franța și corpuri de iluminat arhitecturale și lămpi de emergență în SUA;
  • Soluții pentru infrastructura digitală, incluzând patch pannel-uri din programul LCS3 și întrerupătoare tip Power over Ethernet;
  • Soluții pentru infrastuctura și distribuția energiei, precum Trimod MCS ;
  • Alarme rezidențiale conectate pentru autonomie asistată, precum Reach Digital;
  • Gama de gestionare a cablurilor P31, în special în Europa.

Pe plan local, Legrand România a inclus în oferta sa soluții inovatoare, atât pentru segmentul rezidențial – case inteligente, cât și terțiar – soluții pentru controlul inteligent și managementul camerelor de hotel.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

eleven − four =