Alegeri fără dezbateri electorale

alegeri prezidențiale

Cam așa pare să evolueze situația de dinaintea turului al doilea al alegerilor locale din Chișinău. Campania electorală se desfășoară prin învinuiri ale părții adverse și, mai puțin, prin dezbateri autentice între Ion Ceban și Andrei Năstase. Până la acest moment, cei doi candidați nu au discutat lucruri concrete în campania electorală.

Dezbateri cu caracter general

Dezbaterile televizate ce au avut loc până la acest moment între cei doi candidați s-au concentrat asupra unor tematici generale. Una dintre temele ce a fost atinsă în cadrul dezbaterilor a fost legată de relaționarea dintre PSRM și Blocul ACUM. Cu alte cuvinte, este vorba despre dezbateri generale axate, mai degrabă, pe chestiuni legate de actuala guvernare decât de problemele Chișinăului.

Cei doi contracandidați s-au concentrat pe criticarea celuilalt

Articolele care au apărut în presa din Republica Moldova arată faptul potrivit căruia Ceban și Năstase au preferat să critice partea opusă, decât să se discute despre programele electorale ale celor doi candidați. Pe de o parte, sursele apropiate socialiștilor îl critică pe Andrei Năstase pentru apelul la factorul geopolitic în cadrul campaniei sale electorale. Una din criticile de acest gen aduse lui Andrei Năstase îi aparține deputatului PSRM, Grigore Novac: „Ion Ceban a făcut un tur I frumos și matur. Nu s-a implicat în polemici geopolitice goale și nu și-a atins concurenții. Spre deosebire de ei. Rezultatul lui Ion Ceban în turul I e foarte bun. (…) Mergem pe aceleași drumuri proaste, avem aceleași grădinițe vechi în care nu-s locuri, avem aceleași școli și spitale vechi, același transport învechit, dezordonat și supraîncărcat dimineața și seara. Mirosim cu toții rezultatele guvernării lui Dorin și credem că primăria e coruptă. (…) Unde-i geopolitica aici? Întrebarea e de ce Năstase se fotografiază atâta cu primarii orașelor mari din România? De atâta că idee nu are ce să vorbească despre oraș”. Pe lângă criticarea geopoliticii în discursurile electorale ale lui Andrei Năstase, socialiști insistă asupra faptului potrivit căruia, în eventualitatea câștigării alegerilor de către Năstase, acesta nu va fi în stare să administreze in mod corespunzător Chișinăul: „Așa cum nu a făcut nimic la MAI, așa nu va face nimic la primărie. Că nu a făcut nimic la MAI a recunoscut chiar soția lui, atunci când a spus că va veni în Chișinău când orașul va fi sigur. Asta spune soția Ministrului de Interne!”. De asemenea, resursele apropiate lui Ion Ceban prezintă participarea acestuia în campanii de responsabilitate socială înainte de alegeri. Un exemplu în acest sens este relatarea participării lui Ion Ceban la o activitate de înverzire in Chișinău. Criticarea factorului geopolitic al atacul la persoană sunt câteva dintre elementele specifice propagandei anti Năstase în această campanie electorală. De asemenea, trebuie menționat faptul potrivit căruia resursele care fac lobby pentru Ion Ceban încearcă să scoată în lumină pozitivă chiar și cele mai mici activități în care Ion Ceban este implicat. În contrast însă, orice amănunt legat de Andrei Năstase este prezentat între cele mai sumbre culori. Critica părții adverse este elementul central al aparatului de propagandă din jurul lui Ion Ceban.

Nici articolele referitoare la campania lui Andrei Năstase nu au prea multe legături cu problemele reale ale chișinăuienilor. În anumite articole aflăm despre sprijinul acordat lui Năstase de către Ilie Bolojan, lider al PNL și primar de Oradea: „Doresc să îl felicit pe Andrei Năstase, partenerul nostru pro-european din Republica Moldova, pentru că a intrat în turul doi al alegerilor pentru Primăria Chișinău. Așa cum am anunțat la întâlnirea regională pe care am avut-o la Sibiu, dacă Andrei Năstase va câștiga alegerile, vom face tot ce am promis, respectiv vom acorda sprijin Primăriei Chișinău cu toți specialiștii noștri pentru implementarea proiectelor propuse, vom transfera programele implementate cu succes la Oradea și vom acorda expertiza proiectelor bune realizate în Oradea și partenerilor noștri din Chișinău. Pe această cale fac apel către toți studenții basarabeni din Oradea să își mobilizeze prietenii din Chișinău pentru a-l susține pe Andrei Năstase, care merită cu adevărat să câștige aceste alegeri, pentru viitorul european al Moldovei și Chișinăului. Mult succes Andrei Năstase, suntem alături de tine!”. După cum se poate observa din mențiunile din articolele pro Năstase fac trimitere la susținerea altor edili (cum este cazul primarului din Oradea – Ilie Bolojan) pentru candidatul din partea Blocului ACUM. Aparatul de propagandă a lui Ion Ceban este mult mai sofisticat și mai elaborat decât al lui Andrei Năstase.

Cei doi candidați nici nu au participat la dezbateri înaintea primului tur al alegerilor

Acesta este un aspect care este adus în discuție de către jurnalistul Nicolae Negru. Mai mult de atât, o întrebare la care a trebuit să răspundă Nicolae Negru este cum au reușit Năstase și Ceban să câștige în primul tur? Răspunsul oferit de Negru este unul cat se poate de logic: oamenii nu au votat candidatul, ci partidul din care acesta face parte: „În primul rând, trebuie să remarcăm că ei nu au participat la dezbaterile din primul tur și, din punctul meu de vedere, e un gest arogant și disprețuitor față de alegători. Acum ei s-au confruntat în dezbateri, dar mi se pare că nu au fost suficient de convingători. Discuția aluneca mereu spre relația dintre Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, deci, spre chestiuni de ordin general. (…) [Victoria lui Ceban și Năstase] se explică prin faptul că votul nu este, totuși, aplicat candidaților care sunt competenți sau care au proiecte pentru orașul Chișinău. S-a votat pentru Blocul ACUM și s-a votat pentru Partidul Socialiștilor, și lucrul acesta era previzibil. Noi avem un monopol pe scena politică. Cei de la putere nu strălucesc, dar nici în opoziție nu sunt alții mai buni și alegătorii sunt nevoiți să aleagă din ceea ce este”.

Campanie dură, dar fără dezbateri reale

Campania electorală a fost una destul de densă, dar adevăratele probleme ale locuitorilor Chișinăului nu au fost aduse în discuție. Dezbaterile au avut un caracter general și geopolitic (cel puțin asta reiese din multe articole care îl susțin pe Andrei Năstase). Tabăra lui Ion s-a concentrat pe criticarea lui Andrei Năstase cu fiecare ocazie.

Votul de duminică va fi un vot de încredere pentru PSRM și Blocul ACUM

Votul pe care îl vor acorda locuitorii Chișinăului duminică, 3 noiembrie 2019, va fi un vot de încredere acordat de către cetățeni fie pentru Blocul ACUM, fie pentru socialiști. Votul nu va fi nicidecum un vot pentru Năstase sau Ceban, ci pentru PSRM sau Blocul ACUM. Cu alte cuvinte, votul va fi geopolitic – Est contra Vest, PSRM contra Blocului ACUM.

Gheorghe Cazacu

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

nine − one =