Mizele alegerilor locale din Chișinău

circumscriptii

Duminică 20 octombrie 2019, în Republica Moldova se vor desfășura alegeri generale locale, urmând a fi aleși primarii localităților, consiliile locale, raionale și municipale. În virtutea faptului că la guvernare se află o coaliție atipică, formată dintr-o forță politică pro-rusească (Partidul Socialiștilor) și una pro-occidentală (Blocul ACUM), și campania electorală din acest an este una atipică. Cele două forțe politice, în momentul de față cele mai importante din țară, pun mai puțin accent pe componenta ideologică iar candidații celor două formațiuni încearcă să se axeze mai mult pe problemele ce țin de administrarea propriu-zisă a localităților făcând abstracție de subiectele geopolitice care le dezbină.

Campanie atipică

O altă particularitate a campaniei actuale descinde din decăderea Partidului Democrat, aflat la guvernare cu șase luni în urmă și părăsirea acestuia de către un număr impunător de membri, inclusiv de primari și consilieri. Unii dintre aceștia au trecut la alte partide, alții candidează independenți.

Cea mai mare atenție este acordată în mod firesc campaniei din municipiul Chișinău, unde sunt antrenate persoane politice de prima mână. Totodată, în această campanie se poate întâmpla ca pentru prima dată în istorie, candidatul unui partid de stânga, Ion Ceban de la Partidul Socialiștilor, care ocupă în prezent funcția de vice-președinte al Parlamentului, are șanse reale să câștige alegerile în capitala moldovenească.

Principalul său oponent, vice-premierul Andrei Năstase, copreședintele blocului ACUM, aflat la guvernare împreună cu socialiștii, este cotat cu a doua șansă pentru primul tur iar în funcție de mobilizarea electoratului de dreapta în al doilea tur, ar putea să câștige din nou fotoliul de primar. Acesta a obținut victoria în alegerile locale din 2018, însă mandatul nu i-a fost validat de către justiție la comanda oligarhului Vlad Plahotniuc, care controla cam tot la acel moment în Republica Moldova.

Mare îmbulzeală pe segmentul unionist

Din urma celor doi vin candidații partidei unioniste, ex-primarul Dorin Chirtoacă, campania actuală a acestuia fiind probabil cântecul său de lebădă. După aceasta, atât Chirtoacă cât și liberalii moldoveni ar putea ieși definitiv de pe prima scenă a politicii moldovenești.

În spatele lui Chirtoacă, pe segmentul unionist vine o duzină întreagă de candidați, printre care cel mai proeminent este cu siguranță deputatul Octavian Țîcu, intrat în legislativul de la Chișinău pe listele blocului ACUM în calitate de reprezentant al societății civile. În luna septembrie, acesta s-a separat însă de colegii săi din Parlament invocând alianța cu socialiștii și cedările prea mari ale celor din ACUM în favoarea aliaților de coaliție și în defavoare interesului național. Doctor în istorie și sportiv de performanță în trecut, Țîcu s-a manifestat plenar în actualul Legislativ de la Chișinău prin discursurile sale bătăioase și foarte bine apreciate de electoratul de dreapta inițial la adresa lui Plahotniuc și a sateliților lui, iar apoi – la adresa președintelui Dodon și politicii pro-rusești a acestuia. Deși apreciat pentru discursurile în Parlament, Țîcu este cotat abia cu a patra șansă în această campanie potrivit mai multor sondaje de opinie. El era chiar al cincilea până ce fostul primar interimar, Ruslan Codreanu, etichetat drept omul lui Plahotniuc de actuala putere, a fost exclus într-un mod total nedemocratic din cursă. Țîcu candidează din partea Partidului Unității Naționale (PUN), desprins de la liberali în 2017 și susținut de către ex-președintele României Traian Băsescu.

Pe același segment mai candidează Valeriu Munteanu, ex vice-președinte al Partidului Liberal, în acest moment președinte la Uniunea Salvați Basarabia (USB). Munteanu s-a evidențiat în campania electorală din iarnă, fiind contracandidatul principal al ex-primarului de Orhei Ilan Șor, aliatul lui Plahotniuc, fugit acum în Israel.

Un alt candidat unionist este Valeriu Țurcanu, ex-consilier al președintelui Nicolae Timofti (2012-2016). Fost jurnalist, Țurcanu s-a poziționat la începutul lunii septembrie în fruntea Partidului Popular Românesc, fostul Partid Liberal Reformator, și acesta desprins încă în 2014 din Partidul Liberal.

Un alt ex-liberal, fostul ministru al apărării, Vitalie Marinuța candidează la funcția de primar general al Chișinăului din partea Partidului Verde Ecologist din Moldova. Deși cu o componentă ecologică pronunțată, acest partid are de asemenea un mesaj unionist pronunțat.

Pe segmentul unionist, pe lângă alți câțiva candidați nesemnificativi, mai este prezentă o candidată din partea Partidului Național Liberal din Moldova. Această formațiune politică nu are nimic comun cu PNL România în afară de denumire, ultimul susținând în campanie blocul ACUM și candidatul acestuia, Andrei Năstase.

Șansă de coagulare a forțelor unioniste

Este interesant că toți candidații de dreapta, inclusiv Andrei Năstase promit alegătorilor că vor prelua practicile de succes implementate în orașele românești de primari precum Emil Boc la Cluj, Ilie Bolojan la Oradea, Nicolae Robu la Timișoara, Ion Lungu la Suceava sau Mihai Chirică la Iași.

Deși nu există șanse reale pentru vreun candidat unionist în aceste alegeri, ele ar putea aduce totuși un plus pentru partida unionistă din Moldova. Alegerile vor arăta cine și cât costă pe acest segment și vor face mai ușoare negocierile de unire a partidelor unioniste, ținându-se cont de rezultatul fiecăruia în alegeri.

O forță unionistă unită ar putea miza pe 25-30% din electoratul moldovean, potrivit estimărilor, însă deocamdată nu există voință pentru acest pas.

Ce spun sondajele

În această campanie pentru Chișinău a plouat cu sondaje. Opt sondaje, inclusiv unul on-line, au încercat să anticipeze intențiile de vot ale chișinăuienilor.

Compania IData – Date Inteligente a întocmit un tabel, în care a încadrat datele tuturor acestor sondaje, calculând media. Aceasta arată că socialistul Ion Ceban ar acumula în primul tur 42,7% din voturi, Andrei Năstase – 32,8%, Dorin Chirtoacă – 8,1% iar Octavian Țîcu – 4,2%. Alt candidat unionist, Valeriu Munteanu, ex-deputat al Partidului Liberal, poate obține 2,5%.

IData – Date Inteligente, a avut în Campania din iarnă pentru alegerile parlamentare sondajele cele mai apropiate de scorul final. Potrivit lui Mihai Bologan, directorul companiei, Dorin Chirtoacă va obține un scor chiar mai mic, poate chiar până la 6-8%. Octavian Țîcu ar putea înregistra 4-5%, Andrei Năstase – între 30 și 35% iar Ion Ceban va acumula circa 45%. „În cazul lui Ceban, contează mult rata de participare la vot. Rezultatul lui poate fi mai bun în cazul unei rate mai scăzute de participare a electoratului. Iar aceasta ar putea fi mai joasă din cauza excluderii lui Ruslan Codreanu din cursă”, consideră Mihai Bologan.

Sondajul IData îl creditează și pe un alt candidat, Victor Chironda de la partidul Forța Nouă cu o intenție de vot de 3%. Chironda este un candidat atipic în această campanie. Axându-se exclusiv pe subiectele referitoare la administrarea orașului și evitând subiectele ideologice sau geopolitice, acesta ar putea atrage simpatiile unei părți a tineretului, care vrea condiții de trai decente acum în oraș și face abstracție totală de la componentele ideologice și geopolitice. Datele sondajelor arată, însă, că o astfel de abordare este încă foarte puțin susținută de alegătorii moldoveni.

În ultimele zile, chiar Andrei Năstase a început să utilizeze tot mai mult subiectele respective, atacându-l pe președintele pro-rus Igor Dodon, în pofida faptului că formațiunea pe care o reprezintă este într-o alianță cu Partidul Socialiștilor. În ce privește socialiștii, componenta ideologică, chiar dacă nu este scoasă în evidență în această campanie, ea a fost și este în continuare pe primele locuri în ordinea de zi a acestui partid.

Cine va învinge și în ce condiții

Activistului civic, Valeriu Paşa, expert al comunității WatchDog, organizație care a făcut o poziție dură regimului lui Plahotniuc și care a comandat trei sondaje de opinie în această campanie, într-un interviu pentru Europa Liberă a menționat că nu s-ar grăbi să facă pronosticuri, întrucât există o mare probabilitate că totuși va exista turul doi.

El însă a adăugat că favorit în turul doi pornește de data aceasta socialistul Ion Ceban, lucrurile putându-se totuși schimba. „Depinde foarte mult de dinamica prezenței la vot, în ce măsură fiecare candidat își mobilizează alegătorii, pentru că, de exemplu, anul trecut Andrei Năstase a reușit să-i mobilizeze la maximum”, a spus acesta.

Expertul crede că Ion Ceban are șanse teoretice să câștige din primul tur în cazul în care prezența generală va fi mică. Însă aceste șanse sunt totuși destul de reduse.

Potrivit lui Pașa, prealabil sondajele arată că mulți dintre alegătorii pro-europeni care nu-l susțin pe Andrei Năstase în primul tur, nu au de gând să participe la turul doi în general. „Însă aici deja va conta și apelul care va veni din partea contracandidaților care nu trec în turul doi”, crede expertul.

Chislea Ion

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

20 − 3 =