Ce spune noul ministru de externe de la Chișinău despre relațiile cu România și UE

externe

Marți, după ce mai multe guverne occidentale dar și cel al Rusiei, Uniunea Europeană, SUA, și-au declarant suportul față de guvernul Maia Sandu, instalat sâmbătă, a venit și mult așteptata poziție a României vizavi de evenimentele de la Chișinău.

Potrivit comunicatului, publicat pe site-ul oficial al MAE, ”având în vedere evoluțiile recente de pe scena politică a Republicii Moldova, inclusiv formarea unei noi coaliții guvernamentale și a unui nou guvern de către Parlamentul Republicii Moldova, democratic ales la scrutinul din 24 februarie 2019, România, ca partener strategic al Republicii Moldova, consideră că, într-un stat democratic, voința cetățenilor, exprimată prin vot și reflectată în configurația politică a Parlamentului, este singura care asigură un proces politic legitim, bazat pe dialog.”

România își exprimă speranța că Republica Moldova va aplica strict acest Parteneriat Strategic dintre cele două țări și va continua ferm și consecvent parcursul său european, inclusiv implementarea Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

De asemenea, România consideră foarte importantă continuarea proiectelor de cooperare derulate cu România, inclusiv și mai ales a proiectelor strategice de interconectare România-Republica Moldova.

Comunicatul subliniază și importanța reglementării dosarului transnistrean, cu respectarea integrității teritoriale a R. Moldova cu neafectarea vectorului pro-european dar și consolidarea comunității de limbă, cultură și istorie care stă la baza relației speciale cu Republica Moldova.

Cu referire la soluționarea nemijlocită a crizei de la Chișinău, România reiterează apelul la calm și reținere și evidențiază necesitatea respectării principiilor statului de drept și a asigurării unei tranziții pașnice și inclusive, pentru ieșirea din criză.

Noul ministru de externe apreciază enorm susținerea României

Noul ministru de externe în guvernul Maia Sandu, Nicu Popescu, care a depus jurământul marți a apreciat foarte înalt această poziție a României și în interviurile oferite pe parcursul aceleiași zile mai multor mijloace mass-media a ținut să alunge toate temerile României, ce se întrevăd din comunicatul Ministerului de Externe de la București.

Popescu a declarat jurnaliștilor că a simțit un sprijin enorm din partea Bucureștiului.  „Acest sprijin a mers un pic peste cel pe care l-am auzit din alte capitale. România a declarat un sprijin ceva mai accentuat. Dacă vă uitați în declarația României, în ea se vorbește și despre faptul că România sprijină un transfer calm și pașnic al puterii”, spune Popescu.

”Pentru noi este foarte important ca România, statul cu care împărțim aceeași istorie, aceeași limbă și aceeași identitate în mare măsură, a spus astăzi că sprijină un transfer al puterii de la vechea guvernare care a pierdut alegerile la noua coaliție de guvernare care le-a câștigat”, menționează proaspătul ministru.

Planurile de federalizare a R. Moldova nu vor fi realizate. Aveţi promisiunea mea!

Totodată el a ținut să combată mai multe insinuări că guvernul Maiei Sandu, susținut de partidul prorusesc al socialiștilor ar avea vreo obligațiune față de aceștia de a reorienta prioritățile politicii externe dinspre UE spre Rusia.

Subiectul federalizării Republicii Moldova nu se află în agenda Guvernului Sandu, iar planurile de federalizare nu vor fi realizate. Asta este promisiunea lansată de Nicolae Popescu, ministrul de Externe din Guvernul Sandu.

Planurile de federalizare nu vor fi realizate.  Aveți promisiunea mea!”, a declarat cu fermitate ministrul Popescu.

Acesta spune că atât el, dar și majoritatea cetățenilor sunt împotriva federalizării.

Federalizarea nu poate fi impusă decât printr-o majoritate constituțională (…) În parlament nu se va coagula o majoritate constituțională pentru aceasta. Subiectul federalizării nu se va întâmpla”, a conchis ministrul de Externe.

Popescu a mai adăugat și că va pleda pentru retragerea trupelor militare rusești de pe teritoriul din stânga Nistrului.

Nu poți guverna o țară împotriva voinței majorității cetățenilor ei

PDM trebuie să înțeleagă că nu e posibil să guvernezi o țară împotriva majorității cetățenilor ei și împotriva tuturor partenerilor externi ai Republicii Moldova”, este un alt mesaj al ministrului Popescu, făcut public în cadrul uneia din mai multe emisiuni la care a fost invitat marți seara de televiziunile de la Chișinău.

El declară că Republica Moldova se află într-un moment crucial, dar această situație nu-l îngrijorează, pentru că în istoria statului de democrație fragilă de aproape 30 de ani, toate guvernările anterioare care au pierdut alegerile au plecat în opoziție.

Republica Moldova este un stat mic, un stat în care pluralismul democratic este consolidat. Nu am avut guvernări care stau la putere de 20, 30, 50 de ani de la 1991 încoace. Cetățenii Republicii Moldova nu vor să fie conduși de guvernanți care nu-i reprezintă și anume din această cauză nici partenerii externi ai Republicii Moldova nu vor să o facă”.

Totodată, noul ministru de externe menționează că singura dilemă pe care o are noul guvern se referă la cum va negocia, cum va discuta și cum va pregăti „o tranziție în care să nu ne ciocnim de o situație care degenerează între concetățenii noștri”.

O soluție legală care va scoate statul din această criză

În ce privește soluțiile pentru criza internă, Popescu spune că Republica Moldova se confruntă cu o situație constituțională. „Din păcate facem față unei situații în care pe de o parte ai Președintele și Parlamentul. Pe de altă parte ai Partidul Democrat și Curtea Constituțională”.

Totuși, ministrul de externe consideră că va fi găsită, cu siguranță, o soluție legală care va scoate statul din această criză. „Dar înainte de a intra și a găsi această soluție, trebuie să găsim acel aranjament politic care va permite Republicii Moldova să transfere pașnic, calm pârghiile de guvernare de la un partid care a pierdut majoritatea în parlament spre acele partide care dețin majoritatea în parlament”.

Fiind întrebat dacă se consideră legal învestit în funcție, Popescu a spus  că reprezentanții oficiali ai mai multor state europene: ai României, ai Ucrainei, l-au felicitat, și  s-au adresat cu titulatura de „domnule ministru”.

Nu este ministrul Maiei Sandu

Este interesantă și afirmația noului ministru potrivit căreia, deși propunerea de a deveni ministru de externe a venit de la Maia Sandu, el nu o va reprezenta în acest guvern pe ea și nici un partid politic. „Voi reprezenta întreg guvernul, întreaga paletă de preferințe de politică externă a acestei guvernări. Eu sunt un ministru semi-tehnocrat. Și rolul meu este să reprezint toate acele forțe politice care sprijină această guvernare și doresc să aducă Republica Moldova mai aproape de UE”, conchide ministrul Popescu.

Chislea Ion

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

3 × 4 =