Mircea Dinescu și-a lansat cea mai recentă carte la Satu Mare

dinsecu

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Cenclul Cronograf au organizat la 16 aprilie lansarea celei mai recente cărți a poetului Mircea Dinescu, Colierul din bomboane de colivă.

După o îndelungată absență de pe scena literară (ultima lui carte de poezie a apărut în 2010, iar penultima în 1996), Mircea Dinescu a revenit cu acest nou volum.

Am scos de curând o carte, se cheamă Colierul din bomboane de colivă. Acest titlu este, de fapt, o cochetare cu moartea, deşi, eu am scris despre moarte şi în prima mea carte. Erau versuri de dragoste, dar celebra mea poezie, respectiv Sunt tânăr, doamnă era, defapt, un soi de dat cu tifla morţii, dar este o poezie de dragoste. Aceasta este o poezie pe care am scris-o în clasa a XI-a, la liceu. În 1967, am publicat prima poezie în revista Luceafărul. În 1968 a avut loc intrarea mea în arena literaturii române. Am devenit cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor, din 1971 până în 1980”, a spus Dinescu.

Lansarea a fost un real spectacol pentru cei prezenți. Mircea Dinescu a vorbit despre noua sa carte, dar și despre următoarea carte care va apărea în curând. Totodată, poetul a recitat poezii și a interacționat cu cei prezenți.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

sixteen − thirteen =