Mirajul președinților „super-eroi” continuă în Ucraina

super-eroi

Volodimir Zelenskii, relevația campaniei prezidențiale, confirmă și câștigă detașat în primul tur de scrutin, cu un scor puțin peste 30%, în timp ce președintele în exercițiu, Petro Poroșenko, reușește să obțină 16%, procente care totuși i-au asigurat biletul pentru turul secund. De asemenea, a fost confirmată scăderea treptată în sondaje a Iuliei Timoșenko, considerată în toamna-iarna anului trecut, principală favorită la câștigarea alegerilor prezidențiale. Aceasta s-a situat abia pe poziția a treia și suferă, ca urmare, al treilea eșec consecutiv într-o competiție prezidențială. Topul primilor cinci candidați a fost completat de Iurii Boiko, candidatul pro-rus (11,6%), și de Anatolii Hrițenko (6,9%).

Tendințe naționale

Zelenskii a primit cea mai mare susținere în partea de sud și de est a țării, Poroșenko a fost cel mai votat în vestul Ucrainei, Iulia Timoșenko a primit susținere preponderent în centrul și vest, în timp ce candidatul pro-rus a primit susținere în estul îndepărtat al Ucrainei. Felul cum s-a votat în diferite regiuni ale Ucrainei poate fi relevant din mai multe puncte de vedere și continuă să confirme faptul că afinitățile regionale se păstrează în Ucraina, deși nu l-a scara întâlnită înainte de 2014i.

Dintre candidații care au intrat în turul secund, Zelenskii a primit cea mai mare susținere în regiunile preponderent de limbă rusă, Poroșenko în regiunile în care candidații și partidele cu orientare pro-occidentală au cea mai mare susținere și, în fine, o zonă mixtă reprezentată de centrul Ucrainei, unde orientările politice și limbile utilizate se găsesc într-un echilibru relativ. Preferințele electorale se suprapun relativ cu limbile dominante în funcție de regiune, cu afinitățile politice tradiționale și, în același timp, cu limbile folosite în actul discursiv de către candidați. Poroșenko este un vorbitor fluent în ucraineană, așadar limba dominantă în discursurile sale este cea națională, în timp ce Zelenskii are anumite probleme în a se exprima în ucraineană, folosind prioritar limba rusă. De asemenea, serialul Sluha Narodu, al cărui regizor și personaj principal este Zelenskii, rulează în mare parte în rusă, cu unele intervenții în ucraineană. De aici și priza pe care actorul o are în rândul electoratului vorbitor de limbă rusă. În plus, spre deosebire de anul 2014, se observă o creștere semnificativă a participării la vot în sudul și estul Ucrainei, în timp ce vestul și centrul Ucrainei au rămas mai degrabă pasive, în primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. În definitoriu, victoria lui Zelenskii în primul tur nu a fost decisă eminamente pe criterii de limbă și de orientare politică caracteristice anumitor regiuni. Zelenskii a fost votat la scară națională, obținând un scor de cel puțin 20% în majoritatea regiunilor (oblast), ceea ce i-a asigurat victoria în 19 din cele 23 de regiuni, fără Crimeea. A pierdut în Donețk – Iurii Boiko , în Lviv și Ternopil – Poroșenko și Ivano-Frankivsk – Timoșenkoii.

Totuși, rezultatele alegerilor defalcate pe regiuni relevă și acest aspect. Ca urmare, repartiția voturilor pe criterii de limbă și de orientare politică este probabil să fie de o importanță secundară, însă, cu toate acestea, este prezentă.

Iluzii și realități în „scaunul prezidențial”

Personajele negative, care la un moment dat și-au însușit puteri nemărginite prin complicitatea grupului la ascensiunea lor, ajung la un moment dat să își folosească puterile în scop propriu, pentru a domina tot ce-i înconjoară, suprimându-i, eventual, pe cei ce i-au creat. Super-eroii sunt întruchiparea imaginației oamenilor aflați la ananghie, ca soluție la problemele majore cu care se confruntă în relație personale negative. Super-eroii își dedică puterile pentru bunăstarea și prosperitatea populației care-i venerează … sau cel puțin așa promit. Ei bine, pe scena politică din Ucraina, dar nu numai, întâlnim ambele tipuri de caractere, care, de regulă, își ascund adevărata personalitate sub mantaua salvării. Această metaforă este sugestivă pentru situația Ucrainei.

Prognozele din campania electorală confirmă faptul că ucrainenii continuă să caute „super-eroul” și astfel sunt dispuși să acorde șansa unui outsider absolut, fără nicio experiență politică – o noutate fără precedent în istoria Ucrainei. Ce nu este nou însă rezidă în faptul că ucrainenii sunt într-o perpetuă căutare a liderului salvator. De această dată, eroul este reprezentat de către persoana unui actor și om de afaceri, milionar, și el, ca mulți dintre președinții pe care i-a avut Ucraina. Personificarea sacrificiului pentru neam prin intermediul președintelui a devenit un lait-motiv în Ucraina independentă. În afara președintelui Leonid Kucima, niciun alt șef de stat nu a reușit să își adjudece cel de-al doilea mandat. După Revoluția Portocalie speranța se năștea prin Victor Iușcenko, care, în cele din urmă, a ieșit din politică complet șifonat, după ce nu a reușit nici măcar să își asigure intrarea în turul secund al alegerilor prezidențiale din anul 2010. Și astfel, balanța s-a reînclinat spre tabăra pro-rusă, situație care s-a dovedit a fi un faliment național. Victor Ianukovici – președintele paria, a sfârșit politic și mai rău, nereușind să-și finalizeze mandatul, fugind în Rusia, dar nu înainte de a declanșa haosul în Ucraina. După Revoluția Demnității speranța renaște și ucrainenii îi acordă mandatul de președinte lui Poroșenko, încă din primul tur (55%). Petro Poroșenko, un politician cu experiență, dar care provenea întocmai din acea categorie de politicieni arhicontestată, față de care ucrainenii continuă să-și manifeste oprobriul – oligarhii, care au transformat Ucraina într-un paradis pentru „cei puțini” unde corupția, obediența și prostituția politică fără margini au devenit un modus vivendi și un mod de obținere și de conservare al statutului socio-politic la nivel sistemic. Iată, așadar, „liderul salvator” este un motiv recurent în Ucraina, care paradoxal a apărut mereu din aceeași categorie și căruia ucrainenii au continuat să-i acorde votul.

Zelenskii și Poroșenko se aseamănă

Profilurile celor doi candidați sunt mult mai asemănătoare decât pare la prima vedere. Într-un articol semnat pentru site-ul de presă Hromadske.ua, jurnalistul Maxim Kamenev reușește să surprindă foarte bine acest aspect. În câteva cuvinte, în anul 2014, Petro Poroșenko apare pe fondul cererii unei fețe noi în politică (cu toate că nu era atât de „nou” precum este Zelenskii astăzi) și își anunță candidatura cu doar două luni înainte de alegeri. Zelenkii răspunde și el aceleiași cereri și își anunță oficial candidatura cu doar trei luni înainte de alegeri. Autorul articolului continuă prin a sublinia faptul că, la acea dată, Poroșenko a încercat să își creeze imaginea unui om de afaceri de succes și, în niciun caz, nu ar fi avut nevoie să devalizeze bugetul de stat. Poroșenko, supranumit și „regele ciocolatei”, deține și astăzi compania Roshen, chiar dacă, în campania din anul 2014, a promis să renunțe la afacere. Și din acest punct de vedere Zelenskii se apropie de situația lui Poroșenko din urmă cu cinci ani. Conform declarației de avere din anul 2017, preluată de KyivPost, Zelenskii este co-acționar în cadrul unei rețele de 15 companii, care își desfășoară activitatea în domeniul mass-media și al divertismentului, rețea care obține câștiguri anuale de zeci de milioane de dolari. Cinci dintre cele 15 companii sunt înregistrate în străinătate: Belize, Insulele Virgine Britanice, Cipru și Italia. În schimb Zelenskii nu pare doritor să discute deschis acestui subiect și să își facă publice câștigurile pe anul 2018. Conform legislației din Ucraina, Zelenskii nu este obligat să își dezvăluie declarația de avere din moment ce nu este un funcționar public. Totuși, a promis că va face acest lucru, după turul secundiii. Profilul celor doi candidați se aseamănă și mai mult când socotim faptul că ambii, atât Poroșenko, cât și Zelenskii, au dezvoltat/dezvoltă afaceri în Rusia. Dacă despre Poroșenko se știa acest aspect, probabil că despre Zelenskii, venit din afara sistemului, puțini dintre ucraineni sunt familiarizați cu acest lucru. Mai mult decât atât, Zelenskii a fost prins cu minciuna de mai multe ori, după ce a declarat că nu are niciun rol operațional în afacerile din Rusiaiv. Însă simțindu-se obligat a revenit asupra afirmațiilor și a recunoscut acest lucru.

Nu în ultimul rând, oricât am încerca să facem abstracție, nu putem trece cu vederea legătura dintre Volodimir Zelenskii și Ihor Kolomoiskii, acesta din urmă fiind unul dintre cei mai influenți oligarhi până în 2014, care de atunci se află într-o dispută personală cu Petro Poroșenko, după ce președintele, în baza legii privind dez-oligarhizarea, l-a deposedat pe Kolomoiskii de PrivatBank, cea mai mare bancă din Ucraina la acea vreme, și Ukrnafta, una dintre cele mai importante companii extractoare de țiței.

Când vine vorba de promisiuni, până și aici mesajele de campanie ale lui Poroșenko din anul 2014 și mesajul actual al lui Zelenskii se suprapun. Pe atunci Poroșenko promitea că ucrainenii vor trăi „liber, confortabil, onest și în siguranță”. Astăzi, visul lui Zelenskii este să îi vadă pe ucraineni ca fiind „respectați, liberi și bogați”v.

Luării de poziție împotriva amenințărilor la adresa securității naționale

Pozițiile asumate, precum și prezentarea unor măsuri clare în scopul apărării integrității teritoriale (deja știrbită prin anexarea Crimeei de către Rusia și prin decuparea iminentă a estului Ucrainei) și a suveranității naționale (aflată sub continuă presiune ce derivă din ansamblul acțiunilor subversive conduse de regimul de la Kremlin în ultimii ani) nu ar trebui să lipsească din discursurile și agendele politice ale niciunuia dintre candidații la prezidențiale, atunci când miza supremă o reprezintă independența și prosperitatea statului. Obiectiv vorbind, niciun expert politic și pe probleme de securitate națională nu poate să facă abstracție de contradicțiile din declarațiile lui Volodimir Zelenskii pe subiectele Crimeea și Donbas, NATO și UE. De altfel, sunt aproape de negăsit măsurile concrete privind problemele politice în cazul candidatului (pseudo)independent. În majoritatea situaților Zelenskii a oferit răspunsuri ambigue pe cele două teme de interes naționalvi. Mai mult decât atât, Zelenskii nu a menționat nimic în programul său de campanie legat de aspirațiile Ucrainei la UE, în timp ce posibila aderare la NATO o consideră ca trebuind să fie supusă unui referendum naționalvii (care foarte probabil nu ar trece). Cu toate acestea, echipa sa de campanie asigură electoratul că Zelenskii va fi sută la sută angajat pe cursul pro-european și pro-atlantist dacă va câștiga alegerile (…)viii.

O „urmă” de soluție, pe care Zelenskii o întrevede în ce privește conflictul din Donbas, vizează desfășurarea unei misiuni de pace sub egida ONU, pe linia de demarcație dintre separatiști și forțele guvernamentale. Însă, și în acest caz, ce omite să explice Zeleskii (ori pur și simplu încă nu poate întrevedea o finalitate la chestiune) se referă la scopul doritelor căști albastre pe acea linie de demarcație, de asemenea dacă și cum va da rezultate o acțiune atât de limitată, precum și dacă Putin va fi de acord cu o eventuală extindere a misiunii pe întreg teritoriul controlat de separatiști, deoarece e limpede că asigurarea controlului doar pe linia de demarcație nu va aduce pacea. În ceea ce privește Crimeea, într-una dintre declarațiile sale, acesta a afirmat că în privința statutului peninsulei, nimic nu se va putea schimba până când regimul de la Kremlin nu se va schimba. Mai întâi de toate, o asemenea declarație reflectă lipsa de experiență, ca mai apoi să contravină poziției oficiale promovate de către conducerea de la Kiev, în ultimii cinci ani, împotriva statului agresor.

În acest context pot apărea cel puțin două ipoteze interșanjabile și la fel de corecte:

  1. Pe de o parte, analiștii susțin faptul că o posibilă victorie a lui Zelenskii ar fi echivalentă cu relansarea relațiilor dintre Ucraina și Rusia, prin posibilele compromisuri care ar putea să ducă la obținerea păcii în zona Donbas. Ori acest compromis, în economia conflictului cu separatiștii, ar reprezenta o falsă impresie a armistițiului, aflându-se în termenii trasați de Kremlin. Regimul Putin își va lua măsuri de siguranță ca orice răzgândire a conducerii de la Kiev să poată fi contracarată prin reactivarea stării de conflict. Prin urmare, cea mai eficientă măsură – pentru a recupera controlul asupra teritoriilor controlate de separatiști, rămâne desfășurarea, de la bun început, a misiunii de pace sub egida ONU pe întreaga zonă de conflict, până la granița cu Rusia. Orice altă formă reprezintă, în fapt, prelungirea stării actuale, care conduce încet, dar sigur, la un conflict înghețat după modelul Transnistriei și a Osetiei de Sud.

  2. Însă, pe de altă parte, atât Timoșenko, cât și Zelenskii au mizat/mizează pe un fenomen aflat pe o pantă ascendentă în rândul ucrainenilor: epuizați de conflictul care macină estul Ucrainei, mulți dintre ucraineni doresc să vadă conflictul încheiat prin (aproape) orice mijloace pașnice. Iar cum într-o campania electorală, de regulă, se instrumentalizează nevoile cetățenilor, Zelenskii livrează exact ceea ce populația își dorește – pacea, chiar dacă asta presupune compromisuri cu statul agresor. Dar, după cum am menționat, un compromis cu Rusia s-ar putea dovedi, în cel mai fericit caz, un beneficiu pe termen scurt. O posibilă revenire la un statut neutru în politica externă nu mai este o soluție pentru Ucraina, iar reorientarea spre Rusia nici măcar atât.

Președintele nu dictează politica internă

O confuzie majoră pe care o fac de multe ori cetățenii unui stat ține de nediferențierea între atribuțiile președintelui, cele ale guvernului, precum și cele ale parlamentului. Într-un sistem politic semi-prezidențial, cum este și cazul Ucrainei, președintele este reprezentantul statului pe plan extern, în relație cu alte state și cu organizațiile internaționale, precum și Comandantul Suprem al Forțelor Armate. Atribuțiile sale pe plan intern (național) sunt limitate. Parlamentul este cel care propune legi, președintele doar le promulgă. Pornind de la această confuzie, multă lume amestecă atribuțiile președintelui cu cele ale parlamentului și cad, foarte des, în capcana promisiunilor din campanie. De aceea, un președinte, fără sprijinul parlamentului, implicit al guvernului, are capacități politice foarte limitate de a produce schimbări substanțiale pe plan intern.

Prin urmare, dacă cineva își pune speranța că oricare dintre candidați, fie Zelenskii, fie Poroșenko, va putea de unul singur să producă reforme, să elimine corupția endemică și să dezvolte economia națională de unii singuri, atunci se înșală. Acest lucru depinde în cea mai mare proporție de coaliția de guvernare și de formula politică din Parlament. Marele minus a lui Poroșenko rezidă în faptul că a promis reducerea corupției, înființarea Curții Supreme Anticorupție și că și-a numit oameni din cercul său în sistemul de justiție (vezi Iurii Luțenko, Procuror General al Ucrainei). Toate acestea au contribuit la scăderea masivă a popularității sale. Însă, la drept vorbind, situația este mult mai complexă, iar stadiul incipient al reformelor nu se datorează în exclusivitate președintelui. Vina aparține, în aceeași măsură, tuturor actorilor politici care compun Parlamentul și Guvernul. Toți acești politicieni (și Poroșenko cu partea sa de vină) n-au fost doritori să sporească eforturile în acest sens.

Așadar, chiar dacă Zelenskii va reuși să câștige alegerile prezidențiale, promisiunile lui cu privire la reducerea corupției și la dezvoltarea economică este foarte probabil să nu fie onorate dacă nu are sprijinul celorlalte puteri în stat. Posibilul succes în accelerarea luptei anticorupție și mobilizarea resurselor naționale pentru dezvoltarea economică depind de viitoare componență a Parlamentului și a coaliției de guvernare. În acest sens, conform ultimelor sondaje, partidul lui Zelenskii – Sluha Narodu – reactivat odată cu candidatura oficială la prezidențiale; crește în sondaje, ajungând pe primul loc spre sfârșitul lunii martie, conform Rating Group, cu un scor de 24%. Pe locul secund se află partidul Iuliei Timoșenko, Batkivșcina, cu 17,6%, podiumul fiind completat de Blocul lui Petro Poroșenko cu 14,7%ix.

În ceea ce privește alegerile parlamentare, programate pentru toamna acestui an, fragmentarea politică este foarte mare și, de aceea, este dificil de configurat un scenariu în acest moment. Totuși, circulă zvonuri conform cărora Zelenskii ar fi dispus la o coaliție cu Timoșenko, în care, aceasta din urmă, să fie numită prim-ministrul Ucrainei. Cât de anti-sistem, de onestă este o asemenea alianță pentru Zelenskii? Alianța nu ar avea legătură cu mesajele anti-sistem promovate în campanie. Însă, niciunul dintre cei doi nu riscă să anunțe public o asemenea mișcare, deoarece ar fi în defavoarea amândurora. Retorica de campanie a celor doi candidați se intersectează pe tema Donbasului și a Crimeii, și nu numai.

Dacă o asemenea alianță ar fi concretizată, s-ar putea ca pe parcurs să se repete scenariul petrecut în perioada coaliției Victor Iușcenko (președinte)-Iulia Timoșenko (prim-ministru). Ambii au fost văzuți ca eroi ai Revoluției Portocalii, dar au sfârșit prin a se acuza reciproc, în timp ce Iulia Timoșenko, în calitate de prim-ministru, a renegociat contractul de achiziție a gazului la suprapreț, prin compania pe care o conducea. Este clar că în acea formulă Iulia Timoșenko s-a dovedit a fi actorul dominant, precum și cel care, în cele din urmă, a înclinat balanța în favoarea sa. Volodimir Zelenskii riscă să cadă în aceeași capcană dacă pariază pe o cooperare eficientă cu mult mai versata Iulia Timoșenko.

Verticala puterii continuă să reprezinte forța motrice a mecanismului politic în majoritatea statelor ex-sovietice, națiunile din această regiune cultivând utopii prin care problemele majore sunt rezolvate prin apelul la politicieni „super-eroi”, totul în scopul mai mult sau mai puțin dezirabil, cel puțin pe termen scurt, al realizării unei „democrații ca-n Vest”. La fel ca și în cazul multor state vecine, Ucraina are nevoie, cu siguranță, de reîmprospătarea clasei politice cu personalități oneste și profesioniste. Dar, în aceeași măsură, Ucraina are nevoie de constanță și de predictibilitate pe scena internațională. Ca urmare, este nevoie de analize profesioniste, precum și de păstrarea echilibrului în luarea deciziilor, pentru că de multe ori aparențele înșală și, de cele mai multe ori, când vorbim despre politică, promisiunile din campanie nu devin realitate.

Dacă este să menționăm principala caracteristică ce îi recomandă pe fiecare dintre candidați, acestea ar fi următoarele: la Zelenskii – persoana din afara sistemului, iar la Poroșenko – experiența și calitățile diplomatice. În aceste împrejurări, este foarte probabil ca Zelenskii, în dezbaterea finală, să se baze în principal pe reproșuri adresate lui Petro Poroșenko și să evite răspunsuri clare cu privire la întrebările de interes. De asemenea, împingerea dezbaterii publice cât mai aproape de data alegerilor îl va avantaja pe Volodimir Zelenskii.

Concluzie: Zelenskii nu are cunoștințele și experiența necesare pentru a conduce și nici nu va putea produce reforme de unul singur. Acesta va fi nevoit să apeleze la alianțe politice cu partidele pe care le contestă și de altă natură pentru a-și consolida poziția, la fel ca predecesorii săi.

Dacă Volodimir Zelenskii va câștiga alegerile prezidențiale, este limpede că acesta este rezultatul unui vot de blam la adresa lui Petro Poroșenko și că, din nou, Ucraina va vota cu gândul la speranța unui președinte „super-erou”.

Moldovan Anton


i https://elections.dekoder.org/ukraine/en

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

four − 2 =