Județul Cluj prezent la târgul de turism de la Madrid

    turism

    Consiliul Județean Cluj a participat, în intervalul 23-27 ianuarie 2019, la cea de-a 39-a ediție a manifestării expoziționale ,,Târgul de Turism Internațional FITUR” de la Madrid, unul dintre cele mai importante evenimente de la nivel mondial, de tip mixt, business to business, adresat și publicului larg, cu cei mai mulți vizitatori din lume.

    Delegația clujeană, formată din angajați ai Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) din cadrul Consiliului Județean, a promovat în cadrul acestui eveniment patrimoniul și oferta de servicii turistice ale județului Cluj, alături de alți 886 de participanți și 10.487 de expozanți și profesioniști din domeniu. Participanții au reprezentat sectoare turistice extrem de diverse, astfel încât au fost prezente companii aeriene, hoteliere și ale vaselor de croazieră dar și reprezentanți din domeniul cultural, culinar și de business. Pe întreaga durată a FITUR Madrid au avut loc evenimente culturale, muzicale și gastronomice care s-au bucurat de un real succes atât în rândul vizitatorilor cât și al participanților.

    Oferta turistică a județului Cluj a fost promovată prin intermediul unei game variate de materiale cu rol în evidențierea turismului cultural, balnear, ecumenic, de agrement și de weekend. Vizitatorii standului au solicitat cu precădere informații privitoare la posibilitățile de realizare a unor circuite turistice în Transilvania și de vizitare a unor destinații specifice din regiune, legăturile de transport între acestea și punctarea unor atracții naturale și obiective istorico-culturale. Scopul l-a reprezentat intenția includerii acestora în cadrul unor vacanțe de câteva zile sau a unui sejur de familie, publicul spaniol arătându-se extrem de interesat de Cluj și de România, ca destinație turistică.

    Cele cinci zile ale evenimentului au fost dedicate atât interacţiunii directe cu numeroşii vizitatori prezenţi la stand cât şi discuţiilor cu reprezentanți ai diverselor agenţii de turism. Acestora le-au fost oferite materiale de promovare a celor mai reprezentative obiective şi atracţii turistice ale judeţului Cluj, precum Salina Turda, Stațiunea Muntele Băișorii, Lacul Beliș-Fântânele, Cheile Turzii, Cascada „Vălul Miresei”, Castelul Banffy de la Bonţida, Muzeul Memorial „Octavian Goga” de la Ciucea, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Nicula, etc. Această acţiune a fost realizată prin oferirea de materiale de promovare turistică, constând în albume, broşuri, pliante, flyere, autocolante, prezentări multimedia, materiale promoționale, etc. Totodată, au fost puse la dispoziția vizitatorilor materiale referitoare la opțiunile de cazare disponibile precum și cu privire la atracțiile turistice atât din municipiul Cluj-Napoca, cât și din județ, grupate pe categorii tematice: Muzee, Atracții naturale, Drumul Sării, Biserici și Mănăstiri, Palate și Castele, Circuite de o zi cu plecare din municipiul Cluj-Napoca.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    14 + twenty =