În plin conflict cu Rusia, Ucraina se pregătește de alegerile prezidențiale

vecinii

Finalul anului 2018 a surprins o aglomerare de evenimente, atât pozitive, cât și negative, în Ucraina. Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe Ucrainene; conducătorul noii Biserici a fost ales în persoana arhiepiscopului Epifanie, care devine astfel primul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene independente, urmând ca Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, să-i acorde tomos-ul, pe data de 6 ianuarie. Toate acestea reprezintă motive de bucurie pentru marea majoritate a ucrainenilor.

Pe de altă parte, regimul de la Kremlin și-a intensificat comportamentul agresiv și presiunea asupra Ucrainei. Ultimele acțiuni ale forțelor navale rusești exced sfera blocadei economice, principalul obiectiv identificat de analiști în lunile precedente, și marchează tentativa regimului Putin, de a anexa, de facto, Marea Azov. Dacă de-a lungul celor aproape cinci ani scurși de la izbucnirea conflictului destul de rar a putut fi probată agresiunea directă a Rusiei asupra Ucrainei, imaginile surprinse în Marea Azov, la sfârșitul lunii noiembrie, au determinat experții și analiștii să încadreze atacul asupra celor trei nave ucrainene în spectrul agresiunilor clasice. Atacul respectiv s-a soldat cu capturarea celor trei nave și a membrilor echipajelor. Scena internațională a condamnat vehement agresiunea rusă și cere eliberarea necondiționată a membrilor. Ca răspuns imediat, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a instaurat timp de o lună legea marțială în zece regiuni (oblasturi) care se află pe granița cu Rusia, cu Belarus și în partea de sud, cu ieșire la Marea Neagră, perioadă încheiată de curând.

Acestea ar putea fi considerate principalele  evenimentele de la sfârșitul anului 2018, evenimente ce implică consecințe atât pentru Ucraina, cât și în sfera relațiilor internaționale.

În paralel, pe plan intern, intră în linie dreaptă competiția pentru alegerile prezidențiale, programate la sfârșitul lunii martie 2019. Pe data de 31 decembrie 2018 s-a dat startul oficial al campaniei electorale[i]. În viziunea multor analiști, indiferent de numele care va câștiga funcția prezidențială sau partidele care vor forma guvernul, procesul de modernizare și conceptul promovat în politica externă din mandatul actualei guvernări vor trebui să rămână ireversibile. Începând cu anul 2014, sistemul politic din Ucraina a dat semnalele intrării  într-un proces de tranziție. De altfel, acest proces ar putea fi generalizat când discutăm despre Ucraina după anul 2014. În acest context, unii specialiști afirmă că progresul Ucrainei din ultimii ani este în fapt reflexia unei tranziții de la un sistem caracteristic post sau neo-sovietic la unul democratic. Elementele care verifică începutul acestui fenomen sunt redate prin reformele în curs. Câteva dintre cele mai importante reforme care trebuie duse la bun sfârșit se referă la:

  • Descentralizare
  • Schimbarea sistemului de vot (actualmente o combinație între cel proporțional și cel majoritar) care facilitează corupția politică – cumpărarea voturilor și a funcțiilor;
  • O conducere centrală predictibilă în politica externă, adică un leadership politic care să respecte angajamentele și acordurile de cooperare cu partenerii occidentali;
  • O conducere politică care să depună eforturi reale și susținute împotriva reducerii actelor de corupție omniprezente;
  • Respectare și apărarea independenței organelor și instituțiilor de justiție;
  • Și implicit relaxarea legislației privind investițiile străine, în conjucție cu crearea unui mediu stabil pentru investitori, care să crească competiția pe piața internă și să reducă astfel din densitatea rețelelor economice interne opace, controlate de oligarhii ucraineni.

Ca urmare, în viziunea experților, rezultatul alegerilor va putea influența acest curs început în ultimii patru ani, prin simplul fapt că victoria unui candidat cu o orientare clară sau nuanțată pro-rusă poate conduce la aneantizarea eforturilor de modernizare și apropiere de structurile euro-atlantice. Iată, deci, miza următoarelor alegeri prezidențiale și, desigur, pe urmă, a alegerilor parlamentare, programate în toamna anului viitor.

Comparând Ucraina ultimilor patru ani și jumătate cu Ucraina ante-2014, într-adevăr pot fi remarcate schimbări pozitive care implică adoptarea unor măsuri menite să apropie Ucraina de modelele și practicile de guvernare și funcționare împărtășite de majoritatea statele membre NATO și UE. Cu toate acestea, multe dintre măsurile considerate urgente, cum ar fi cele legate de crearea Curții Supreme Anticorupției, modificarea sistemului de vot sau accelerarea reformei descentralizării au cunoscut un ritm lent de implementare. Pași mărunți au fost realizați, însă nu sunt îndeajuns. Aceste reforme de ”gradul I” trebuie adoptate cât mai repede cu putință și respectate, pentru a răspunde, în primul rând, unor nevoi interne ce țin de sistem și, în aceeași măsură, cererilor cetățenilor ucraineni. Mai apoi, îndeplinirea cât mai rapidă și eficientă a pachetului de reforme, pe care conducerea de la Kiev s-a angajat să îl adopte în marja acordurilor cu Uniunea Europeană, NATO (și FMI), reprezintă o condiție sine qua non atât în procesele de tranziție și modernizare internă, cât și în a demonstra faptul că discursurile pro-occidentale sunt dublate de măsuri concrete în vederea atingerii obiectivelor strategice.

Cu bune, cu rele, în anul 2019 se încheie ciclul unei conducerii pro-europene, atât la nivel executiv, cât și legislativ, însă o guvernare, de care, per ansamblu, ucrainenii sunt puțin mulțumiți, aspect reflectat în sondajele de opinii. Acest lucru se întâmplă deoarece, după cum am mai amintit și cu alte ocazii, Poroșenko și coaliția de guvernare au făcut o mulțime de promisiuni (o strategie des utilizată în campaniile electorale), pe care n-au reușit să le îndeplinească fie din motive obiective, fie din motive subiective. Cu toate acestea, de la an la an, a crescut susținerea ucrainenilor față de obiectivul aderării Ucrainei la NATO și UE. Prin urmare, această poziționare a ucrainenilor indică, în continuare, existența unui nucleu tematic în jurul căruia majoritatea partidele politice și candidații acestora își vor construi discursurile și agendele pentru campaniile electorale din acest an. În consecință, este greu de crezut că alegerile prezidențiale sau parlamentare vor putea fi câștigate de un candidat sau de o coaliție pro-rusă. Dacă în acest sens nu prea mai există dubii, s-ar putea ca unii dintre ucraineni să mai aibă semne de întrebare în ceea ce privește sintagma ”cât de pro-europeni” sunt în fapt candidații sau partidele care se declară astfel? Sau cum vor putea distinge alegătorii care dintre agende sunt ”mai pro-europene” decât celelaltele?

A găsi un răspuns ideal la aceste întrebări nu este ușor și nu este, în mod definitoriu, un indice în funcție de care să fie ales candidatul X sau Y, la fel cum nu este un motiv de încredere absolută candidatul/-ii care va/vor spune cu emfază că dețin/e soluția încheierii conflictului cu rebelii din estul Ucrainei. Pe de o parte, însuși actualul președinte, Petro Poroșenko, a promis în anul 2014 că va pune capăt conflictului din estul Ucrainei, iar ulterior nu i-a rămas decât să își prezinte scuzele pentru că nu a reușit. Pe de altă parte, agendele pro-europene, în cazul unor partide, s-ar putea să fie doar o aparență discursivă, datorită trendului ultimilor ani din Ucraina.

Mai degrabă, candidatul potrivit ar fi acela care, în timp ce pe plan intern emană încredere și se prezintă cu o agendă politică realistă, pe plan extern are o imagine bună în fața partenerilor occidentali, deoarece, la momentul actual, indiferent de cine va fi viitorul președinte sau cine va forma coaliție de guvernare, conflictul din regiunea separatistă și agresiunea pe care o dezvoltă regimul Putin asupra Ucrainei – două dintre temele stringente și care vor fi, cu siguranță, în topul agendelor partidelor politice și ale candidațiilor – nu vor putea fi rezolvate fără sprijin extern. Singura posibilitate prin care viitoarea conducere a țării ar putea rezolva bilateral problema Donbasului și încetarea comportamentului agresiv al Rusiei ar fi să accepte regulile impuse de Kremlin. Cu alte cuvinte, aceasta ar însemna recunoașterea autorității guvernelor marionetă din auto-proclamatele Republici Luhansk și Donetsk și, prin urmare, acceptarea indirectă a unei forme de federalizare care ar da drept de decizie și de veto liderilor din cele două regiuni la nivel central.

La mai puțin de trei luni înainte de ziua primului tur al alegerilor prezidențiale, în topul opțiunilor din totalul respondenților hotărâți cu cine vor vota se află Iulia Timoșenko (20-21%). Conform sondajelor recente, Timoșenko, candidatul din partea partidului Batkivșcina (Patria), al cărui fondator este, ar avea un avans de zece procente față de contracandidatul clasat pe locul secund, Volodimir Zelenski (independent, deocamdată), și aproximativ același ecart față de actualul președinte, Petro Poroșenko (10-11%)[ii].

Moldovan Anton


[i] https://112.international/society/presidential-election-campaign-kicks-off-in-ukraine-35562.html

[ii] https://www.pravda.com.ua/news/2018/12/14/7201270/

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

fifteen + 2 =