Ce scopuri urmărește în campania electorală Partidul Socialist al Republicii Moldova

PSRM

După cum știm, la data de 24 februarie 2019 în Republica Moldova vor avea loc alegerile parlamentare. Acest eveniment a fost mediatizat de numeroase ori în surse mass-media și pe platformele online. Campaniile electorale ale partidelor sunt bine determinate și prezentate publicului larg pentru a-și „cumpăra” voturile cetățenilor.

La mitingul organizat de Partidul Socialist al Republicii Moldova (PSRM), la data de 18 noiembrie[i], PSRM a anunțat 10 obiective prioritare, pe care se angajează să le implementeze după alegerile parlamentare din 2019, unde își păstrează orientarea pro-rusă și valorizează importanța menținerea relațiilor cu Federația Rusă. PSRM folosește activ mecanisme și tehnici de manipulare prin care menține sentimentul de identitatea cu Federația Rusă. Unul dintre canalele unde sunt expuse aceste proceduri este rețeaua Odnoklasniki (OK) – (Rolul ascuns al rețelelor de socializare ruse în Republica Moldova ) unde am ajuns la concluzie că OK este mai popular în Moldova decât în orice altă țară. Mai jos se poate observa interconexiunea subiectelor care sunt abordate cel mai des pe platforma OK.

Mesajele de propagandă fățișă conțin o diversitate de teme printre care: anti-refugiați, anti-Germania, islamofobie, anti-Turcia, anti-diaspora (pro-europeană), împotriva marșului de susținere a minorităților sexuale, incitare la ură, anti-Lituania, anti- Israel, anti-China, etc. Există o interconexiune strânsă între teme și subteme, astfel încât, unele subteme sunt asociate și altor tematici identificate în cadrul analizei. Cele mai multe interconexiuni se atestă între mesajele: În favoarea Federației Ruse, Marele Război de Apărare a Patriei şi anti – Uniunea. [ii]

Procesele menționate mai sus facilitează inactivism social și rezistența pentru orice tip de schimbare, cu toate acestea se introduce gândul colectiv de incapacitate a Republicii Moldova de a-și rezolva problemele singură, soluția fiind Federația Rusă.

Revenind la campania electorală a PSRM, putem observa actele de promovare a politicii agresive anti-UE ce se regăsesc în promisiunea interzicerii mișcărilor unioniste cât și închiderii biroului NATO din Chișinău ”Nu vom permite intrarea Republicii Moldova în NATO și vom reuși închiderea biroului NATO de la Chișinău”.[iii] Grupul ținta cu care lucrează PSRM este reprezentat de sectorul bugetar. Pentru ei, PSRM a promis păstrarea locurilor de muncă prin neaprobarea reformei administrative și trecerea la județe cât și creșterea salariilor cu până la 90% pentru sector bugetar. Menționăm că platforma „10 Promisiuni” a fost anunțată după ce PSRM și-a schimbat orientarea din pro-rusă în pro-Moldova, dar funcția de creare a unei imagini pozitive a Federației Ruse a rămas neschimbată. Astfel de „reforme” se înscriu în discursul standard în care, prin jocul de cuvinte, se schimbă forma iar esența rămâne constanta, inclusiv scopurile și obiectivele.

Tot aici am vrut să menționez că primii care s-au autoproclamat pro-moldoveni au fost membrii Partidului Democrat al Moldovei care la data de 19 septembrie și-a declarat schimbarea vectorul din cel „pro-european“ cu cel „pro-Moldova“[iv] după care PSRM s-a alăturat mișcării pro-Moldova. Totodată trebuie subliniat faptul că primul în această campanie pre-electorală care a venit cu angajamentul de a majora salariile în Republica Moldova a fost  Partidului Democrat al Moldovei. După cum a remarcat liderul  (PDM) Vladimir Plahotniuc ”În republica Moldova se observă o creșterea semnificativă a economiei și acest lucru permite oamenilor să simtă aceste schimbări, cum se spune prin intermediul propriului buzunar”.

”În fiecare an, guvernul se angajează să ridice salariile”, a mai comunicat liderul Partidului Democrat.[v] Cu toate acestea, datoriile Republicii Moldova pentru perioada noiembrie 2018 au fost de 3,5 miliarde USD. [vi]

În scurt timp a apărut un comentariu PSRM, în care fostul premier Zinaida Greceanîi  critică promisiunea liderului PDM ”Promisiunea Partidului Democrat de a majora salariile în sectorul bugetar începând cu 1 decembrie este o manevră preelectorală obișnuită, fără suport financiar”.

Sâmbătă, 1 decembrie, reforma privind sistemul de salarizare a intrat în vigoare. Aceasta înseamnă că salariile pentru mai multe categorii de angajați ai sectorului bugetar vor crește semnificativ. Decretul a fost adoptat recent de către guvern.

Drept consecință, Republica Moldova ar putea să se confrunte cu dificultăți în a îndeplini promisiunile. Îndatorarea statului, în primul rând cea internă ar putea crește considerabil iar, conform unui scenariu pesimist, ar putea urma și o majorare a TVA.[vii]

Cu toate acestea programul preelectoral al PSRM pentru alegerile parlamentare pare a se constitui într-o etapa de tranziție pentru alegerile prezidențiale.

Ce ignoră Partidul Socialist al Republicii Moldova

Conform unei analize a Agenției Centrale de Informații (CIA), Republica Moldova devine din ce în ce mai puțin populată. Potrivit CIA, Moldova ocupă locul 211 din 221 în ceea ce privește migrația populației, coeficientul fiind–9,4.[viii] Nu sunt date oficiale de la Chișinău care să reflecte o cifra precisă a cetățenilor moldoveni care sunt peste hotare. Din Republica Moldova emigrează atât cei săraci, cât și cei bogați. Dar potrivit unor date statistice, din statul moldovean a plecat circa o treime din populație[ix]. Datele sunt neprecise și doar aproximative. Însă aspectul ce ține de transparența procesului decizional este ignorat pe motivul că nu se discută și nu se mediatizează cum cetățeanul moldovean din străinătate poate să participe la vot. Din experiența alegerilor prezidențiale din anul 2016, majoritatea l-a ales în turul II pe Igor Dodon, însă diferențele au fost atât de nesemnificative, încât cetățenii din străinătatea puteau să schimbe balanța alegerilor prezidențiale (Igor Dodon – 52,11% vs Maia Sandu – 47,89%).

Practic se repetă povestea din 30 octombrie 2016, atunci când cetățenii moldoveni nu au participat la vot din cauza ca nu au fost suficiente buletine de vot. Atunci acest lucru a fost în favoarea PSRM. Dar acum, în primul rând cetățenii care sunt peste hotare nu se află sub influența manipulărilor politice iar preferințele lor sunt astfel nepredictibile. În consecință, acest lucru este considerat un risc major pentru strategii campaniei electorale a PSRM, care coordonează o campanie conservatoare având atenția focalizată asupra cetățenilor aflați în interiorul țării și ignorându-i complet pe cetățenii aflați în străinătate. În al doilea rând majoritatea dintre cei care sunt peste hotare susțin valorile europene și o să susțină partidele extraparlamentare PAS și PPDA, fapt ce nu este benefic pentru PDM și PSRM. Conform datelor oficiale, în luna decembrie 2018, s-au înregistrat doar 5 mii de cetățeni din străinătate pentru a-și exprima opțiunea de vot la scrutinul legislativ din 24 februarie 2019.

Cum se face înregistrarea prealabilă la alegerile parlamentare ordinare din 2019?

Procedura este foarte simplă. Pentru început trebuie să intri pe site-ul inregistrare.cec.md și să alegi opțiunea Înregistrare -> Înregistrare on-line. Pentru a te înregistra trebuie să introduci CNP al cetățeanului Republicii Moldova cât și Ziua/Luna/Data nașterii aceste date le găsești în buletin sau pașaport.  După ce alegi țara și localitatea în care tu te afli și alegi centrul de vot cel mai apropiat pentru tine introduci poșta electronică (e-mail) și confirmi participarea ta la alegeri printr-un e-mail care o să o primești ulterior înregistrării pe e-mail-ul tău. Multă baftă!

Gheorghe Guminiuc


[i] https://www.facebook.com/moldova.org/videos/250688785609756/

[ii] http://ipp.md/wp-content/uploads/2018/02/Odnoklassniki_ro1.pdf

[iii] http://trb.ro/2018/11/inceput-de-campanie-preelectorala-pentru-partidul-socialistilor-din-republica-moldova/

[iv] https://korrespondent.net/world/3983668-v-prydnestrove-otkazalys-ot-vyvoda-voisk-rf

[v] https://ru.sputnik.md/society/20181023/22656058/moldova-vyrastut-zarplaty-byudzhetnikov-pravitelistvo.html

[vi] https://countrymeters.info/ru/Republic_of_Moldova/economy

[vii] http://trb.ro/2018/12/moldova-in-2019-risca-sa-nu-aiba-resurse-pentru-a-indeplini-promisiunile-electorale/

[viii] http://trb.ro/2018/10/moldova-se-pregateste-sa-primeasca-refugiati/

[ix] https://ro.sputnik.md/moldova/20180210/17216677/populatia-moldovei-migratie-depopulare.html

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

3 + 4 =