Alegerile Parlamentare de anul viitor din Republica Moldova. Care sunt formațiunile politice care au șanse să ajungă în Parlament?

parlamentare

Aflați la doar câteva luni rămase până la alegerile parlamentare din R. Moldova și luând în considerare dinamica internă din această țară se poate face o estimare preliminară cu privire la evoluțiile politice din R. Moldova atât înaintea alegerilor, precum și după încheierea acestora. Astfel vom putea să înțelegem mai bine raporturile de putere dintre formațiunile politice din R. Moldova și vom putea anticipa cu o destul de mare precizie posibilele rezultate ale scrutinului legislativ ce se va desfășura în data de 24 februarie 2019[i].

De ce am avea nevoie de o astfel de analiză? Răspunsul ne este dat de faptul potrivit căruia partidele și liderii politici moldoveni utilizează o abordare geopolitică centrată pe axa Est-Vest și pe confruntarea dintre cele două extremități ale axei[ii]. Altfel spus, un astfel de exercițiu ne va oferi posibilitatea de a înțelege care dintre cele două curente de gândire geopolitică vor fi mai bine reprezentate în parlamentul de la Chișinău. În urma celor ce vor fi expuse în cadrul articolului de față, vom putea să înțelegem care dintre cele două curente de gândire geopolitică va avea întâietate în Parlamentul R. Moldova după alegeri.

libris.ro
Socialiștii lui Dodon au prima șansă de a intra în Parlament

Dacă este să ne uităm la cele mai recente date publicate de către Institutul de Politici Publice de la Chișinău, atunci vom observa faptul că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) sunt cotați cu prima șansă de a accede în viitorul legislativ. În cazul în care ar urma să se desfășoare peste câteva zile alegeri pentru parlamentul Republicii Moldova, pentru socialiști și-ar exprima votul aproximativ 26% dintre alegători[iii]. Alte sondaje ne arată faptul potrivit căruia în cazul unor alegeri ce ar urma să aibă loc duminica viitoare în Republica Moldova, socialiștii sunt dați drept câștigători detașați cu 51% dintre voturile alegătorilor[iv], în timp ce Institutul Internațional Republican (IRI) îi creditează pe socialiști cu o majoritate relativă de 32% în cazul unor alegeri ce ar avea loc duminica viitoare. Trecând peste discrepanțele sondajelor, putem fi siguri de faptul potrivit căruia Partidul Socialiștilor din Republica Moldova va intra în viitorul legislativ. Totodată însă, putem fi siguri de faptul potrivit căruia curentul de gândire geopolitică eurasiatic va avea susținători în Parlamentul care va fi ales în data de 24 februarie 2019.

Proeuropenii vor obține cel mult jumătate dintre voturile alegătorilor

Un alt partid care este creditat cu cea de-a doua șansă de a intra în Parlament este Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) condus de Maia Sandu. Acest partid, așa cum se cunoaște, este, la ora actuală, cea mai mare formațiune politică susținătoare a continuării integrării europene a Republicii Moldova. PAS reprezintă formațiunea care, probabil, va deveni, mai ales după alegerile din 24 februarie 2019, cea mai importantă fracțiune parlamentară care promova integrarea europeană a Republicii Moldova. Formațiunea condusă de cea care a pierdut cursa electorală pentru funcția de președinte a Republicii Moldova este cotată cu a doua șansă cu 12% dintre alegători[v][vi][vii].

Un alt partid care, cel puțin formal, este considerat partid de orientare pro-europeană, este Partidul Democrat din Moldova (condus de controversatul politician Vlad Plahotniuc). Această formațiune este cotată cu a treia șansă de a accede în parlament, obținând 7% din voturi[viii][ix][x]. O altă formațiune politică proeuropeană Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) ar putea să fie ultima formațiune care ar avea șanse de a intra la limită în viitorul legislativ. Potrivit datelor sondajelor de opinie partidul condus de Andrei Năstase va obține aproximativ 5% dintre voturile alegătorilor[xi][xii][xiii].

Printre partidele care ar mai putea să spere la intrarea în Parlament în cadrul alegerilor de anul viitor s-ar mai putea număra Partidul Comuniștilor din Republica Moldova cu 4% și Partidul Politic Șor creditați tot cu 4% în ultimele sondaje[xiv]. De remarcat este și faptul că situația nu a suferit prea multe modificări față de finalul anului 2017[xv]. Totodată, este destul de clar faptul că actuala structură a Parlamentului R. Moldova va fi imposibil de păstrat, iar formațiuni politice precum Partidul Liberal și Partidul Liberal Democrat din Moldova nu vor putea intra în viitorul parlament[xvi]. Pragul electoral de 6% pentru partide va face, probabil, ca în viitorul legislativ să intre doar Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Democrat din Moldova și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr[xvii].

Cel mai probabil vom avea o paritate între adepții apropierii Republicii Moldova de Federația Rusă și cei care ar prefera continuarea eforturilor de integrare Europeană

Așa cum am menționat mai sus, dezbaterea politică din Republica Moldova dintre principalele forțe politice din această țară este una geopolitică axată de o eventuală apropiere a Republicii Moldova față de Federația Rusă sau de Uniunea Europeană. În această ordine de idei, se cuvine a menționa faptul că în cadrul alegerilor de anul viitor, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova va fi principala formațiune politică susținătoare a apropierii de Federația Rusă care va accede în viitorul legislativ. În același timp însă, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, precum și Partidul Democrat din Moldova vor reprezenta cele mai importante formațiuni politice proeuropene care au șanse reale de a fi reprezentate în Parlament după alegerile din 24 februarie 2019.

Confruntarea dintre cele două curente de gândire geopolitică se va menține în Republica Moldova și după alegerile din 24 februarie 2019. Indiferent de rezultatele care vor fi înregistrate în alegerile ce vor avea loc în data de 24 februarie 2019, cele două curente vor fi reprezentate în Parlament și confruntarea va merge mai departe.

Posibilă evoluție ulterioară a situației din Republica Moldova

Este foarte posibil ca după alegerile ce vor avea loc în 24 februarie 2019 situația politică din Republica Moldova să rămână cel puțin la fel de încordată cum este acum. Alegerile de anul viitor nu vor schimba prea multe în bine în ceea ce privește o eventuală stabilizare a mediului politic de la Chișinău. Totodată, alegerile de anul viitor ar putea să aibă repercusiuni asupra exporturilor de produse moldovenești de care depinde în mare măsură stabilitatea economiei Republicii Moldova. Este posibil ca, în urma rezultatelor alegerilor, să asistăm la o diminuare a creșterii exporturilor de produse moldovenești pe piețele din străinătate.

Din capul locului trebuie să menționăm faptul potrivit căruia toate datele din sondajele de opinie relevă faptul că în urma alegerilor legislative vom a asista la schimbarea structurii Parlamentului. Astfel, cel mai probabil, în viitorul legislativ vor accede PSRM, PDM, PAS, PPDA. Totodată însă, nu putem să nu trecem cu vederea faptul că viitoarele alegeri vor arăta încă o dată că opiniile electorale ale cetățenilor Republicii Moldova sunt diverse și, de multe ori, antagonice. Un aspect foarte important este acela că dezbinarea dintre moldoveni va fi o realitate a situației din Republica Moldova chiar și după alegerile din 24 februarie 2019. Alegerile parlamentare programate pentru luna februarie nu vor aduce nimic nou, afară de o modificare a compoziției Parlamentului, pentru cetățenii Republicii Moldova, iar criza politică nu va fi soluționată nici de noul legislativ al Republicii Moldova.

Cazacu Gheorghe


[i] https://www.rfi.ro/politica-105011-24-februarie-2019-ziua-alegerilor-parlamentare-rmoldova.

[ii] https://www.washingtontimes.com/news/2018/aug/27/romanian-or-russian-a-geopolitical-issue-in-moldov/.

[iii] http://ipp.md/wp-content/uploads/2018/05/BOP_05.2018_sondaj.pdf.

[iv] https://www.timpul.md/articol/sondaj—daca-duminica-ar-avea-loc-alegeri—psrm—511–pas—241-pd—60-ppda—58-120974.html.

[v] http://ipp.md/wp-content/uploads/2018/05/BOP_05.2018_sondaj.pdf.

[vi] https://www.timpul.md/articol/sondaj—daca-duminica-ar-avea-loc-alegeri—psrm—511–pas—241-pd—60-ppda—58-120974.html.

[vii] https://noi.md/md/politica/cite-partide-ar-accede-in-parlament-daca-duminica-viitoare-ar-avea-loc-alegeri.

[viii] http://ipp.md/wp-content/uploads/2018/05/BOP_05.2018_sondaj.pdf.

[ix] https://noi.md/md/politica/cite-partide-ar-accede-in-parlament-daca-duminica-viitoare-ar-avea-loc-alegeri.

[x] https://www.timpul.md/articol/sondaj—daca-duminica-ar-avea-loc-alegeri—psrm—511–pas—241-pd—60-ppda—58-120974.html.

[xi] http://ipp.md/wp-content/uploads/2018/05/BOP_05.2018_sondaj.pdf.

[xii] https://www.timpul.md/articol/sondaj—daca-duminica-ar-avea-loc-alegeri—psrm—511–pas—241-pd—60-ppda—58-120974.html.

[xiii] https://noi.md/md/politica/cite-partide-ar-accede-in-parlament-daca-duminica-viitoare-ar-avea-loc-alegeri.

[xiv] http://ipp.md/wp-content/uploads/2018/05/BOP_05.2018_sondaj.pdf.

[xv] http://ipp.md/wp-content/uploads/2017/12/Rezultate-sondaj.-Partea-I.pdf.

[xvi] http://www.parlament.md/StructuraParlamentului/Fractiuniparlamentare/tabid/83/language/en-US/Default.aspx.

[xvii] http://lex.justice.md/md/312765/.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

18 − 18 =