În căutarea păcii lui Putin: conflictul din Donbas și pespectivele unei misiuni de pace aflată în lungă așteptare

vecinii

În ultima perioadă, partenerii occidentali ai conducerii de la Kiev încep să se convingă de faptul că procesul de restabilire a păcii în zona de conflict din estul Ucrainei nu mai poate presupune acceptarea niciunei reforme sau activități politice în regiune înaintea implementării unor măsuri de securitate. Iar întrevederile și dezbaterile recente, amorsate evident de evoluția ultimelor evenimente din zona de conflict, demonstrează faptul că se încearcă o relansare a discuțiilor pe acest subiect.

La sfârșitul săptămânii trecute, Angela Merkel a întreprins o vizită oficială la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko. Principala temă de pe agenda discuțiilor a fost chiar situația din estul țării. Merkel a da asigurări că Germania va continua să impună sancțiuni economice până la retragerea Rusiei din Donbas (și Crimeea) și că va căuta soluții pentru rezolvarea situație actuale din teritoriile ocupate. În același timp, șeful de stat german a reiterat necesitatea desfășurării misiunii de pace sub egida ONU în zona de conflict. Cu câteva zile înainte, regiunea separatistă a fost subiect de dezbateri și în cadrul Consilului de Securitate ONU, din pricina unei activități politice controversate ce stă să aibă loc în câteva zile: alegerile locale.

libris.ro
Totuși, până când misiunea de pace va deveni o opțiune fezabilă va mai fi mult de lucrat. Mai întâi de toate, desfășurarea misiunii are nevoie de acceptul Kremlinului, ca mai apoi conducerea de la Kiev să își respecte partea sa din acordul de la Minsk. Însă, ultimele evenimente, care au o legătură directă sau indirectă cu situația din regiunea separatistă și conflictul în sine, ne arată cât de serios ia în calcul regimul Putin opțiunea unei misiune de pace.

Rusia decisă să recunoască alegerile din regiunile separatiste

Rusia a anunțat că este hotărâtă să recunoască alegeri locale din auto-proclamatele republici separatiste Luhansk și Donețk, programate pentru data de 11 octombrie, într-un moment în care problema stringentă a regiunii nu este nici pe departe alegerea pseudo-conducătorilor locali, ci escaladarea conflictului din ultima perioadă.

Organizarea acestui scrutin contravine Acordului de la Minsk. Pe de altă parte și din nefericire, respectivul acord nu mai reprezintă un reper pentru niciuna dintre părțile implicate. Partea și mai nocivă, în economia procesulul de pace la care se speră, pe care o implică alegerile și recunoaștere acestora de către Rusia rezidă în faptul că noii lideri locali aleși se vor folosi de acest scrutin ca pretext de legitimare a proprie autorități în viitoarele negocieri cu oficialii ucraineni și reprezentanții organizațiilor internaționale implicați. Cu siguranță, aceasta situație va îngreuna eventualul proces care, teoretic, ar presupune facilitarea reintegrării politice a zonelor separatiste și a revenirii la status-quo dinainte de război.

Convoaie ”umanitare” suspecte și doborârea dronelor OSCE.

În repetate rânduri autoritățile ucrainene au acuzat Rusia de faptul că se folosește de sintagma ”convoaie de ajutor umanitar” pentru a livra armament separatiștilor. Doar din august 2018, au fost reperate mai multe convoaie de autocamioane și alte tipuri de vehicule care circulau, în mod suspect, pe lângă graniță, pe timp de noapte și traversând drumuri izolate, greu accesibile, departe de punctele de frontieră. Însă, și atunci când Rusia trimite la vedere convoaie umanitare încalcă normele internaționale. Conform autorităților ucrainene, un convoi ce a trecut granița, în seara de 25 octombrie, a încălcat o serie de reglementări internaționale și bilaterale, pentru că, în mod normal, acele vehicule ar fi trebui să fie însoțite de reprezentanți ai Comitetului Internațional al Crucii Roșii și supuse verificărilor autorităților vamale, ceea ce nu s-a întâmplat[i]. În plus, printre vehiculele din convoi se aflau și camioane militare. Aceleași fapte sunt evocate și de către fostul șef adjunct al misiunii speciale de monitorizare (SMM) a OSCE în regiunea separatistă. Alexander Hug, în ultimul său interviu susținut în calitate de Șef Adjunct, a declarat: ”în ultimele trei luni, am raportat cel puțin nouă cazuri în care convoaiele militare au intrat sau au părăsit Ucraina, uneori cu arme[ii]”.

În aceeași perioadă, în dimineața zilei de 28 octombrie, în jurul orei 01:20, personalul SMM OSCE  a pierdut controlul asupra unor drone care urmăreau mișcări ale unor camioane și echipamente militare rusești în regiunea separatistă. La scurt timp, toate căile de comunicație cu dronele au fost pierdute[iii].

Explozia depozitului de armament

La începutul lunii octombrie, o explozie suspectă a avut loc la unul dintre cele mai importante depozite de armament din Ucraina. Acesta este situat la aproximativ 180 de km est de capitala Kiev, aproape de localitatea Icinia. A fost nevoie de evacuarea a douăsprezece mii de persoane, pentru a evita orice risc. Pe lângă aceasta, autoritățile ucrainene au decis închiderea circulației pe o rază de 30 de kilometri și au întrerupt alimentarea cu gaz și electricitate, până când exploziile repetate s-au oprit. Din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă.

Deși făptașii nu au fost găsiți, autoritățile ucrainene pun explozia pe seama unui posibil sabotaj rusesc, deoarece din 2014 până în prezent s-au mai produs două explozii la depozite de muniție și armament ucrainene, una la o baza militară în regiunea Harkov, iar alta în Viniția. În cazul de față, posibilitatea unui sabotaj a fost constatată în momentul în care s-a observat faptul că exploziile se declanșau la anumite intervale de timp și în zone diferite ale depozitului[iv].

Concluzia: Vladimir Putin nu va fi dispus să accepte nicio misiune de pace, prea curând.

Starea de conflict din estul Ucrainei s-a cronicizat, iar situația convine regimului de la Kremlin. Aflat într-una dintre cele mai nefaste perioade privind popularitatea lui, Putin are nevoie de acest conflict mai mult ca de oricare altul în care este implicată Rusia la ora actuală.  Iar pentru ca misiunea de pace să fie eficientă și lipsită de riscuri majore este nevoie de îndeplinirea câtorva condiții:

  1. Distribuirea căștilor albastre pe întreaga arie de conflict;
  2. Accesul monitorilor OSCE de-a lungul frontierei ruso-ucrainene;
  3. Retragerea armamentului rusesc;
  4. Retragerea trupelor rusești din teritoriu.

Cum sună acest scenariu pentru regimul de la Kremlin? De neconceput. Rănile produse de pierderea iminentă a influenței ecleziastice asupra Ucrainei sunt proaspete. În aceste condiții, liderul absolut al Rusiei nu își va mai permite încă o înfrângere care implică teritoriul ce pentru mulți ruși continuă să reprezinte leagănul ancestral al civilizației rusești și poarta Rusiei spre Vest.

Practic, ar însemna declanșarea tăvălugului asupra propriilor capete: demontarea tuturor afirmațiilor de neimplicare în conflict; un pact cu ”inamicii” la granițele Rusiei, la pachet cu demonstrarea limitelor rezilienței la factorii de presiune externi; punerea sub semnul întrebării a mecanismului de propagandă; faptul că negocierea retragerii din Ucraina este o consecință reală a sancțiunilor economice. Nu în ultimul rând, ar demonstra că politica de forță atât de des folosită de regimul Putin, în ultimii ani, nu mai este eficientă – un adevărat cocktail molotov. Impactul unei asemenea întorsături de situație ar putea fi extrem de puternic pentru imaginea lui Putin, și a regimului său, deja suferă la capitolul imagine.

Prin urmare, nu este momentul ca Putin să își devoaleze slăbiciunile într-o fază nefastă pe plan intern, chiar dacă întreținerea acestui conflict – în conjucție cu eforturile depuse pentru mentenanța Crimeei și pentru betonarea militară a peninsulei în scopul transformării acesteia în principala bază militară în sud-estul Europei – implică un volum imens de resurse umane și financiare, care încep să se resimtă puternic asupra economiei naționale. Dezvoltarea și modernizarea accelerată ale industriei militare naționale, presupune concomitent reducerea bugetului din alte sectoare. Creșterea vârstei de pensionare, la bărbați și femei, precum și scăderea nivelului de trai sunt consecințe ale unei astfel de politici naționale, dar, în aceeași măsură, și semnalele unei economii în criză.

Însă în ciuda acestei situații, Putin va depune toate eforturile pentru a amâna cât mai mult soluționarea situația din estul Ucrainei. ”Concilierea” mai poate aștepta.

Când în cele din urmă Vladimir Putin va fi dispus să accepte detaliile tehnice și operaționale ale misiunii de pace propuse de Ucraina și partenerii occidentali ai acesteia, există două probleme care, după retragerea personalului misiunii, riscă să împiedice reintegrarea politică a structurilor locale.

  1. În momentele când conducerea de la Kremlin mima disponibilitatea de a găsi o soluție la conflict, a insistat asupra faptului că negocierile vor trebui purtate direct cu liderii republicilor auto-proclamate. Liderii de la Kiev au refuzat categoric propunerea și este lesne de înțeles motivul. Mai întâi, odată ce negocierile se poartă cu auto-proclamații lideri înseamnă, în fapt, recunoașterea autorității acestora. Un prim pas ce va fi făcut în acest sens de către Kremlin este să recunoască alegerile locale programate pe 11 octombrie. În acest mod, oficialii ruși vor invoca detașarea lor de orice eșec al negocierilor de pace. Negăsirea unui conses ar fi pus pe seama deciziilor liderilor separatiști, ca și cum Moscova n-ar avea nimic de a face cu decizia lor. În schimb, dacă negocierile sunt purtate cu liderii ruși, atunci orice sustragere de la acceptarea misiunii de pace, care să presupună cele patru subpunctele menționate mai sus, implică direct decizia Moscovei. Cu alte cuvinte, rolul liderilor separatiști ar fi limitat în economia decizie desfășurării misiunii de pace și mai apoi a reintegrării politice a regiunii sub autoritatea conducerii centrale de la Kiev, dacă Rusia și-ar retrage sprijinul politic și militar pe care îl oferă separatiștilor.
  2. Cel de-al doilea obstacol în procesul reintegrării regiunii îl reprezintă însuși Acordul de la Minsk. Conform uneia dintre prevederile acordului, Ucraina ar trebui să recunoască statutul special (temporar) al celor două republici autoproclamate. Aceasta presupune, printre altele, faptul că respectivele teriitorii se pot autoguverna, până când situația se va detensiona. Din februarie 2015, luna semnării celui de al doilea Acord Minsk, au trecut aproape patru ani și situația nu dă niciun semn de îmbunătățire. În acest caz, o soluție – nu foare agreată de Kiev, în general – ar fi accelerarea reformei descentralizării pe tot teritoriul Ucrainei și ulterioara gestionare și cooperare (în măsura în care va fi posibilă) cu liderii locali din (fostele) regiuni separatiste. Însă, la momentul actual, fie că are loc descentralizarea, fie că nu, ideea recunoașterii statutului special al regiunilor separatiste este respinsă categoric de majoritatea partidelor politice din Ucraina și, de asemenea, de o bună parte din populație.

Într-o altă ordine de idei, conflictul din Ucraina face parte dintr-un peisaj complex, global, unde interesele Federația Rusă se află într-o coliziune permanentă cu interesele Statelor Unite ale Americii, cel mai important aliat al Ucrainei, pe mai multe dosare (vezi Siria, INF, Iran etc.). De aceea, cazul Ucrainei nu poate fi izolat de celelalte subiecte disputate între SUA și Rusia. Prin urmare, evoluția celorlalte evenimente, în continuare, va influența rapiditatea cu care se va ajunge la desfășurarea misiunii de pace sau a adoptării oricărei alte forme de soluționare a războiului din estul Ucrainei.

În concluzie, regimul de la Kremlin privește conflictul din Donbas din perspectiva raportului între beneficiile politice interne și internaționale pe care le produce și costurile socio-economice (cu accent pe ultimele) care le implică. În momentul în care costurile directe și indirecte (sancțiunile economice impuse) devin prea mari, insurmontabile, atunci am putea asista la o schimbare de poziție din partea Rusiei. Până atunci, din perspectiva lui Vladimir Putin, pacea în și cu Ucraina  mai poate aștepta.

În ceea ce privește conducerea de la Kiev, este important ca atunci când va veni momentul misiunii de pace să aibă pregătit un plan elaborat de reintegrare a regiunii, astfel încât retragerea căștilor albastre să nu reactiveze starea de conflict. Prin urmare, în ciuda tuturor obstacolelor, pe care anticipam că le va întâmpina, când va veni momentul derulării procesului de revenire la status-quo-ul existent înainte ca războiul să fi izbucnit, reintegrarea forțată (dacă liderii ucraineni se gândesc la asta, în caz de forță majoră) s-ar putea să nu fie cea mai eficientă și productivă opțiune. Pentru regimul de la Kremlin, pacea sau concilierea sunt termeni volatili, relativizați în relația cu o Ucraina orientată spre Occident.

Moldovan Anton


[i] http://uawire.org/russia-sent-yet-another-humanitarian-convoy-to-donbas

[ii] http://khpg.org/en/index.php?id=1541107927

[iii] https://www.osce.org/special-monitoring-mission-to-ukraine/401342

[iv] https://www.bbc.com/news/world-europe-45794963

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

two × one =